O imagine simbolica, o interpretare metaforica a unui atribut al Mantuitorului il prezinta de veacuri pe Iisus tinand de obicei in mana stanga un glob pamantesc.
Vorbim despre o efigie a ideii de mantuire a omenirii pentru pacatele sale, prin propriul sacrificiu acceptat de Christos, dar – paradoxal – hotarata si lasata sa se implineasca de catre insusi Tatal Ceresc.
Ne vom referi la modul de reflectare a pildei publice in pictura, de-a lungul timpului, iar sintagma prin care subiectul este cunoscut pretutindeni, formulat in limba latina: Salvator Mundi („Salvatorul Lumii”).
Aparent, postura Mantuitorului este una stereotipa. Portretul apare in cele mai multe cazuri doar bust, iar corpul este reprezentat fie in picioare, fie asezat.
Un alt detaliu ce creeaza uneori confuzie il constituie varsta la care acesta e vazut ca salvator: cel mai frecvent, ca adult, iar uneori ca prunc, copil sau la trecerea dinspre adolescenta catre primii ani ai tineretii, cand infatisarea sub care artistii l-au zugravit cu o subiecti-vitate speciala releva trasaturi foarte fine, aproape feminizate (de ex. Daniele Crespi, 1628-1630).
Pruncul Iisus in postura de „Salvator Mundi” este pictat cel mai frecvent gol, ceea ce sugereaza inocenta, dar si absenta ideii de a avea in posesie ceva sau pe cineva, desi in subtext constiinta statutului sau suveran e aproape explicita.
Un tablou realizat in 1530, ii apartine pictorului olandez Joos van Cleve (Joos van der Beke) prezentand particularitati extrem de interesante. Micul Iisus nu tine globul pamantresc in mana, ci sta in picioare, cu talpile pe el, pozitie care evoca imaginea strivirii diavolului sub chip de balaur.
Un alt detaliu ramane si mai greu de explicat: simulacrul planetei noastre – care nu este clasicul „globus cruciger”, acea sfera impodobita cu o cruce, simbolul puterii universale, ci are sprijinita pe el crucea de tipul toiagului, tinuta in mana stanga de Mantuitorul copil – poarta elementele specifice serafimilor (cea dintai dintre ostile ingeresti), cele sase aripi: doua acoperind ochii, doua acoperind picioarele si doua pentru zbor. Legatura Pamantului populat de oameni cu toate acestea pare a fi o enigma de nedezlegat.
La fel de surprinzator ni se prezinta infatisarea Pruncului. Fata sa nu reflecta acea inocenta, limpezime si dragalasenie infantile cu care pictorii din toate timpurile l-au imaginat pe Iisus copil. La Van Cleve, privirea sugereaza o asprime ascunsa si, mai mult, observam ceva nefiresc in pozitionarea si expresia ochilor: usoare trasaturi mongoloide, dimensiunile si o anume nuanta de „privire tulbure”.
Coroborate toate acestea cu forma si dimensiunile capului, gatului si ale membrelor, putem fi tentati de ideea ca pictorul a folosit drept model pentru acest tablou un copil cu sindromul Down. Tulburatoarea posibilitate este accentuata de o alta lucrare – tot „Salvator Mundi” – a aceluiasi artist olandez, in care Christos este zugravit la varsta premergatoare jertfirii.
La o analiza atenta, identificam aceeasi privire usor nefireasca a ochilor „migdalati”, caracteristica mentionata mai sus. De data aceasta insa ar fi hazardat sa presupunem ca iarasi artistul a luat drept model o persoana, cu posibile afectiuni genetice.
In toate cele trei ipostaze din tablourile lui Van Cleve, globul pamantesc (simbolul Lumii pentru care Mantuitorul va fi crucificat) are aceeasi infatisare: un peisaj in miniatura, care, in interpretarea istoricilor si criticilor de arta simbolizeaza cele trei continente de origine ale celor trei intelepti: Europa, Asia si Africa.
Insa, din multitudinea de detalii ce apar in numeroasele picturi cu subiectul „Salvator Mundi” pana in zilele noastre, vom mai remarca un singur element, o sugestie mai degraba rarisima aparuta in interpretarile posturii lui Iisus in raport cu globul terestru. Acesta poate include un peisaj (ca la Van Cleve), poate fi total translucid (ca in celebrul tablou al lui Leonardo da Vinci (cca. 1499-1510), negru lucitor (ca la Antoon van Dyck, dupa 1600), albastru, poate fi foarte sau nu „globus cruciger”, de dimensiuni mari ori cat sa incapa in palma etc.
A fost insa sugerata si o posibila semnificatie nelinistitoare a tinerii lui in palma, acoperit cu mana, prins sub talpi ori – ca in tabloul lui Van Dyck – tinut sub sprijinul cotului, in timp ce talpa striveste sarpele ce intrupeaza raul. Gestul respectiv ne arata ca noi toti suntem supusi neconditionat Divinitatii, „captivi fara scapare” de sub autoritatea cereasca suprema. Nu este vorba despre o blasfemie ori teorie a conspiratiei, ci o observatie care e ofera un subiect de meditatie tulburator.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii