Din Cosmos planeta noastra se vede albastra. Intinderile de apa au parut oamenilor dintotdeauna pline de o vraja netarmurita inspirand credinte si incitand curiozitati. In acelasi timp raurile, fluviile si marile ofereau o hrana sigura si oamenii au inceput sa strabata valurile acumuland cunostinte si experienta.
Timide, dar ferme
La inceput „navigatia” a fost timida. Omul a descoperit ca un bustean pluteste pe apa. A durat un timp pana a reusit sa invete sa incalece pe el si sa-l conduca pe valuri, folosind propriile maini, drept lopeti. Manati de necesitati, inca din paleolitic au legat cativa busteni intre ei si astfel a aparut pluta. Cu timpul rigiditatea ei a fost consolidata prin doua sau mai multe grinzi transversale. Veacuri in sir, pluta condusa cu o prajina a fost principalul mijloc de navigatie, mai ales ca, desi era uneori acoperita de valuri, nu se scufunda ci, dimpotriva se ridica la suprafata.
Prin scobirea unui trunchi de copac, la inceput cu ajutorul focului, apoi cu toporul sau tesla s-a construit luntrea monoxila, care initial era manevrata tot cu ghiondarul (prajina) dar cu timpul s-a ajuns la folosirea unor lopeti cu o singura fata.
In tara noastra arheologii au descoperit o asemenea luntre scoasa din albia Crisului Alb si pastrata in timp datorita unor conditii favorabile, in special din turbarii. A fost expusa la Muzeul Marinei Romane din Constanta.
Luntrea monoxila de dimeniuni mai mari, cunoscuta in Oceania si America de Sud sub numele de piroga, era folosita la pescuitul in larg dar, in acelasi timp, a inlesnit popularea unor noi regiuni si a stimulat legaturile intre gruparile tribale.
Vechii asirieni si egipteni foloseau luntrile rotunde, de fapt un soi de cosuri din trestie, etansate cu smoala sau rasina.
A aparut apoi caiacul, una dintre primele ambarcatiuni, o luntre primitiva, manevrata cu ajutorul padelei, o lopata cu doua pale nefixata la bordaj.
In Tara de Foc, Australia, America de Nord, Canada s-a folosit luntrea din coaja de copac iar zvelta canoe, tot din coaja de copac si manevrata cu pagaia asigura o inaintare rapida.
Toate aceste ambarcatii fiind strans legate de evolutia societatii umane au intrat in legendele locurilor.
Vechii greci, atribuiau inceputurile navigatiei lui Prometeu care i-a initiat pe oameni in acest sens. In timpul luptelor dintre succesorii lui Alexandru cel Mare, plutele au fost folosite pentru transportul elefantilor, aceeasi strategie fiind preluata de Hanibal in al doilea Razboi Punic, iar colonizarea insulelor polineziene, s-a facut asa cum sustinea Thor Hayerdhal, de catre navigatori din America de Sud, sau dupa alte teorii de pe tarmurile Asiei.
In Antichitate au aparut si navele
Treptat luntrea s-a imbunatatit, s-a perfectionat si astfel au luat nastere primele nave. La inceput a aparut carma si accesoriile ei, instalatia de ancorare si apoi acel spatiu rezervat balastului si marfurilor.
Au mai aparut ramele sprijinite pe furcheti si, in sfarsit velele, sprijinite pe prajini inalte, numite catarge.
Mesopotamia – „tinutul intre cele doua rauri” folosea initial ca mijloace de navigatie acele cosuri rotunde, etanseizate cu rasini dar evolutia constructiilor navale pare sa se fi oprit pe o anumita treapta.
Unele basoreliefuri prezinta expeditii navale de amploare dar s-a dovedit ca acele nave erau construite de fenicieni. In mileniul al III-lea i.Hr. si prima jumatate a celui de al II-lea, cultura cretano-miceniana s-a sprijinit pe puterea maritima.
Pe vasele de lut din epoca bronzului gasite in insulele Ciclade se pot vedea nave de o remarcabila diversitate. Legenda spune ca tributul prezentat Minotaurului, constand in arama, argint, aur dar si sclavi, era adus pe puntile navelor.
Se pare ca flota de razboi cretana a avut de suferit un dezastru ireparabil dar cunostintele de navigatie ale cretanilor s-au raspandit in toata Mediterana.
O evolutie interesanta a navigatiei s-a remarcat si in anticul Egipt. Vechimea milenara a acestei adevarate arte este atestata de scrieri hieroglifice si reprezentari infatisand faraonii conducand expeditii maritime cu mult inaintea Razboiului Troian.
Vreme indelungata meritul de a fi fost primii navigatori ai Mediteranei a fost atribuit fenicienilor. Afirmatia este partial corecta deoarece lor le apartine prioritatea in comertul maritim antic. Treptat acestia si-au intemeiat cu ajutorul navelor o serie de colonii dintre care, cea mai importanta a fost Cartagina. La randul lor atenienii si spartanii au preluat experientele feniciene. De altfel, poemele homerice: Iliada si Odiseea sunt pline de referiri privitoare la nave.
A existat apoi o stransa rivalitate intre Cartagina si Roma. Penterele cartagineze – nave lungi cu cinci randuri de rame suprapuse au fost puse in umbra de biremele si triremele romane, cu doua sau trei randuri de rame, manevrate de sclavi sub teroarea biciului, care puteau fi si mai rapide. Tot romanii foloseau liburna, inspirata din ambarcatiile piratilor dalmatieni.
Pe marile si oceanele rasaritene nava reprezentativa era jonca.
