Maladie ce afecteaza ambele sexe, infectia urinara apare totusi intr-o proportie mai mare la femei, din motive anatomice: spre deosebire de barbati, la acestea uretra este mai scurta. Pe de alta parte, caile urinare feminine nu sunt direct legate de cele sexuale, astfel ca rareori in aceasta patologie sunt implicate bacterii tipice bolilor cu transmitere sexuala, cum ar fi Chlamydia sau gonococii. Deoarece in conditiile actuale de viata nu este deloc dificil de a fi confruntat cu o asemenea problema (deseori, recidiva e luata in calcul), va prezentam in continuare cateva repere utile in recunoasterea, profilaxia si tratarea infectiei urinare.
La femei, aceasta boala poate afecta uretra (vorbim despre uretrita), vezica urinara (cistita, de departe cea mai frecventa dintre infectiile urinare feminine, in vreme ce la barbati apare foarte rar) sau rinichii (pielonefrita, cea mai grava forma de infectie urinara, la ambele sexe). Desi cauzele imbolnavirii nu implica in mod deosebit sexualitatea, un anume impact are si aceasta in transmiterea bacteriilor, in special prin raporturile sexuale care produc socuri repetate meatului urinar, provocand astfel o vulnerabilitate accentuata la nivelul ureterei. In Occident se foloseste in asemenea cazuri sintagma "honeymoon cystitis" (cistita lunii de miere), pentru a se indica faptul ca femeile tinere si active sexual sunt cele mai expuse la infectiile respective. Bacteria cel mai frecvent responsabila de imbolnavire este E. coli, care traieste in mod normal in intestin.
Simptomele depind de amploarea si localizarea infectiei. Astfel, cistita si uretrita au drept semnale principale: nevoia de a urina foarte des, chiar daca vezica e goala, dureri la urinare si senzatia intensa de arsura, aspectul tulbure al urinei, iar in anumite cazuri apar si febra, precum si dureri continue in zona pelviana. Afectiune mult mai grava, pielonefrita e semnalata prin frisoane, febra, dureri lombare intense, uneori si prin senzatie de greata si voma. De aceea, bolnavul care resimte asemenea simptome trebuie sa se prezinte fara intarziere la medic. O situatie aparte se refera la infectiile urinare feminine aparute in timpul sarcinii, iar diagnosticarea presupune, pe langa examenul clinic si chestionarul referitor la simptome, un examen de urina special (citobacteriologic), care identifica eventuala prezenta a bacteriilor si a globulelor albe, indicand implicit tratamentul cu cel mai eficace antibiotic.
Tratarea infectiilor urinare se bazeaza pe antibiotice, fara o specificitate in cazul femeilor. Singurul caz special este cel al gravidelor, majoritatea antibioticelor fiind periculoase pentru fat. Preventia insa se face la fel, pentru orice pacienta, cu concentrare pe regulile de igiena intima. In aceasta privinta se recomanda evitarea produselor de igiena agresive pentru zona urogenitala si, dupa scaun, stergerea mai degraba cu o tesatura moale, dinspre fata catre spate. Totusi, si spalarea excesiva presupune riscuri sporite, deoarece sensibilizeaza zona mai mult decat este normal.
Ca regim alimentar, trebuie consumata cat mai multa apa (diureza permite un drenaj mai bun si evacuarea rapida a bacteriilor) si evitate mancarurile prea dulci. De asemenea, ingerarea regulata – de preferat din produse naturale – de vitamina C reduce riscul de infectie urinara la femeia insarcinata. Concomitent, partenerul trebuie sa adopte si el masuri de igiena suplimentare, pentru a preintampina recidiva bolii la femeie, dar si propria imbolnavire.
Cazuri oarecum speciale se refera la femeile aflate in menopauza, care pot aplica local creme pe baza de estrogen pentru a permite refacerea unei flore bacteriene sanatoase, care va bloca expansiunea bacteriilor patogene de genul E. coli.
In cazul infectiei rinichilor, doza de antibiotic utilizata in tratarea (intraspitaliceasca, nu la domiciliu!) va fi una marita, in functie de gradul de evolutie a bolii, fie sub forma de comprimate, fie chiar prin injectare in vene, daca situatia e grava. Daca bacteriile rezista totusi la antibiotice pot provoca recidive severe, in special cistite si prostatite. Acestea din urma (in cazul barbatilor) vor fi de asemenea tratate cu o doza marita de antibiotice. Recunoscand totusi ca metodele medicale utilizate in prezent pentru combaterea infectiilor urinare nu sunt satisfacatoare, orice pacient (persoana) care nu prezinta simptomele bolii are datoria, fata de propriul organism, sa adopte masurile de igiena optime pentru evitarea unor asemenea neplaceri si suferinte.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii