Pictorul german Johann Liss (1597-1631) a fost unul dintre fruntasii artisti „teutoni” ai veacului XVII, alaturi de Adam Elsheimer. Scurta sa viata (34 de ani) a fost totalmente dedicata artei si nu se cunosc prea multe detalii biografice despre el.
Dar, ca orice impatimit al artei formei si culorii, Johann Liss a calatorit foarte mult pentru a studia – asa cum era moda pe atunci; un recordman al acestui gen de autoinstruire a fost Rubens, cu treisprezece ani de pelerinaje artistice. Il gasim atat in Franta, dar mai ales in Italia, unde se scoleste la Verona, Venetia si in special la Roma. Aici aprofundeaza stilul lui Caravaggio si al epigonilor sai. La 31 de ani, Johann Liss este deja notoriu in mediile artistice italiene si, in consecinta, i se comanda piese de altar de mare amplitudine. Cea care a ramas pana astazi, reprezentand o capodopera a picturii pe lemn cu subiect religios este „Inspiratia Sf. Jerome” din biserica Sf. Niccolo da Tolentino din Venetia. Devenise unul dintre pictorii neitalieni priviti cu multa simpatie in marile centre culturale ale Italiei. Dar soarta a fost nemiloasa cu acest artist emblematic pentru barocul german.
In 1631, o epidemie de ciuma neagra il surprinde la Verona si pictorul, absorbit de munca sa sustinuta, pentru onorarea comenzilor, nu paraseste la timp focarul groaznicei maladii si moare pe cand nu implinise 34 de ani. A fost un model artistic pentru multi pictori ai secolului XVIII, precum Tiepolo, Piazzetta si Sebastiano Ricci. Temele predilecte ale lui Johann Liss au fost preluate din Biblie si din mitologiile greaca si romana. In ceea ce priveste nudul, s-ar putea remarca o tendinta de realism in conturarea trupului femeii, care nu mai are perfectiunea manieristilor si nici rotunjimile voluptuoase, rubensiene. Corpul femeii isi arata imperfectiunile, fara ostentatie, ci mai degraba cu o dezinvoltura specifica tineretii personajului.
Astfel, „Venus la oglinda” nu ne arata deloc o frumusete coplesitoare si nici un corp cu un relief divin. Dimpotriva, am putea spune ca stomacul si picioarele eroinei nu au nimic diafan. Dar dincolo de aceste aspecte stilistice, as remarca modul cum Johann Liss a elaborat trupul fara cap al lui Holophern. Gatul sectionat ne apare asa cum multimea ar putea vedea pe esafod un om decapitat. Sangele rece cu care a pictat artistul este singular printre scenele de groaza ale picturii universale. Liss nu este obsedat de detalii anatomice, insa el pune chiar in prim-plan ramasita de gat sangeranda, cu o teribila senzatie de „frig”. Oare ce o fi fost in sufletul artistului pe cand lucra la acest aspect al compozitiei?
Autor: PAUL IOAN
Comentarii