Barrè si Lieou (Strasbourg) in anii 1920 au observat frecvente corelatii intre sindroamele vertiginoase si alterarile radiografice ale coloanei vertebrale cervicale (asa numitul Sindrom Barrè-Lieou). Aceste teorii au persistat (persista si azi) datorita urmatoarelor aspecte:
– incadrarea gresita a vertijului – legat de miscarile coloanei cervicale in loc sa fie studiata miscarea craniului (aparatul vestibular);
– simptomatologia coloanei cervicale care se agraveaza in sindromul vertiginos (contracturi, dureri, redoare, tulburari de postura, dinamofobie), interpretata ca patologie ce determina vertij;
– confundarea vertijului cu starile de instabilitate posturala;
– comoditatea unui diagnostic rapid… fara prea multe investigatii; diagnostic legat de suferinta receptorilor musculo-tendinosi din structurile cervicale care dau „semnale gresite” referitoare la pozitia corpului… Daca nu exista vertij cervical, ce este in realitate?
Consideram ca termenul de „vertij cervical” este incorect, iar folosirea lui in mod abuziv duce la investigatii costisitoare, inutile si chiar la decizii terapeutice nepotrivite. Corect ar fi sa se vorbeasca de un vertij acompaniat frecvent simptomelor cervicale.
Afectiunile care determina aparitia vertijului periferic:
– canalolitiaza – patologie responsabila de vertijul paroxistic pozitional benign (VPPB);
– boala Ménière;
– labirintita;
– fistula perilimfatica;
– colesteatomul;
– herpesul zoster auricular;
– otoscleroza.
Afectiunile care determina aparitia vertijului central:
– boli cerebrovasculare;
– unele tumori;
– migrena;
– scleroza multipla.
Cine stabileste diagnosticul sindromului vertiginos?
In unele forme de vertij (mai ales cel periferic), medicul specialist ajunge la diagnostic definitiv si corect prin investigatii sau teste aparent banale. In alte forme mai grave este nevoie de o stransa colaborare a specialistilor din echipa medicala multidisciplinara (medic ORL, medic neurolog-neurochirurg, medic cardiolog, medic radiolog, specialist fizioterapeut).
De cele mai multe ori asa-numitul „vertij cervical” se dovedeste a fi vertij paroxistic pozitional benign – acesta reprezentand cel mai comun sindrom vertiginos periferic. Atat pentru diagnostic cat si pentru tratament, specialistul apeleaza la unele tehnici care induc vertij si nistagmus (confirmand diagnosticul), iar in aceeasi sedinta sunt aplicate si tehnicile terapeutice (manevrele) de „eliberare” (repozitionarea otolitilor).
In multe tari europene acest sindrom este diagnosticat si tratat de catre medicul de familie, doar formele mai severe ajungand in serviciile medicale de specialitate ORL sau neurologie. Dupa manevrele de „eliberare” sunt recomandate tratamentele de reabilitare vestibulara si reeducare posturala elaborate si aplicate de catre fizioterapeut.
Pregatirea fizioterapeutului in domeniul medical ii permite sa identifice disfunctia vestibulara in cadrul evaluarilor functionale sau posturale globale, astfel pacientul este indrumat corect si in timp util spre medicul specialist care va confirma diagnosticul clinic.
Concluzii:
– Aparitia vertijului implica intotdeauna o suferinta a sistemului vestibular (periferic sau central);
– Diagnosticul precoce permite aplicarea unui program de reabilitare vestibulara in timp util;
– Diagnosticului diferential este absolut necesar pentru eliminarea confuziilor cu privire la originea vertijului;
– Reeducarea/reprogramarea posturala globala completeaza tratamentul sindromului vertiginos;
– Progresele in domeniul Fizioterapiei au imbunatatit metodele de diagnosticare functionala si tehnicile de tratament a VPPB, sau al altor afectiuni ce sunt interpretate ca vertij cervical;
– Fara un diagnostic corect al vertijului nu este posibila instituirea unui tratament adecvat, persistenta bolii avand un impact nefavorabil asupra vietii socio-profesionale cat si asupra psihicului pacientului.
Drd. MARIUS SORIN POP
Fizioterapeut
Comentarii