Fiu al lui William Cuceritorul (primul rege al Angliei incoronat la Londra, care a devenit capitala in locul puternicei localitati Winchester), William al II-lea sau Wiliam cel Rosu a domnit intre 1087 si 1100. A fost educat in spirit cazon si asa s-a comportat toata viata, fiind un om cu temperament vulcanic si un bun strateg. Cu cei trei frati ai sai (Robert, Richard si Henry) a avut relatii tensionate inca din copilarie. Ei obisnuiau sa se sicaneze intre ei si, in general, William a avut comportamentul cel mai straniu. De altfel, un cronicar contemporan il descria astfel: „fata rosie, parul galben, ochi de culori diferite, statura medie, burta bombata..”
Subiectivitatea acestui cronicar trebuie sa fie inteleasa pe fondul general de nemultumire al englezilor fata de urmasul lui William Cuceritorul. Nici Biserica nu-l agrea, iar o mare parte din nobilime avea reticente fata de politica sa interna. Multe dintre problemele acestui rege au fost legate de posesiunea Normandiei, unde guvernator era fratele sau Robert. Regele s-a purtat cu Biserica „foarte neprietenos”, amanand numirea unui arhiepiscop de Canterbury multi ani. Cand l-a numit pe renumitul Anselm, contradictiile au reaparut si Anselm a plecat in exil, la Roma. Aceaste divergente au anuntat ruperea Bisericii engleze de Sfantul Scaun (Henry al VIII-lea). In principala posesiune a Angliei, Normandia, William cel Rosu a stiut sa faca ordine si sa-i supuna pe nobili.
Regele a dovedit multa pricepere militara atunci cand, dupa alte confruntari dificile, a trebuit sa faca fata invaziei Angliei de catre regele Scotiei, Malcolm al III-lea (1091). Cu miscari tactice abile, l-a umilit pe acesta si si-a extins influenta in Scotia si Tara Galilor… Un fapt straniu s-a petrecut si la moartea lui: a fost ucis intamplator de o sageata, la o partida de vanatoare in New Forest (sudul Angliei). Ei bine, in acelasi loc au murit, in acelasi mod, fratele sau Richard si un nepot al lui William Cuceritorul. Chiar si acesta a avut o moarte ciudata, dupa o rana provocata de saua propriului cal.
PAUL IOAN
Comentarii