În perioada de glorie a Olandei, „înscaunata” dupa înfrângerea imperiului spaniol, pe lânga avântul fara precedent luat de comert si politica, artele – cu o preponderenta covârsitoare pictura – au cunoscut o efervescenta uluitoare.
Argumentul principal l-au constituit sumele uriase pe care bogatii vremii le investeau în imortalizarea chipurilor lor pe pânza, în mentalitatea colectiva staruind ideea ca astfel ei ar fi întruchipat simbolic personalitati gigantice, aproape divinizate si deci nemuritoare!
În acest peisaj ce se distingea ca o venerare indecenta a gloriei si bogatiei, a trait în maretie si apoi în decadere marele Rembrandt Harmenszoon van Rijn (1606-1669), considerat cel mai valoros pictor olandez din toate tim-purile.
Fara niciun fel de îndoiala, cea mai importanta creatie a acestui artist este controversatul tablou cunoscut sub denumirea „Rondul de noapte”. În realitate, numele initial a fost cu totul diferit si mult mai oficial: „Compania de Militie a Districtului II sub comanda capitanului Frans Banninck Cocq”.
Numele sub care a intrat definitiv în istoria artei este unul impropriu, fiindu-i dat în secolul XVIII. Între timp, lucrarea a stat expusa pe un perete în Kloveniersdoelen, sediul din Amsterdam al unui poligon de trageri pentru archebuzieri, unde umezeala si lumina Soarelui au deteriorat vopselurile si a pânza.
Astfel, daca scena respectiva se petrecea spre sfârsitul unei zile, imaginea fiind mult mai luminoasa, în timp culorile s-au întunecat, lasând impresia privitorului ca se afla în fata unui moment nocturn. Exista si alte detalii surprinzatoare la acest tablou, dar unul dintre cele mai tulburatoare nu face trimitere direct la imaginea în sine.
„Rondul de noapte”, la fel ca nenumarate alte picturi din acea epoca, a fost comandat, platit de personajele principale, care astfel si-au cumparat „dreptul” si privilegiul de a le fi pusa în evidenta persoana si personalitatea, astfel încât sa atraga atentia, respectul si admiratia privitorului. În acest sens, Rembrandt ar fi primit de la 18 persoane, în medie câte 100 de guldeni; o suma considerabila la vremea respectiva, însa neplatita de mai multi dintre protagonisti, acestia declarându-se profund nemultumiti de importanta scazuta a prezentei lor pe pânza! În acest context, se vehiculeaza ideea ca artistul ar fi introdus în tablou o serie de mesaje ascunse în simboluri dificil de descifrat.
Principala observatie este ca naratiunea picturii (sa nu uitam ca vorbim despre un asa-numit portret de grup, însa nu static, asa cum se obisnuia, ci plin de un dinamism aparte!) nu se refera la pregatirea plecarii militienilor în misiunea lor de patrulare nocturna obisnuita, ci la un complot real. Al doilea personaj din pictura, ca importanta, dupa capitanul Cocq, este locotenentul Willem van Ruytenburgh, lord de Vaerding. Potrivit unor ipoteze recente, acesta ar fi fost ucis printr-o conspiratie îndreptata împotriva conducatorilor Amsterdamului, iar colegii si subalternii sai ar fi înscenat un accident petrecut în timpul unor exercitii de tragere, pentru a musamaliza asasinatul.
O presupusa dovada în acest sens ar consta în identificarea unui foc de muscheta în dreptul palariei lui van Ruytenburgh. Acesta nu „scapa” e ironiile lui Rembrandt, care ar fi sugerat în acelasi tablou ca acesta era gay; mesajul simbolic este umbra mâinii stângi a capitanului Cocq.
În grupul archebuzierilor evocat în tablou s-ar afla si un alt ofiter, cunoscut ca un afemeiat notoriu, implicat într-o relatie nu tocmai morala în care apare si o prostituata.
Banuita ca ar fi prezenta în tablou sub deghizare, un personaj feminin necunoscut i-a intrigat întotdeauna pe analistii „Rondului de noapte”: o tânara, care poarta la brâu o gaina moarta. Ce ar fi cautat un asemenea personaj într-un tablou dedicat aparent exclusiv unor ilustri ofiteri?
Si nu este singurul „figurant” din monumentala imagine, însa cercetatorii înca sunt în cautarea unor indicii privitoare la identitatea acestora. Mai mult decât atât, din versiunea initiala a picturii lui Rembrandt, lipsesc motivat mai multe personaje, precum si ipostaze care schimba decisiv dinamica imaginii.
Aceasta, deoarece pânza a avut initial dimensiunile de aproximativ 4 x 5 metri, dar în anul 1715 au fost decupate fâsii din partile laterale si marginea superioara a pânzei, înainte ca ea sa fie mutata într-un spatiu al primariei unde se presupune ca nu ar fi avut loc în întregime.
Dupa ce a suferit si alte „ajustari” (tabloul a fost vandalizat în mai multe rânduri), în prezent masoara 3,63 x 4,37 metri si pastreaza doar 34 de personaje.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii