În Rusia celei de-a doua jumatati a secolului XIX, arta plastica a cunoscut o efervescenta asemanatoare cu cea din Franta, unde impresionismul detrona clasicismul si neoclasicismul. Numai ca revolutionarii pictori ai Rusiei aveau de luptat si cu dogmele politice ale unei societati înca prizoniere unor „catuse feudaliste”. Aproape similar cu miscarile de protest din Franta, o noua generatie de pictori si-a manifestat dezacordul total fata de modul în care Academia imperiala de arte frumoase acorda premiile anuale. Istoria consemneaza ca mai multi studenti artisti au înfiintat Societatea Expozitiilor Itinerante, opunând astfel academismului un stil realist de a se apropia de adevarata Rusie din acea epoca.
„Arta în slujba societatii” era sloganul lor progresist, consonant cu ideile lui Dostoievski, Tolstoi sau Turgheniev. „Frumosii artisti vagabonzi” se bazau foarte mult pe ideile de emancipare a Rusiei tariste promovate de Nikolai Cernisevski, un liberal convins care combatea, printre altele, cenzura, sistemul feudal al agriculturii, pedeapsa cu moartea etc. Începând cu anul 1870, acesti artisti ai noului val cu viziuni liberale au organizat 48 de expozitii mobile între Moscova si Sankt Petersburg, trecând prin Kiev, Odessa, Riga si alte orase importante si centre ale intelectualitatii din perioada respectiva.
Datorita acestui „vagabondaj al pictorilor realisti”, conservatorismul specific acelor vremuri a primit o critica vehementa si cu mare impact cultural. Viata taranilor rusi, traditiile populare si saracia au ajuns sa fie subiectele preferate ale noii orientari artistice. Persecutiile si abuzurile de tot felul se vedeau ilustrate fara a mai putea fi cenzurate. Autocratia de tip tarist era direct atacata. Drepturile omului erau promovate fara ezitare, dar si relatia indisolubila dintre om si natura. Umbrele artei academice dispareau treptat si în locul artei de dragul artei aparea lumina în viata cotidiana a oamenilor de rând. Miscarea aceasta progresista, cu largi accente democratice si inovative – numita în ruseste „Peredvizniki” – avea sa se desfasoare pâna în anul 1923. Faptul ca expozitiile si atelierele erau itinerante a favorizat afirmarea multor artisti de pe cuprinsul Rusiei si, implicit, aparitia unei noi generatii de critici de arta. Pe parcursul celor peste 50 de ani de existenta, Societatea Expozitiilor Itinerante a cunoscut lideri de opinie care au sustinut prospetimea ideilor progresiste si promovarea modernismului în pictura rusa. Ultima expozitie, a 48-a, s-a desfasurat în 1923, deci la câtiva ani dupa Revolutie.
În aceste circumstante, artistii au aderat la Asociatia artistilor revolutionari si au devenit sprijinitori ai ideilor statului sovietic. Liberalii artei din perioada tarilor, inamici ferventi ai învechitului academism, s-au transformat în reprezentanti ai „artei socialismului liberal”. Era limpede ca artistii din Rusia – ca si din alte tari europene – credeau în tezele comuniste din acele vremuri de început ale unui nou tip de dictatura, cea a proletariatului. În acest timp, în arta occidentala îsi faceau loc avangardismul, ideile dadaiste, cubismul si suprarealismul. A debutat, putem spune, o epoca de izolare a artistilor rusi fata de efervescenta culturala si artistica din restul Europei. Dar „frumosii vaganbonzi” crezusera cu ardoare în filosofia lor.
PAUL IOAN
Comentarii