Poate sa para un nonsens ca într-o rascolire urmata de rasturnarea legilor Universului, omul este capabil sa aduca pe Pamânt acel fabulos Cosmos la care visam cu totii, constient sau nu, ca pe un mic glob de sticla pe care, la modul virtual, îl putem tine în palma.
In felul sau, fiecare civilizatie umana a intuit acel vag, nebulos „Undeva-Cândva” unde sa caute revelatia începuturilor si sfârsiturilor, iar dintre cei mai profunzi gânditori si sintetizatori ai simbolurilor eterne, plasmuite de fapt de catre Divinitate, japonezii dovedesc o remarcabila capacitate si forta de a concentra lumea si lumile în simboluri dintre cele mai profunde.
Simplitatea devine tulburatoare în acest demers orientat catre a aseza Universul în arta, de a coborî maretul Cosmos în dimensiunile grauntelui de materie pe care locuim vremelnic.
Ce poate fi mai fascinant si mai adânc decât sa ne regasim visele si aspiratiile, linistea si întelepciunea într-un spatiu perceput ca fiind prin definitie fizic, dar care, iata, poate fi si inimaginabil de încarcat de spirit la fel de germinator precum tarâna udata de ploaie pentru plante: gradina.
Sintagma „gradini japoneze” este cunoscuta bine de iubitorii civilizatiei de la Soare-Rasare, dar nu neaparat de… cultivatorii de grâne, legume ori de flori.
Gradina japoneza este altceva decât un spatiu oarecare, manos, pe care cresc flori salbatice sau viile prin care pamântul îsi varsa si îsi revarsa sângele întru perpetuarea infinita a vietii. De fapt, acest topos este punctul de plecare pentru faurarii tacuti ai tulburatoarelor gradini nipone.
El difera evident de fastuoasele si cerebralele gradini englezesti, frantuzesti, germane sau italiene si vor fi fiind cu totul altceva decât miticele si faraonicele gradini suspendate ale Semiramidei, ridicate la rang de minuni ale lumii.
Trezind cu întârziere interesul Europei, gradinile japoneze sunt mai cunoscute decât gradinile traditionale chinezesti din care provin, în ciuda vârstei mai mari a acestora din urma. Abia din epoca Meiji (1868-1912), gradinile japoneze au generat o moda datorita dezvoltarii contactelor dintre lumea occidentala si lumea seducatorului imperiu insular.
Cea mai veche lucrare cunoscuta despre gradini este „Sakuteiki” („Cartea de proiectare a gradinii”). Scrisa de un calugar pentru amatori si designeri, ea trateaza proiectarea estetica a gradinilor si a altor spatii deschise conform stilului arhitectural dezvoltat în mediul proprietatilor aristocratice. Elementele centrale de design sunt stâncile, apa si copacii si, printre acestea, bonsai (arborii cultivati în forma lor pitica), aranjati lânga stânci în asa fel încât sa recreeze un peisaj.
Estetica gradinilor Zen a influentat întregul design al gradinii din Japonia: cultivarea plantelor în curti mici si crearea unor locuri în care te poti izola pentru meditatie. Acest lucru a fost transpus în estetica ceaiului, pentru care s-a conceput o arhitectura speciala si gradinile chaniwa, la sfârsitul secolului al XVI-lea.
Pavilioanele de ceai sunt în general accesate printr-o „cale de roua” (aluzie la o sutra care vorbeste despre o cale în care renastem dupa ce scapam de dorinte materiale), ele fiind transpunerea unui concept religios, un loc în care cineva se poate retrage pentru a întelege adevarata natura a lucrurilor.
Odata cu perioada Edo (1600-1868) s-a dezvoltat arhitectura marilor castele, iar pe terenurile adiacente au fost amenajate gradini cu iazuri si pavilioane de ceai. Acestea pot fi un mod(el) de „plimbare în jurul iazului”. La Ritsurin-kôen este construita o cladire deasupra iazului pentru a beneficia de privelistea pe trei laturi, dar este planificat un traseu pentru a descoperi peisajele variate.
Kiyosomi kôen a fost amenajat între 1878 si 1885, conform principiilor clasice. Exista un pasaj din pietre plate („pietre zburatoare”) amenajat astfel încât sa ne putem opri în anumite locuri pentru a contempla peisajul.
Aceste gradini amesteca diferitele stiluri mostenite din trecut si sunt adesea mai complexe cu un decor mai bogat (statui, felinare de piatra, pagode etc.). Nu este neobisnuit sa vedem gradini minuscule în oras în care gasim diferitele elemente (stânca, muschi, felinar etc.), suficiente pentru a reconstitui un mic univers.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii