Într-o scena antologica, fantana publica a lui Spirache Necsulescu (filmul „Titanic vals” dupa comedia lui Tudor Musatescu) scoate apa prin madularul firav al unui îngeras, starnind oroare printre doamne. Pudibonderia are însa exemple la scara reala si în primul rand as vrea sa amintesc „Actiunea frunza de smochin”, pe care mai-marii Bisericii Romano-Catolice au desfasurat-o împotriva sexului barbatesc la vedere din Capela Sixtina. S-a întamplat cu „Judecata de Apoi” a lui Michelangelo, însa lucrurile nu s-au oprit acolo. În epoca victoriana a Regatului Unit (1837-1901), statuia lui David a fost „plastificata” cand a fost expusa publicului.
La catedrala din Gant (Belgia), clericii i-au îmbracat pe Adam si Eva din celebra piesa de altar „Adoratia Mielului lui Dumnezeu”, de Jan van Eyck (într-o lucrare copiata, nu în original, care dateaza din 1432). În aceste circumstante, cand sexul neprotejat nu trebuie sa ne plesneasca privirea, este firesc sa vorbim despre patania suferita de sculpturile faimosului artist norvegian Gustav Vigeland.
Nascut într-o familie modesta de mestesugari, în anul 1869, Vigeland a dovedit de copil un talent exceptional la sculptat în lemn. A fost trimis la Oslo ca sa se specializeze si adolescentul s-a remarcat imediat. Modest dar din ce în ce mai cautat de autoritati (inclusiv de catre cele eclesiastice), sculptorul profesionist norvegian se impune în tara sa si este trimis la studii în Franta si Italia. La Paris lucreaza în atelierul lui Auguste Rodin, iar la Florenta se familiarizeaza cu fenomenul Renasterii si temele ei principale: omul si destinul sau.
Anul 1902 îi aduce primul contract important, referitor la catedrala din Trondheim. Succesul a fost enorm si Gustav Vigeland devine cel mai important sculptor norvegian. I se comanda chiar si bustul lui Henrik Ibsen. Numai ca pe masura ce faima sa crestea, relatiile cu autoritatile comunale din Oslo încep sa aiba meandre birocratice. O fantana realizata de Vigeland este tot mutata (pe hartie), în timp ce artistul îsi astepta onorariul. O lovitura de gratie primeste în 1921, în momentul cand primarul decide transformarea casei unde locuia sculptorul în biblioteca. Dar artistului nu i s-a oferit nimic la schimb.
Acela a fost momentul de criza care a dus la initierea atat de celebrului parc de statui al lui Vigeland. Caci pentru o noua locuinta, acest geniu al Norvegiei s-a oferit sa doneze toate statuile sale primariei din Oslo. Asa a fost cu putinta aparitia lui „Vigeland Park”, pe o veche proprietate numita Frogner Park. Pare ciudat ca într-o tara cu vederi liberale precum Norvegia un artist poate avea un astfel de tratament.
Vigeland a lucrat pentru împodobirea acestui parc cu numeroase statui din granit si bronz, totalizand aproape 212 opere de arta. A fost un gest exceptional facut de artist pentru tara sa, rarisim în lume. Ei bine, tocmai acestui patriot i s-a întamplat ceea ce a patit si Michelangelo. În urma cu cativa ani, într-o noapte, membrii unei asociatii fantoma au lipit bucati de plastic peste sexul tuturor statuilor. Aparatorii moralitatii publice au lasat si un bilet în care protestau împotriva programelor deocheate care se transmit la tv în Norvegia.
Gestul pudibonzilor a devenit cunoscut în toata lumea. Gustav Vigeland, decedat în 1943, muncise ca un sclav la înfrumusetarea parcului ce-i poarta numele. Dupa mai bine de o jumatate de secol, sculpturile sale au fost îmbracate, dar nimeni nu s-a gandit sa ridice un monument dedicat berzei. De ce aceasta „pasare maternala” este atat de oropsita?
PAUL IOAN
Comentarii