IRINA PETRESCU, actrita

           – Putini stiu ca va numiti si Carmen, nume care vine de la latinescul „cântec”, deci legat de arta. Credeti în predestinare?
          
           – E adevarat ce spuneti în legatura cu numele, dar nu stiu daca de la el mi se trage iubirea pentru teatru.

           – Putini stiu ca va numiti si Carmen, nume care vine de la latinescul „cântec”, deci legat de arta. Credeti în predestinare?
          
           – E adevarat ce spuneti în legatura cu numele, dar nu stiu daca de la el mi se trage iubirea pentru teatru. Cred în predestinare, cred ca fiecare dintre noi are programul lui bine definit. Într-o exprimare mai de actualitate, fiecare e un fel de discheta. Cine e „programatorul”? Bineînteles, Creatorul întregului Univers. Eu cred în Dumnezeu…
          
           – Ce nemultumiri legate de cariera dumneavoastra aveti?
          
           – Nu am nemultumiri, pentru ca întotdeauna m-am împacat cu activitatea mea. Sigur ca orice lucru poate fi facut mai bine, dar uneori mai-binele e dusmanul binelui. Teatrul este o arta în miscare, deci perfectibila si, daca într-un spectacol simt ca nu mi-a reusit ceva asa cum as fi dorit, când reiau momentul am posibilitatea sa remediez problema. Pe de alta parte, nu am visat un rol anume, dar regret ca nu m-am întâlnit cu Cehov, pâna acum. În facultate, am vrut sa joc Sonia, din „Unchiul Vanea”. Acum, joc rolul mamei acestuia, o batrâna nebuna si aiurita, care-mi face multa placere.
          
           – Este adevarat ca „viata e o scena”?
          
           – Nu stiu, nu sunt adepta trairilor trucate. O astfel de viata în afara scenei, falsificata, înfrumusetata sau urâtita în mod artificial, mi se pare un consum de energie inutil. Fara îndoiala, exista si oameni care au o parere prea buna ori prea proasta despre ei însisi si-atunci încearca sa arate în public altfel decât sunt în realitate. Dar masca e un chip fals sub care, în viata, nu poti ascunde la nesfârsit adevarul.
          
           – Sa presupunem ca aveti posibilitatea sa va alegeti timpul si locul existentei. Încotro v-ati îndrepta?
          
           – Mi-ar fi placut foarte mult începutul secolului 20, poate în Franta, poate în Anglia. La fel, mi-ar placea si perioada medievala, cu turnirurile cavaleresti si cu pretuirea uriasa de care se bucura femeia, în ochii si în sufletul barbatului. Totusi, sa stiti ca ma simt ca apartinând acestui loc si nu m-as vedea miscata în alta parte. Eu m-am nascut în Bucuresti, dar tata era din Muscel – zona curat româneasca, iar bunicul din partea mamei, din Snagov. Adica, îmi place sa cred ca eu am mostenit si ceva din Neagoe Basarab, si ceva din Vlad Tepes.
          
           – Daca ati avea puteri supraumane, ce anume ati schimba în lume?
          
           – E o problema mult prea complicata, care tine de vointa Creatorului. De multe ori, sta si în puterea noastra sa schimbam lumea. Educatia si autoeducatia, iubirea si preceptele crestine – sunt tocmai pentru a face (mai) bine, acolo unde nu exista desavârsire. Din pacate, azi apar multe manifestari negative necontrolate. În mod ideal, ele ar trebui evitate. Depinde de noi, toti.