Precum Dorothy in Tara lui Oz sau Alice in tara Minunilor, intram in pravaliile de antichitati ca intr-o magnifica lume a artei imbratisate de panza de paianjen. Candva, intr-un Bucuresti in care masini de genul Pobeda, Volga sau Ceaika „vajaiau” pe bulevardele cu militieni la „borcan” (un fel de chiosk de supraveghere a intersectiilor, prilej de bancuri pentru Mircea Crisan sau N. Stroe) exista o vorba draga tuturor: chinezariile. Pe atunci dominau portelanurile si nu oricine isi permitea un bibelou. Mi-amintesc cat de drag imi era „Betivul stand pe banca”, maricel si viu colorat, exceptional de sugestiv. Poate credeti ca vorbesc despre un kitsch, dar acel portelan costa mai mult decat salariul tatei…
Au aparut treptat figurinele din jad – predominant in verde-maslina – si apoi, rare si cu o stralucire diafana, minisculpturile in fildes. Formele laptoase, care parca te indeamna sa le mangai cu duiosie, au cucerit lumea si, fara o logica prea clara, sunt denumite peste tot „antichitati”. Singura explicatie posibila este ca sculptura in fildes era practicata si pe vremea faraonului Keops („Khufu” pentru anglosaxoni), si pe vremea temutilor imparati chinezi cu o suta de concubine (si alte o suta in asteptare). Asadar, „fildesariile” (pardon de expresie!) pe care le admiram astazi sunt, cele mai multe, antichitati din secolul XX si uneori chiar XIX. Cine achizitioneaza un fildes mai vechi, sigur nu merge cu tramvaiul.
Romanii, in perioada de declin a imperiului, aveau un obicei interesant, care a influentat arta primilor crestini ai Romei si apoi a intregii crestinatati: consulii isi imortalizau portretul pe un diptic din fildes (doua placi gravate cu o adancime variabila). Ulterior, la Constantinopol, au aparut marii maestri au tripticelor, iconoclasti de mare clasa. intre secolele VI si XII, acestia au fost cei mai renumiti artisti ai crestinatatii, dar ulterior arta lor s-a stins treptat. Nici nu era de mirare, caci excesul de zel a condus la extinctia elefantilor din nordul Africii, al caror fildes era materia prima exclusiva. Pe atunci, ca si acum, fildesul ramasitelor de mamuti sau al morselor era folosit doar in tarile exotice, precum China si Japonia. Daca un european vrea sa atinga fildesul fara mare greutate, sa pipaie clapele pianului, bilele de biliard sau piesele de sah de la „Antiques”.
De fiecare data cand admir o sculptura in fildes (de elefant sau mamut) facuta de un artizan chinez, imi doresc sa vad si mainile care pot dau la iveala asemenea minunatii. Detaliile milimetrice iti iau ochii si incantarea merge pana spre extaz atunci cand ai in fata o alegorie complicata, cu multiple personaje (cu chipuri bine definite), surprinse in mediul lor profesional: tamplari, preoti, agricultori etc. Frunzulitele delicate de bambus sau alti arbori specifici sunt atat de bine definite, incat numai albul laptos iti da de stire ca nu sunt reale. Fireste, Buddha are un loc privilegiat, la fel si nelipsitul dragon (varul balaurului nostru) care ti-aminteste ca el patroneaza zodiacul chinezesc si teribilul concept de „karma” in sirul reincarnarilor.
Scenele din viata imperiala au inspirat compozitii mai complicate, la fel si asa-zisul arbore al vietii chinezesc – o spirala cu o evolutie semnificativa de la material la spiritual, de la concret la abstract… Elefantii trebuie protejati si vom vedea din ce in ce mai multe substituiri ale fildesului cu polimeri. Noroc ca exista antichitatile, unde un comersant abil va scrie pe etichete cate o dinastie chineza ca sa mai adauge un zero.
PAUL IOAN
Comentarii