Odata prezentata publicului, opera de arta a consumat o parte importanta din fenomenul artistic, pornind de la idea autorului si exprimarea elaborata sau spontana a acesteia, mergând pâna la receptarea mesajului de catre public si de criticii din domeniu.
O ultima etapa ar fi concretizata în efectele vizibile ori colaterale pe care aparitia în sine a operei le genereaza asupra indivizilor, societatii si chiar asupra evolutiei istorice a unei parti din civilizatia umana. Teoria exprimata poate parea usor ermetica, dificil de penetrat, însa ea cunoaste o demonstratie logica, coerenta si inteligibila.
Imaginati-va fiecare tusa de pensula pe o pânza ca pe un fir din tesatura timpului, conectând trecutul cu viitorul.
Acest concept captivant ne provoaca sa luam în considerare modul în care arta nu numai ca reflecta realitatile noastre actuale, dar si modeleaza naratiunile de mâine. Pe masura ce aprofundam aceasta idee surprinzatoare, vom explora calatoria expresiei artistice, stiinta din spatele creativitatii si implicatiile profunde ale artei în societatea noastra.
Arta a jucat întotdeauna un rol esential în oglindirea si influentarea naratiunilor societale. Prin diverse forme, ea surprinde emotii, momente istorice si schimbari culturale, devenind în cele din urma o lentila prin care putem privi existenta noastra colectiva.
Existenta care, în segmentul sau de trecut nu mai poate fi influentata, astfel ca tentatia fireasca devine aceea de a proiecta mesajul estetic asupra viitorului. Si – de ce nu? – chiar sa-l influenteze într-un fel sau altul. Si, pentru ca ideea aceasta sa fie mai limpede, putem veni cu un exemplu foarte cunoscut si de noi românii: fenomenul numit oficial, la vremea respectiva, „arta angajata”, dar caruia îi putem spune, mult mai conform cu realitatea, „arta controlata”.
Vorbim despre acele picturi si sculpturi ce deformeaza, practic, realitatea, pentru a o reconstrui dupa tiparele impuse din cu totul alte zone sociale decât cea a interesului public real.
Fiecare tusa de pensula este impregnata de intentie, fie ca este vorba de linia delicata a unei acuarele sau de semnul îndraznet al unei picturi în ulei. Artistii utilizeaza diverse tehnici pentru a evoca sentimente specifice, folosind culoarea, textura si forma ca instrumente pentru a comunica lumile lor interioare.
De exemplu, culorile stralucitoare transmit bucurie si energie, în timp ce nuantele mai închise reprezinta tristete sau introspectie. Totodata, o tusa rapida si aspra exprima furie, în timp ce tusele blânde si fluide pot comunica seninatate. Nu în ultimul rând, plasarea subiectelor în cadrul operei de arta poate simboliza anumite relatii si tensiuni.
Poate cele mai penetrante lucrari cunoscute în acest sens sunt cele care evoca ororile razboaielor, efectele urii, ale pornirii spre violenta, ale intolerantei si rivalitatilor împinse dincolo de orice limite ale rationalului.
Magistrala pictura Guernica a lui Picasso poate fi un exemplu terifiant, al carui avertisment însa niciodata nu a fost luat în seama ca atare de „cei patru cavaleri ai Apocalipsului”.
În aceeasi categorie se încadreaza si ciclul zecilor de gravuri intitulat Dezastrele razboiului – nu imaginat, ci inspirat din realitatea cea mai înfioratoare – realizate de Francisco de Goya între anii 1810-1820. Celebrul artist iberic denunta astfel cele mai cumplite expresii ale caracterului si instinctelor omului, existente dintotdeauna, însa în cazul respectiv cu trimitere exacta la Razboiul de independenta spaniol din 1808-1814.
În acest fel, el a transformat actul creativ în protest, în condamnare a razboiului, fara precedent în istoria artei. Un strigat disperat catre viitor, strigat care a fost ignorat sistematic de conducatorii lumii. Ca o sfidare a manifestului artistic al lui Goya, dupa un veac si ceva, atrocitati similare s-au petrecut în timpul Razboiului civil spaniol din 1936-1939.
Un alt gen de premonitie realizata prin arta ne cufunda total în stranietatea fenomenelor parapsihologice inexplicabile.
Un exemplu socant este cel al artistului român Victor Brauner, care în 1931 a pictat un tablou intitulat Autoportret: cu propriul sau chip, însa mutilat, având un ochi care se scurgea pe obraz. Sapte ani mai târziu, acelasi Victor Brauner a fost implicat într-o încaierare, în timpul careia a fost lovit peste fata cu o sticla ciobita. A ramas astfel fara ochiul pe care deja si-l „pierduse” în vechiul sau Autoportret!…
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii