Daca in ceasuri de liniste vrem sa ne rememoram copilaria recitind cartile atât de dragi acestei vârste fericite, una dintre ele ar putea fi „Toate pânzele sus” de Radu Tudoran. Printre orasele evocate aici trebuie amintit cel in care s-a nascut Pierre Vaillant, atât de cautatul prieten al lui Anton Lupan. Este vorba de Saint Malo, cuib de piatra catarat pe o stânca oglindindu-se in apele marii. Port la Marea Mânecii, unul dintre cele mai frumoase orase din insorita Bretanie, constituie, fara indoiala o indreptatita mândrie a tarii. Aflat in nord-vestul tarii, a fost indragit de-a lungul vremii de o multime de calatori iubitori de frumos, care patrunzând intre zidurile lui au trait o reala intâlnire cu istoria.
Orasul a inflorit pe locul unei vechi asezari manastiresti din secolul al VI-lea. Aici se remarcasera prin credinta si puterea de raspândire a acesteia Sfintii Aaron si Brednan. Cel care a dat numele orasului a fost Sfântul Malo (sau Maclou) un discipol al celor doi. Orasul vechi a fost construit pe o insula fortificata la varsarea inspumatului Rance in mare, insula legata in zilele noastre de tarm. Zidurile de aparare au inceput sa fie ridicate inca din secolul al XII-lea dar au fost refacute pâna in secolul al XIX-lea.
Un rol important in realizarea acestora l-a avut Comisarul general al fortificatiilor, Sebastien Vauban, care, in urma unor inspectii facute in 1689, a realizat o lucrare indrazneata largind si intarind zidurile existente si construind fortaretele de pe insulele din fata orasului. Poate ca de atunci orasul a fost supranumit „Corabia de Piatra”. In secolul al XII-lea Saint Malo devine sediul unei episcopii iar actuala catedrala este o marturie a faptului ca orasul este unul din cele sapte locuri venerate de credinciosii catolici bretani, unul dintre locurile de pelerinaj ale acestora.
Orasul a cunoscut mai multe conflicte intre ducele Bretaniei si regatul francez dar in 1491, prin casatoria ducesei Anne cu regele Carol al VII-lea a revenit Frantei. De atunci, a prosperat, in ciuda vicisitudinilor de tot felul. Daca de pe zidurile sale poti contempla atât orasul nou cât si marea pâna departe in zare, de pe stradutele inguste, presarate cu statui, cafenele si tot felul de magazine cu articole traditionale, in special de pescuit si mâncaruri specifice, te simti atras de Muzeul orasului, de Catedrala, de Casa ducesei Anne si chiar de cladirea primariei.
Una dintre atractiile sale, o constituie plaja, pe care te poti plimba in timpul refluxului având in apropiere o piscina naturala. Portul aliniaza o mare varietate de corabii de tot felul, catargele acestora amintindu-ti ca Saint Malo a fost supranumit si „Cetatea Piratilor”. Intr-adevar orasul nu este numai locul in care s-au nascut scriitorul si diplomatul Francois-Rene de Chateaubriant si Jacques Cartier, descoperitorul Canadei. Este si locul de bastina al vestitului corsar Robert Surcouf, curajos si intreprinzator, o adevarata emblema a vremii.
Aici Surcouf, Morgan si Belany erau cei care faceau legea si atacau corabiile spaniole incarcate cu aurul si argintul jefuit de acestia de la bastinasii Americii Laltine. Ca orice pirati ei actionau cu „binecuvântarea” regelui tarii respectându-si si blazonul, reputatia, statutul si juramântul de sânge. Felul in care ii atacau si ii pedepseau pe conchistadorii spanioli le-a atras si renumele de „justitiari ai marilor”. Orasul a avut mult de suferit in timpul Celui de al Doilea Razboi Mondial dar a fost reconstruit si restaurat cu atâta grija incât vizitatorul de astazi se asteapta sa vada infricosatoarea flamura neagra fluturând pe catargele din port.
IRINA STOICA
Comentarii