Un an cu „meravigliosi auguri” pentru arta italiana a fost anul 1598, cand s-au nascut doi sculptori de urias talent: Gianlorenzo Bernini (la Napoli) si Alessandro Algardi (la Bologna). Evident, intre ei a aparut o rivalitate fatisa si uneori „contondenta”, dar genialitatea lui Bernini a invins. El a fost alesul papilor in aproape intreaga sa cariera. „Umilirea” decisiva a lui Algardi s-a numit Piata San Pietro (din fata basilicii omonime), cu arhitectura si colonadele sale, precum si uriasul baldachin de bronz care invaluie altarul celebrului lacas.
Roma, Cetatea Eterna, beneficiaza atat de mult de capodoperele lui Bernini (biserici, sculpturi de interior, decoratiuni si picturi religioase, fantani publice si grupuri statuare), incat nu ar fi exagerat sa spunem ca geniul lui Bernini a asediat majestuos estetica marelui oras din centrul Italiei. Fapt fara precedent, in lunga sa viata, artistul a fost protejatul (cu toate privilegiile aferente) unui numar impresionant de suverani pontifi: Paul al V-lea, Grigore al XV-lea, Urban al III-lea, Alexandru al VII-lea, Clement al IX-lea si chiar Innocent al X-lea. Este uluitoare atractia pe care maiestria lui Bernini a exercitat-o asupra marilor capi ai Bisericii si cu atat mai neinteleasa „dezamagirea” regelui Ludovic al XIV-lea fata de artist, atunci cand l-a chemat la Paris. Incredibil, dar arta italianului a fost putin apreciata in capitala Frantei, unde lumea se aduna pe strada atunci cand aparea maestrul cu ucenicii sai. Marele sculptor s-a retras la timp la Roma, pentru a-si continua opera de innobilare a cetatii.
Gianlorenzo Bernini ne incanta cu sculpturile sale de tinerete – „Rapirea Proserpinei”, Apollo si Daphne”, „David” –, dar si cu marea sa lucrare de maturitate „Extazul Sfintei Teresa” (capela basilicii Santa Maria della Vittoria). Aceasta capodopera a determinat chemarea sa la Paris, incheiata trist si cu o afirmatie ironica a maestrului: „Picturile lui Guido Reno valoreaza mai mult decat tot ce este la Paris”… si daca tot vorbim despre Bernini omul dezamagit, trebuie sa amintim atmosfera in care a fost ridicata faimoasa „Fantana a celor patru fluvii”, capodopera sa din Piata Navona. Pe vremea aceea, papii voiau sa profite la maximum de acest geniu al sculpturii si-i comandau si fantani in pietele principale ale Romei. In timpul lui Innocent al X-lea, o parte a populatiei a avut reactii ostile fata de aceasta cheltuiala publica, mai ales ca fusese o mare foamete in 1646-48. Revoltele de strada impotriva santierului fantanii erau oprite de trupele papei, iar lumea striga ca nu vrea statuie, ci paine. Texte zeflemitoare erau afisate la tot pasul in Piata Navona. Dar asta nu a impiedicat oficialii sa dezveleasca monumentul, in 1651, cu un fast incredi-bil (care alegorice si personaje mitologice) pentru saracimea Romei. Dar oamenilor le pasa prea putin de Nil, Dunare, Gange si Rio de la Plata, cele patru personaje ale Fantanii.
Insa Bernini era un om ocupat, nu avea timp de mur-mure. Era solicitat si pentru realizarea de busturi (si in afara Italiei), obeliscuri si reconstructii de biserici. Aproape epuizat, moare la optzeci si unu de ani, in 1680. Curios este faptul ca prima persoana care s-a ocupat de biografia sa a fost regina Christina a Suediei, scriitor fiind Filippo Balducini. Prima biografie a aparut in 1682.
PAUL IOAN
Comentarii