Un romantic cu ochi de filosof pesimist, acesta a fost Francisco Goya. Este eticheta pe care criticii i-au asigurat-o marelui maestru spaniol. Deprimarea si ironia neagra sunt caracteristicile unui geniu al picturii spaniole, artistul care a facut puntea spirituala intre Velázquez si Picasso. Nascut la Fuendetodos (Aragon), in 1746, Goya intra uncenic intr-un atelier de pictura la 14 ani, in Zaragoza. Lucrarile sale emotioneaza si aprecierile nu mai contenesc. Pe atunci era dedicat temelor religioase si portretisticii. Nimeni nu banuia cata sensibilitate exista in spiritul acestui pictor care va fi de doua ori respins la admiterea la Academia regala de arte frumoase – al carei director va deveni peste ani.
Recunoasterea talentului sau este pusa in evidenta de bursele obtinute pentru studii in Italia (la Roma si Parma). Intors in Spania, se casatoreste cu Josefa (fiica mentorului sau) si ajunge cunoscut in cercurile regale. Primeste comenzi pentru palate din Madrid si Escorial si pentru catedrale. Totodata, personajele inaltei societati ii comanda permanent portrete. Devine protejatul Ducelui de Osuna si apoi pictorul regelui. Goya ar fi trebuit sa fie generos cu imortalizarea marilor nobili, insa din operele sale se desprinde un usor dispret fata de vanitatile si mediocritatea acestor personaje. Maestrul nu-si poate stapani ironia fata de cei cu „sange albastru”, desi era platit cu sume exorbitante.
Anul 1792 aduce primele semne ale deprimarii artistului. O boala necunoscuta ii provoaca surzenia si maestrul patrunde treptat intr-o lume intunecata, in care pictorul nu poate vedea decat vicii, prostie si amenintarea mortii. Asa se face ca in 1799 apare primul sau ciclul de gravuri intitulat „Capricii” (80 la numar). Cel care poarta numarul 43 este celebra lucrare „Somnul ratiunii naste monstri”. Aceasta va fi emblema tuturor operelor sale ulterioare. Angoasa si tulburarile psihice ale pictorului vor contribui decisiv la atmosfera macabra si sarcastica cu care si-a epatat contemporanii.
Soarta n-a fost deloc binevoitoare cu Goya. Invadarea Spaniei de catre Napoleon (pe care-l credea un spirit evoluat, atasat Revolutiei Franceze) a fost o crunta dezamagire si maestrul dedica dezastrului din tara sa ciclul „Ororile razboiului”. Artistul patriot isi impresioneaza publicul prin seria de lucrari care demasca violenta. Pe langa starea de nesiguranta si haos din tara sa, o alta lovitura ii ataca puternic psihicul: ii moare sotia (1812).
Din ce in ce mai bolnav, haituit de viziuni sordide si stari de dezechilibru psihic, maestrul se retrage in Franta. Lucreaza insa frenetic si da la iveala ultimul ciclu al pesimistului incurabil: „Seria neagra”. Din aceasta lucrare se desprinde capodopera „Saturn devorandu-si copiii”, o aluzie si la conflictele interne din Spania. si totusi, deosebi si o raza de lumina in creatia sa. Este vorba despre enigmaticul „duet” de picturi Maja, dezbracata si imbracata (1800-1803). Ca si Mona Lisa, femeia este greu de identificat, poate ca era vorba despre iubirea lui trecatoare pentru ducesa de Alba. Constientizandu-si propria conditie umana precara, fizica si psihica, Goya se retrage intr-o singuratate profunda si moare la Bordeaux, la optzeci si doi de ani.
PAUL IOAN
Comentarii