Pictorita, sculptorita si scriitoare, Leonora Carrington a fost una dintre cele mai relevante artiste afirmate in secolul trecut in miscarea suprarealista – orientare „incomoda” prin insusi caracterul ei provocator.
Cariera ei artistica a fost marcata puternic de biografia plina de evenimente bulversante, facand-o o persoana excentrica si tragica. Imaginatia debordanta a Leonorei a realizat imposibilul, dand nastere – preponderent in tablouri, dar si in sculpturi cu totul socante – unui univers incarcat de simboluri si concepte foarte dificil de descifrat.
Artist versatil, in continua cautare de noi forme de expresie, ne-a lasat picturi, desene, tapiserii, sculpturi ce vorbesc despre nuante de trairi ale fiintei umane (frica, durere, bucurie, neliniste, fericire) intr-un mod aproape insuportabil de direct, fara menajamente.
Ca o incizie chirurgicala facuta pe viu cu bisturiul, cumplit de dureroasa, dar menita sa indeparteze din organismul bolnav radacina agresorului care altfel si-ar rapune prada. Dupa ani de pribegie prin lumea libera doar in aparenta, destinul a dus-o in Mexic, pentru a se refugia acolo de ororile razboiului si de o societate cinica, falsa, ce condamna femeile care „indrazneau” sa iasa in afara conventiilor.
Sa iesi din rand? Sa nu fii „conform”? Sa nu imbraci uniforma-camasa de forta a supunerii oarbe? Asa ceva nu putea fi tolerat, iar pasul spre lumina trebuia sanctionat exemplar. Leonora Carrington a primit o asemenea pedeapsa imposibil de comutat, totusi a gasit in ea insasi calea spre libertatea totala de exprimare: arta.
Izvorul primordial al mesajului sau estetic se afla acolo unde cei mai multi nu-l cauta, deoarece considera locul insignifiant, desi este singurul ce poate pastra esenta frumosului si a iubirii: copilaria.
Privilegiata sa obtina cea mai buna pregatire academica pe care o tanara din vremea sa o putea primi, Leonora Carrington s-a simtit totusi captiva a conventiilor sociale. Din copilarie si datorita contactului timpuriu cu mitologia celtica si educatiei sale irlandeze, fusese atrasa de creaturile magice ale acelei lumi in care totul este posibil: gnomi, spiridusi, fantome… Fascinatia sa pentru supranatural a determinat-o sa aiba propriile experiente de contact cu fiinte magice.
Fie ca totul era o nascocire a imaginatiei ei, fie chiar avea intalniri paranormale, a trecut prin diferite institutii, unde nu a rezistat mult, pentru ca educatia primita era incompatibila cu spi-ritul sau liber si creativ.
„Nu am avut timp sa fiu muza. Eram prea ocupata sa ma razvratesc impotriva familiei mele, a lumii si sa invat sa fiu artist, avea sa marturiseasca mai tarziu Leonora. M-am eliberat, dar pictam si scriam de la cinci ani, probabil lucruri oribile, dar, in sfarsit, m-am nascut cu vocatia mea si lucrarile mele erau doar ale mele.” Barbatii dominau atunci suprarealismul, dar ea si alte artiste ale vremii l-au revendicat si l-au facut „al lor”.
O creatie care vorbeste cu implicare intensa despre viata ei este cea intitulata Autoportret sau Hanul calului zorilor. Tabloul prezinta un spatiu interior format din doi pereti, un tavan, o pardoseala cu gresie si o fereastra cu perdele ornamentate, care dezvaluie privelistea luxurianta a padurii si un cal alb care galopeaza in departare.
Carrington s-a infatisat asezata pe un scaun in prim-plan, facand semn catre o hiena aflata in dreapta ei. Trasaturile ei salbatice, pletele rasfirate par sa imite coama unui cal si culoarea blanii hienei. Deasupra, pluteste un cal-balansoar alb, culoare regasita si la pantalonii protagonistei, iar jacheta verde reflecta marginea padurii.
Prezenta cailor si a hienelor constituie de fapt o caracteristica comuna a lucrarilor Leonorei: dorinta nestavilita de libertate, dar si intruziunea salbaticiei in spatiul domestic, in insasi intimitatea fiintei umane.
Iar cea mai edificatoare deslusire a sensurilor artei sale poate fi marturisirea sa intensa si tulburatoare: „Sunt ca o hiena, intru in cosurile de gunoi. Am o curiozitate nesatioasa.”
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii