Nu foarte multi artisti plastici au avut cutezanta sa exploreze, prin mestesugul, dar mai ales prin revelatiile lor, ceea ce numim cu o sintagma metaforica „taramul de dincolo”. De altfel, in vremea cand arta crestina domina acest domeniu, o anume prudenta si rigoare in respectarea canoanelor Bisericii erau absolut necesare si obligatorii.
Totusi, fara teama de a gresi, putem spune ca straniul artist olandez Jheronimus van Aken, zis Hieronymus Bosch, a evadat din acest cadru rigid, oferindu-ne un intreg univers al visului angelic ori cosmaresc. Este si unul dintre motivele pentru care reprezentantii Bisericii din vremea sa l-au considerat (sau poate ca numai l-au declarat public) nebun.
Experienta in apropierea mortii
Sa nu uitam ca Bosch a trait si a creat in secolele al XV-lea – al XVI-lea, cand ideea si imaginea mortii si a eventualei „vieti” de dupa moarte constituiau o obsesie majora atat pentru slujitorii institutiilor religioase, cat si pentru oamenii de rand. De aceea, textele sfinte aveau o greutate imensa in abordarea acestui subiect. Se pare insa ca nu neaparat si pentru pictorul olandez, care va fi fost un vizionar dotat cu calitati tulburatoare chiar si pentru oamenii de stiinta de azi.
Concret, sa mentionam cea mai cunoscuta opera a sa – dipticul Paradisului pamantesc si al Ridicarii sufletelor, aflat la Palatul Dogilor din Venetia. Tabloul dateaza din 1486, si, ce e cel mai ciudat, el sugereaza fara echivoc descrierile actuale ale celor care, trecand de obicei printr-o moarte cerebrala, au avut asa-numita experienta in apropierea mortii sau a mortii aparente (NDE, EMI, EMP). Vorbim despre tunelul la capatul caruia straluceste o lumina exploziva nepamanteasca si prin care sufletele ce inca poarta forme umane, insotite de calauze eterice, urca spre lumea de dincolo.
Un artist eretic?
In anul 1605, istoricul si teologul spaniol Jose de Sigüenza facea pentru prima data o observatie deopotriva pertinenta si socanta, si nu numai pentru vremea aceea: „Ceilalti (pictori, n.n.) cauta sa picteze oamenii asa cum arata ei vazuti din afara; acesta (Bosch, n.n.) are indrazneala sa-i picteze asa cum sunt inauntru.” De fapt, era vorba despre o libertate de o factura aparte, de care s-a bucurat acceptand neconditionat regulile nescrise ale vremii sale.
Astfel, la 28 de ani s-a casatorit cu fiica unui nobil foarte bogat, mai mare decat el cu 20 de ani, datorita careia a devenit membru al confreriei Notre-Dame, o asociatie consacrata cultului Fecioarei si actelor de binefacere. Numai ca aceasta era considerata si apropiata de o secta eretica, Fratia Liberului Arbitru, ceea ce fara indoiala ca il va fi inspirat pe artist in alegerea unor teme de creatie foarte indraznete.
Izvoare psihanalitice medievale
Izvoarele sale de inspiratie, atat de atipice, provin (si) din lecturi precum cea a lui Jan van Ruysbroeck, autor a unsprezece tratate mistice suspectate de erezie. Pictorul a infatisat astfel, intr-un stil pe care poate ca l-am considera caricatural in zilele noastre, Gradina desfatarilor, adica Paradisul pamantesc, in care nimic nu pare a avea granite; evident, fara a sfida viziunea primordiala a Creatorului.
Totusi, Bosch patrunde intr-un viitor nelinistitor in maniera unui suprarealism baroc, daca-l putem numi astfel, incarcat de simboluri si detalii satirice. Psihanaliza secolului 20 si a celui actual ar putea decela, in bizarele creatii ale acestui artist atemporal, limbajul inconstientului ori al subconstientului, pe cel al oniricului suprarealist, pe cel al unui vizionar si asa mai departe. Totusi, asa cum spuneam, nu trebuie sa omitem nicio clipa faptul ca Hieronymus Bosch a trait si a creat in plin Ev Mediu, in al saisprezecelea veac dupa Hristos!
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii