Prin explozia umanismului in Renastere, femeia idealizata reprezentand zeita care cocheteaza cu perfectiunea a devenit o prezenta permanenta in operele maestrilor. Scenele religioase aveau un concurent redutabil in nudul senzual dar neprovocator al femeii. Biserica trebuia sa accepte mitologia, caci avea unele lucruri comune cu legendele antice.
O entitate aparte din „anturajul” lui Zeus era zeita greaca Artemis (Diana la romani si Artume la etrusci), devenita subiect predilect pentru miscarile feministe. Juramantul de castitate autoimpus de Diana sfideaza institutia maternala si exprima dispretul manifest fata de barbati, iata elemente pentru mult trambitata egalitate a femeii cu barbatul. Pe de alta parte, personajul atat de mandru de abilitatile sale de vanator fara egal are si o latura poetica.
Daca ni-l amintim pe onestul provincial Marin Miroiu, adoratorul stelelor din piesa „Steaua fara nume” (Mihail Sebastian), o vom regasi indirect pe Artemis pe cerul evadarilor sale. Si asta pentru ca Ursa Mare si Ursa Mica sunt constelatiile in care zeita vanatorii i-a transformat pe Callisto si pe fiul ei, Arcas. Insotitoare a intransigentei Artemis, Callisto a indraznit sa aiba o relatie de iubire cu un Apollo (fratele geaman al Artemisei), de unde a aparut un copil. Furia zeitei fata de incalcarea juramantului virginitatii a fost nemarginita.
Ambitia nestavilita a acestei zeite bizare, pe cat de frumoase, pe atat de necrutatoare, s-a manifestat in repetate randuri, aducandu-ne aminte de „femeia de cariera” din zilele noastre. Vanitoasa sefa de azi este parca anticipata de intransigenta Artemisei. Cel sau cea despre care se zvonea ca este mai bun vanator decat ea, cadea prada razbunarii ei. Semnificativa in acest sens este relatia ei cu Adonis cel adorat de femei. Vestea ca este mai abil vanator decat ea a inrait-o la culme si, in consecinta, a trimis un mistret fioros sa-l omoare. In alta varianta, moartea lui Adonis este legata de careul amoros Artemis-Hyppolitus-Afrodita-Adonis.
Oricare ar fi adevarul, zeita vanatorii ne este prezentata ca o fiinta violenta, ranchiunoasa si distrugatoare a tuturor adversarilor. Ea nu tolera nici iubirile celor din anturajul ei (uciderea lui Orion) si nici superioritatea altor mame – o omoara pe Niobe, regina Thebei, care nascuse 14 copii, spre deosebire de propria sa mama, Leto, care adusese pe lume doar doi: pe ea si pe Apollo.
Poate in mod deliberat, pictorii nu au reprezentat-o pe Artemis (tarziu identificata cu Selene, zeita Lunii) ca fiind o fecioara furioasa si razbunatoare. Pentru multi maestri, a fost suficienta prezenta cainilor de vanatoare si a alaiului de fete virgine, total obediente stapanei lor, pe care o admira fara rezerve si nu o asculta umile din cauza fricii de razbunare (vezi Tiziano). Juramantul lor de castitate le face intolerante fata de masculinitate. Pare un fel de avanpremiera a unei mici manastiri de maici, in care stareta este cea mai atragatoare faptura. Alura de luptatoare delicata a fost magistral realizata si de sculptori renumiti. Un bronz din epoca romana („Artemis si cerbul”) a fost vandut de casa de licitatii Sotheby’s cu 25,5 milioane de dolari, in 2007… O informatie pentru feministe: emblema Artemisei este un arc de argint.
PAUL IOAN
Comentarii