Dulce-amaruia boema pariziana si infloritoarea Belle Époque nu ar fi avut aceleasi miresme de aventura a spiritului fara afisele artistice ale multor pictori francezi specializati in acest gen de reclama vizuala. Datorita micului-mare nefericit Toulouse-Lautrec, posterul a devenit arta si s-a transformat intr-un fel de trompeta a cabaretelor si a saloanelor unde arta si petrecerea fraternizau la ceas de seara. Dar istoria afisului artistic il pretuieste drept parinte al sau pe Jules Chéret (1836-1932), personaj de seama al boemei pariziene, fara multa cultura, dar care si-a facut ucenicia in multe ateliere de litografie.
Intr-adevar, litografia si apoi cromolitografia au reprezentat motorul aparitiei artei afisului. Grafica acelor postere de pionierat era influentata de picturile unor maestri ai rococo-ului francez (Fragonard) si ai barocului (Watteau). Chéret a fost cel care, infiintand o mica litografie la Paris, in 1866, a determinat dezvoltarea acestui gen de comunicare cu publicul, a carui popularitate a crescut enorm dupa 1884, cu prilejul unor mari expozitii pariziene. Evident, ascensiunea afisului s-a datorat si apropierii de lumea spectacolelor, pe langa nuanta comerciala intrinseca – reclame pentru produse „revolutionare” precum bicicleta si lampa cu petrol parfumat si abajur de matase…
Un alt mare merit al lui Jules Chéret a fost realizarea memorabilei serii de lucrari de profil intitulate „Maestrii Afiselor” (1895). Posterele din acea perioada de explozie europeana a acestui gen de arta au condus la formarea unor importante grupuri de artisti ai penitei si culorilor, printre care si pictorul elvetian Théophile Alexandre Steinlen (1859-1923), unul dintre cei mai entuziasti „locatari” ai boemei din Montmartre. Acestui artist i se datoreaza uriasa faima de care s-a bucurat cabaretul-cenaclu (daca se poate spune asa) numit „Pisica Neagra”. Acest local al insatiabililor absintului si penelului avea, pe langa sala de petreceri, un fel de salon pentru expozitii. Aici expuneau maestrii – in prima „auditie” – realizatorii de postere comerciale si de „arta pura”.
Desi nu a functionat decat 16 ani (1881-1897), „Pisica Neagra” a devenit atat de faimoasa, incat localuri de acelasi gen si cu aceeasi denumire s-au deschis in mai multe orase din Europa (chiar si la Sankt Petersburg). Prin manifestarile artistice desfasurate in acest local au plecat mai multe nume mari ale unor curente artistice si literare. Devenit cel mai renumit cabaret din intreaga lume (reprezenta si o atractie turistica, pe langa cea artistica), „Pisica Neagra” era populata de nume ilustre ale intelectualitatii franceze. Printre cei mai renumiti „clienti” se numarau Paul Verlaine (cel care a fost arestat pentru impuscarea prietenului si… iubitului sau, Rimbaud) si Claude Debussy (cel care a lasat in urma doua iubite ce s-au sinucis din cauza lui si care a fugit in Anglia cu nevasta unui bancher parizian), dar si scanteietoarea dansatoare de can-can, Jane Avril.
De pe vremea lui Shakespeare (afise teatrale cu mai mult text decat ilustratii) si pana in secolul XX (cand afisele cu indemnuri militante si iz de propaganda au inceput sa umple strazile), posterele au reprezentat un mijloc ideal pentru comunicare limpede si directa cu publicul de toate categoriile. Oameni politici de vaza si simpli mestesugari se ajuta de aceste afise pentru a-si atinge un scop precis. Din pacate, lumea visatoare din jurul „Pisicii Negre” a disparut odata cu neuitata Belle Époque.
PAUL IOAN
Comentarii