Traditia hamamurilor din Imperiul Otoman continua sa fascineze si încurajeaza unele bai istorice din Istanbul sa întreprinda renovari costisitoare si luxoase.
Hamamul Zeyrek Çinili, construit acum cinci sute de ani sub domnia lui Suleyman Magnificul de catre Sinan, celebrul sau arhitect, si-a redeschis recent portile si bazinele dupa 13 ani de lucrari încetinite de descoperiri arheologice.
„Restaurarea s-a transformat într-un santier arheologic”, a explicat Beril Gür Tanyeli, directoarea muzeului înfiintat în incinta pentru a urmari istoria si traditia bailor în timpul otomanilor.
„Odata cu descoperirea a circa 3.000 de fragmente de faianta, am înteles în sfârsit de ce se numea hamamul Çinili”, care în turca înseamna „acoperit cu faianta”.
Traditionala faianta albastra de Iznik care decora baile fusese produsa special pentru ele si nu avea egal în alte hamamuri, dar majoritatea au avut de suferit în urma incendiilor si a cutremurelor care au devastat incinta sau au fost vândute anticarilor europeni în secolul al XIX-lea, însa unele sunt înca la locul lor. Lucrarile au scos la lumina si câteva cisterne bizantine sub hamam.
„Se presupune ca Sinan, arhitectul, a ales sa instaleze hamamul pe cisterne, folosindu-le drept fundatie si, desigur, ca sursa de aprovizionare cu apa”, explica Tanyeli.
Loc de celebrare
În Roma Antica, cultura bailor era deja foarte importanta, iar „comerciantii obisnuiau sa se spele înainte de a intra în oras, folosind baile situate la intrare”, explica arheologul Gürol Tali. Însa, sub otomani cultura baii cunoaste epoca sa de aur, ritualul simbolizând atât curatenia trupului, cât si puritatea sufletului.
În islam, pelerinul trebuie sa se spele înainte de a se ruga prin efectuarea ablutiunilor rituale, însa hamamurile erau folosite si pentru a celebra casatoriile si nasterile, relateaza AFP/Agerpres.
„Baile nu serveau doar pentru a te spala, ci si pentru a socializa, a te destinde, a te trata si pentru a celebra anumite evenimente speciale”, existând ritualuri pentru miri, soldati si baietii recent circumcisi, adauga acesta.
În conditiile în care casele din acea perioada nu aveau apa curenta, hamamurile au fost un loc esential al vietii cotidiene pâna în secolul al XIX-lea. Conform unui recensamânt din 1638, Istanbulul, capitala politica a imperiului, avea 14.536 de bai publice si private, indica muzeul, iar traditia a supravietuit în pofida aparitiei robinetelor de acasa.
„Venim aici sa ne spalam si plecam radianti”, marturiseste Zafer Akgül, un localnic venit la hamam cu fiul sau, asa cum face adesea pentru sarbatorile religioase sau pentru o nunta, precizeaza el. „Nu vrem sa pierdem aceasta traditie”, subliniaza barbatul.
Aici, vechile hamamuri au un rol de jucat, crede arheologul: „Restaurarea bailor istorice din Istanbul si utilizarea lor regulata sunt poate cele mai eficace modalitati de a transmite acest patrimoniu generatiilor viitoare”, este de parere specialistul.
O alta baie din aceeasi epoca, hamamul Beyazit II, a fost de asemenea restaurata timp de mai multi ani înainte de a-si redeschide portile în 2015 ca muzeu, sub conducerea Universitatii din Istanbul. Acest hamam era cel mai important de la vremea sa, iar unii istorici cred ca între zidurile sale un celebru îngrijitor de baie – sau „tellak” – numit Halil a pus la cale rasturnarea sultanului Ahmed al III-lea în 1730.
Pentru Manolya Gökgöz, responsabila de comunicare la hamamul Çemberlitas, care adesea, se învecineaza cu moscheea omonima si este o alta realizare a lui Sinan, legatura este mai personala – bunica ei lucra acolo ca „natir”, una dintre ajutoarele din zona femeilor.
Traditia continua, dar în prezent mai ales datorita turistilor. „În trecut, mergeam la hamam cu mamele si bunicile noastre. Astazi, 70% dintre clientii nostri sunt turisti straini”, a spus ea. Turistii platesc un pret destul de mare pentru aceasta placere, adesea peste 100 de euro. Dar „hamamul nu este un lux, ci o necesitate. Chiar si cu apa de la robinet, trebuie sa pastram aceasta traditie”, este de parere Gökgöz.
NICUSOR DINCA
Comentarii