Nave cu nume de animale fabuloase
Evul Mediu timpuriu este dominat de expeditiile maritime ale normanzilor cunoscuti sub numele de vikingi sau varegi. Navele purtau numele animalelor fabuloase ale caror capete le impodobeau provele. Cele care aveau cap de balaur se numeau drakkare iar cele cu cap de sarpe – snekkare. Descoperirile arheologice au permis reconstituirea lor deoarece conducatorii erau ingropati cu navele carora nu intotdeauna li se dadea foc.
Drakkarele erau nave rezistente si dimensiunile lor puteau fi neasteptat de mari. Poemele si legendele nordice vorbesc despre drakkare care puteau lua la bord peste 200 de oameni.
Mediterana era brazdata de corabiile arabe dar si de navele bizantine. Acestea erau dromonul, asemanator liburnei, panfilele, nave de recunoastere, usor manevrabile si acaciile, destinate transportului.
Situata pe laguna, Venetia isi extinde comertul maritim, nava lor obisnuita fiind galera. Foloseau de asemenea nave usoare, potrivite luptelor, ca galiotele, dar si altele mai greoaie ca galioanele. Marii rivali ai venetienilor, genovezii contribuie substantial la dezvoltarea comertului maritim, navele lor ajungand chiar pe Dunare.
Spre sfarsitul Evului Mediu apare caravela folosita in expeditiile care au dus la marile descoperiri geografice.
Pot fi mentionate in acest sens navele lui Vasco da Gama dar si cele trei faimoase nave ale lui Cristofor Columb. In prima sa expeditie au fost folosite trei nave: „Pinta”, comandata de Martin Hlonzo Pinzeri, „Niña” comandata de Vicente Yañez si vasul amiral „Santa Maria” la bordul careia s-a aflat Columb. Aceasta a atins pamantul, la 25 decembrie 1492. In cea de a doua expeditie flota lui a numarat 17 nave iar nava amiral se numea „Maria Galanti”.
Panzarul moldovenesc a cucerit Chilia
In secolul al XV-lea, in Tarile Romane au avut loc o serie de schimbari comerciale cu diferite porturi ale Mediteranei.
Calitatea navelor construite aici era foarte apreciata, datorita formelor lor izbutite. Remarcabile din acest punct de vedere sunt panzarele construite in vremea lui Alexandru cel Bun si Stefan cel Mare. Primul dintre aceste panzare a fost folosit de Stefan cel Mare la cucerirea Cetatii Chilia in 1465. Corabia cu un singur catarg avea 16 metri lungime, o capacitate de 60 de tone si un echipaj format din 5-6 membri si un carmaci.
Au fost construite si folosite nave si in alte perioade istorice, cum sunt seicile din vremea lui Mihai Viteazul sau caicele din vremea lui Constantin Brancoveanu si, mai tarziu, in santierele navale de la Galati, Giurgiu, Braila, Cascioarele, Tulcea unde se construiau nave comandate de turci. Dupa 1829 se construiesc aici si nave pentru Tarile Romane si in 1854 este lansata la Giurgiu nava „Marita” cu doua catarge, salutata cu entuziasm de poetul Cezar Bolliac.
Aburul a inlocuit panza
Inventia navelor cu abur este atribuita in general constructorului american Robert Fulton desi existasera inainte si alte incercari cum au fost cele ale lui John Allen sau James Watt. El prezinta Imparatului Frantei o astfel de nava care l-ar fi ajutat la invazia Angliei. Demonstratia facuta pe Sena nu-l convinge insa pe Napoleon care mai tarziu avea sa declare „cand l-am gonit pe Fulton, i-am daruit imperiul meu”.
Navele cu abur au avut o lunga perioada de prosperitate, fiind inlocuite abia odata cu folosirea altor carburanti pentru actionarea lor.
Nave disparute in ceata
Exista o multime de situatii in care nave apar si dispar in largul marilor, echipaje care mor sau par sa se fi evaporat si care ridica o multime de intrebari.
Putem aminti astfel nava daneza Ourang Medang care in 1947 a transmis mesaje disperate iar echipajul ei a fost gasit mort cu toate trupurile inghetate sau nava Lay Lovibond disparuta in 1748 dupa ce un membru al echipajului il omorase pe un altul care se indragostise de sotia lui, adusa in secret la bord.
Cel mai misterios caz pare a fi cel al navei Mary Celeste de pe care in 1892 a disparut intregul echipaj, incarcatura ramanand intacta cu exceptia a noua butoaie de alcool din cele 1701. Nava a fost gasita abandonata si cele 17 echipaje care au preluat-o in urmatorii 13 ani, au avut parte de un sfarsit tragic.
Orasele plutitoare nu se tem de „Titanic”
Aparitia motorului cu ardere interna si apoi a turbinei cu gaze au generat progrese uriase in constructiile navelor. Vasele de pasageri, vasele comerciale si cele de razboi capata dimensiuni impresionante. Vorbim cu usurinta despre submarine, spargatoare de gheata sau portavioane.
Chiar daca naufragiul Titanicului a aruncat o umbra de indoiala asupra acestui gen de a strabate valurile, s-au construit multe vase, adevarate orase plutitoare. Pachebotul francez Normandia sau cel englez numit „Queen Elisabeth” sunt numai doua exemple in acest sens. Noilor nave le este sporita substantial autonomia, in mare datorita utilizarii energiei nucleare la propulsia lor.
Utile, interesante desigur, dar, indraznim sa spunem ca, in ciuda confortului, par lipsite de acea poezie pe care o aveau panzele care infruntau curajoase furtunile.
IRINA STOICA
Comentarii