Situat în arhipelagul autonom de lânga coasta est-africana, orasul Zanzibar este capitala unui teritoriu apartinând Tanzaniei, aflându-se pe insula cu acelasi nume.
Orasul are o istorie lunga si zbuciumata, fiind întemeiat de Abi Ben Sultan Hassan, conducatorul si mostenitorul tronului din Shiraz în anul 675. Se pare ca totul s-a datorat unui vis pe care l-a considerat profetic. I s-a aratat ca soarecii i-au devorat palatul, iar el, superstitios fiind, a hotarât sa paraseasca Persia. A urmat o calatorie lunga pe apa si pe uscat, însa a fost surprins de o furtuna care l-a obligat sa se opreasca pe o insula în Oceanul Indian.
Locul i s-a parut sultanului atât de încântator încât a ramas aici împreuna cu toti însotitorii lui. Descendentii acestora s-au casatorit cu femei africane si au creat o comunitate cu limba proprie, care în secolele urmatoare s-a raspândit în zonele costale ale Africii de Est.
Cunoscuti sub numele de Swahili si-au mentinut identitatea mai bine de o mie de ani, chiar daca în zona au debarcat în antichitate asirieni si egipteni si, mai târziu portughezi, chinezi, indieni si englezi-shiraz, care au avut o influenta deosebita asupra culturii din Zanzibar. In prezent, 97 la suta din populatie este musulmana, restul locuitorilor fiind crestini, hindu sau sikh.
In secolul al XVII-lea insula a devenit centrul comertului cu sclavi din Oceanul Indian, iar shirazii sunt mândri ca nu au participat la aceasta afacere murdara, facuta numai de arabii din Oman. In 1832, sultanul Omanului a construit o fortareata pe ruinele unei mai vechi constructii portugheze si a fondat dinastia Busaidi, care a domnit 130 de ani. Vinderea sclavilor a fost completata cu cea a fildesului, iar acestora li s-a adaugat comertul cu mirodenii.
In secolul al XIX-lea statul a devenit primul producator de mirodenii din lume, remarcându-se în mod special prin producerea cuisoarelor. Pe lânga acestea s-a continuat cultivarea si a altor mirodenii la fel de rare si de pretuite: scortisoara, chimion, ghimbir, piper si nucsoara.
Centru economic si spiritual al locurilor ramâne Zanzibar, cel care poarta numele arhipelagului „Orasul de Piatra” („Stone Town”), înregistrat pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, a fost principalul port al comertului cu sclavi în secolul al XVII-lea, iar dupa abolirea sclaviei a devenit „portul mirodeniilor”.
Aflat pe o peninsula dreptunghiulara, prezinta o multime de cladiri impunatoare, în special cele ale comerciantilor arabi. Sunt case cu câte doua-trei etaje din piatra de coral, dispuse în jurul unei curti interioare. Exista multe influente europene si indiene, printre care împodobirea caselor cu balcoane, logii si verande, de esenta vadit europeana sau glafurile ferestrelor si usile de lemn cu ornamente metalice ca în India, unde de fapt sunt folosite pentru protectia împotriva elefantilor, dar care nu exista pe insula. Tipice pentru întregul oras ramân bancile de piatra dispuse de-a lungul zidurilor constituind locuri de întâlnire pentru populatia locala.
Palatul sultanului Bait-el-Ajab este cea mai mare cladire din insula, cunoscuta sub numele de „Casa minunilor”. A fost construit în secolul al XIX-lea odata cu hammamul si moscheea Balnara. Palatul a fost ridicat în 1870 în scopuri ceremoniale, dar în 1873 a fost atacat de salvele de tun ale englezilor, pentru ca Zanzibarul nu se conformase tratatului de abolire a sclaviei. A fost cel mai scurt razboi din istorie, durata sa fiind de numai 39 de minute de la începerea ostilitatilor. Sultanul s-a predat englezilor care, pentru a sarbatori victoria au construit Catedrala Anglicana, între 1873-1879, în stil neogotic si influente arabe. Dupa terminarea acesteia a fost instalat un turn cu un ceas primit în dar din partea sultanului.
In aceeasi perioada a fost ridicata si Catedrala Catolica, având influente mai vizibil europene si, la scurta vreme, a fost construit dispensarul vechi de un comerciant indian, care l-a ridicat în cinstea Jubileului de Argint al Reginei Victoria.
Englezii au vizitat si explorat multa vreme orasul si împrejurimile sale. Cel mai cunoscut dintre ei ramâne David Livingstone, care a ramas o vreme aici din 1871, înainte de a porni în prima expeditie. A descoperit cascada Victoria si a murit pe drumul de întoarcere în oras. Trupul sau a fost îmbalsamat si trimis în Anglia pentru a fi înmormântat. O parte dintre însemnarile si notele sale de drum sunt expuse în muzeul memorial al orasului.
IRINA STOICA
Comentarii