Adevarat simbol al Capitalei noastre Calea Victoriei are o istorie lunga impletindu-se de-a lungul secolelor cu cea a orasului. A fost deschisa pe vremea lui Constantin Brancoveanul si incepea din locul unde astazi se afla Cercul Militar terminandu-se in Piata Victoriei. Pavata initial cu lemn, s-a numit chiar o vreme „Podul Mogosoaiei” si din 1815 a fost luminata pe timpul noptii cu lumanari si felinare. Din 1878 a primit numele pe care il are si astazi si a devenit cea mai la moda artera urbana din Bucuresti. De-a lungul ei s-au inaltat o multime de case boieresti inconjurate de gradini dar si o multime de alte edificii: biserici, hoteluri, cafenele, pravalii, sali de spectacole si institutii de stat. Din multimea palatelor de aici trebuie mentionat Palatul Cantacuzino, a carui impresionanta fatada uimeste deopotriva atat prin intrarea eleganta cat si prin multimea decoratiilor sculpturale.
Constructia a fost ridicata intre 1901-1903 dupa planurile arhitectului Ioan D. Berindei. Proprietarul cladirii era Gheorghe Grigore Cantacuzino, poreclit „Nababul”, pentru uriasa lui avere. Fusese antrenat si in viata politica a tarii, ocupand rand pe rand functiile de primar al Capitalei, prim-ministru, sef al Partidului Conservator, fiind cand la putere cand in opozitie.
Dupa moartea Nababului, in 1913, palatul a devenit proprietatea fiului sau Mihail G. Cantacuzino si a sotiei sale Maruca, nascuta Rosetti-Tescanu. Sotul se stinge din viata, iar vaduva, careia ii ramane drept mostenire palatul, se casatoreste in 1937 cu George Enescu. Intre 1945-1946, cei doi soti locuiesc in casa din spatele palatului. Din 1940 acesta gazduieste Presedintia Consiliului de ministri iar din 1947 Insitutul de Studii Romano-Sovietice. Dupa moartea marelui compozitor in 1955, sotia sa doneaza imobilul statului roman si de la 19 iunie 1956 aici functioneaza Muzeul George Enescu. In 2007 este pus pe lista Patrimoniului UNESCO.
Monumentala constructie este nu doar opera unuia dintre cei mai vestiti arhitecti ai epocii ci a beneficiat si de colaborarea unor artisti ilustri. Astfel, picturile murale poarta semnaturile lui: G.D. Mirea, Nicolae Vermont, Costin Petrescu si Artur Verona. Sculpturile si ornamentatiile sunt opera lui Emil Wilhelm Becker iar tapiseriile, candelabrele si vitraliile au fost realizate de Casa Krieger din Paris.
Ansamblul are ca piesa de interes major palatul, asezat in centrul parcelei. Exista insa si un corp secundar, un mic pavilion asezat in spatele acestuia, folosit de proprietari si doua atenanse plasate relativ simetric, fata de intrarea secundara din strada General Gheorghe Manu.
Intrarea principala, aflata in Calea Victoriei, se evidentiaza prin multimea decoratiilor si este marcata de o marchiza din structura metalica inchisa in sticla, dispusa in consola. Este precedata de trepte de marmura si strajuita de doi lei de piatra. Deasupra usii de la intrare se afla un fronton circular, decorat cu stema Cantacuzinilor.
Palatul combina elemente ale barocului francez cu cele rococo si elemente Art Nouveau. Are patru niveluri, un subsol dublu inaltat, un parter inalt, un etaj impodobit in exterior cu mici balcoane din fier forjat si o mansarda cu ferestrele bogat impodobite. In prezent, in constiinta locuitorilor tarii, palatul se confunda cu Muzeul George Enescu, aici functionand si sediul Uniunii Compozitorilor.
Partea din dreapta a etajului I, rezervata muzeului, cuprinde incaperi mari, bogat decorate. Peretii fostului salon de muzica sunt imbracati in marmura si stuc, exista aici vitralii viu colorate, mozaicuri aurite iar plafonul este pictat de G.D. Mirea. Uniunea Compozitorilor cuprinde, printre altele, doua sali impodobite, biblioteca si sala de sedinte. Biblioteca are peretii acoperiti de lambriuri de lemn iar Sala de sedinte are tavanul decorat cu vulturi, ghirlande si alte efigii din ghips.
Muzeul expune pe langa documente, fotografii si diplome, vioara pe care Enescu a primit-o la varsta de 4 ani si Legiunea de Onoare pe care statul francez i-a acordat-o la maturitate. In incinta sa au loc o serie de evenimente legate de lumea muzicii: lansari de carti de specialitate, auditii, conferinte si alte manifestari moderne. Adevarat templu al muzicii, Muzeul George Enescu evoca o viata de exceptie, pusa in slujba artei romanesti.
IRINA STOICA
Comentarii