Razboiul secret al presedintelui Abraham Lincoln      Monaco, un principat

          1. Razboiul secret al presedintelui Abraham Lincoln
          
           Doi presedinti americani, a caror cariera s-a incheiat prin asasinat, nu inceteaza sa reprezinte obiectul unor studii ale istoricilor din SUA.

          1. Razboiul secret al presedintelui Abraham Lincoln
          
           Doi presedinti americani, a caror cariera s-a incheiat prin asasinat, nu inceteaza sa reprezinte obiectul unor studii ale istoricilor din SUA.Un dur cu suflet de catifea
           Nascut intr-un catun din statul Kentucky (in 1809), Lincoln („Marele emancipator”, sau „Cinstitul Abe”) a studiat singur dreptul si a intrat inca din tinerete in viata politica. In 1860 este ales presedinte, iar in 1861 izbucneste Razboiul civil – provocat de despartirea de Uniune a unor state din sud, care au format Confederatia Statelor Americii. Telurile lui prezidentiale, sustinute cu o fermitate iesita din comun, au fost refacerea Uniunii si abolirea sclaviei. A reusit in ambele tentative, dar a platit cu viata uriasele succese: la 15 aprilie 1865 a fost asasinat de un anarhist. Intrebarea la care au raspuns de curând cercetatorii vietii lui Lincoln a fost urmatoarea: ce s-a intâmplat cu el in „perioada neagra” dintre anii 1858 si 1861, când acest barbat atât de tandru cu sotia, Mary, si atât de placut celor din jur, a devenit de nerecunoscut. Abe avea dese accese de furie, fara motivatie reala, pe fondul a ceea ce analistii au numit despre-sia profunda in forma endogena (interio-rizata) sau melancolica. Se intâmpla sa plece de acasa pentru a ramâne intr-o singuratate absoluta, pentru câteva ore sau chiar zile; izbucnea necontrolat in hohote de râs, sau atunci când se enerva avea grimase infioratoare, ca si cum ar vrea sa-si sfâsie preopinentul. Insomniile se tineau lant, iar, din când in când, tremuraturile mâinilor si ale barbiei evidentiau o dezechilibrare extrem de ingrijoratoare pentru Mary, care stia de cât de multa caldura sufleteasca era capabil sotul ei. Culpa acestor manifestari patologice a fost atribuita… mercurului. Lincoln, nu se stie in ce imprejurari, incepuse o cura discreta cu „mica pastila albastra” sau „medicamentul tuturor”. In acea epoca, aceasta pilula era considerata un fel de panaceu, util (se credea) pentru cele mai diverse afectiuni, de la tuberculoza pâna la dureri de dinti. Sumarele date farmaceutice de atunci nu tineau cont de efectele secundare ale mercurului, prezent in compozitie intr-o cantitate uriasa. Simptomele nevrotice ale lui Lincoln – omul cu suflet de catifea de pâna atunci – devenisera inevitabile… Asa a inceput razboiul interior al viitorului presedinte; când si-a constientizat anormalitatea comportarii, eforturile lui volitive s-au intetit treptat, dar lupta a fost incredibil de lunga. Aproape trei ani (dupa ultimele estimari) a durat acest razboi secret al unui om pe care foarte multi il doreau presedinte. Iar când natiunea a avut nevoie de echilibrul si fermitatea lui, Lincoln a reusit sa puna capat tratamentului cu „mica pastila albastra”, chiar inainte de izbucnirea Razboiului civil, in 1861. Victoria impotriva lui in-susi a uimit pe toti cei apropiati, care abia atunci au aflat ca folosise acel medicament de care devenise dependent (si a carui preparare urma sa inceteze peste câtiva ani). Mai mult, in plin conflict militar cu sudistii, fiul sau moare, iar Mary este atinsa de grave probleme mentale. Dar Lincoln n-a mai cazut in patima automedicamentatiei. A trecut, cu o barbateasca forta psihica, peste dramele familiale si si-a pastrat neatinse idealurile cu o fermitate exemplara. Cei care au analizat imensul zbucium sufletesc al „onestului Abe” spun fara ezitare ca daca acesta nu ar fi câstigat sus-mentionatul „razboi secret” si nu ar fi dat dovada de o granitica tarie de caracter, soarta natiunii americane ar fi fost serios pusa in pericol. Aprecieri precum „cel mai mare presedinte al SUA” nu lipsesc din comentariile istoricilor. Iar o data cu raspândirea „detaliilor” dureroase din viata personala a lui Abraham Lincoln, simpatia americanilor fata de acest presedinte (al 16-lea) a crescut enorm.
          
          2. Monaco, un principat liliputan
          
          IRINA STOICA
          
           Inconjurat de aura succesului, micul dar bogatul principat se intinde pe Coasta de Azur intre Cap d’Ail si Cap Martin. Cu o economie bazata pe comert si turism, principatul, cu minunatele sale cladiri suspendate pe stânci, atrage multimea curiosilor de pretutindeni, care vin sa vada schimbarea garzii la palat, sa scotoceasca in zecile de buticuri cu suveniruri, sau – de ce nu? – sa-si incerce norocul la ruleta. O parte din populatia principatului este de origine italiana dar mai bine de jumatate sunt francezi sau de alte nationalitati, toti atrasi de acest paradis fiscal in care rezidentii nu platesc taxe.
           In secolul al VI-lea i.Ch., grecii din Focea au intemeiat un port pe locul principatului de astazi. Sapaturile au descoperit insa urme mai vechi, mergând chiar in preistorie. Portul grecesc a constituit o legatura pentru traficul comercial maritim intre greci, fenicieni, cartaginezi, romani si sarazini. Acestia din urma au ramas aici in secolul al X-lea, intemeind la rândul lor propria colonie in locul celei vechi, colonie care, la rândul ei, a fost ocupata in secolul al XII-lea de genovezii refugiati in zona datorita conflictelor din tara lor.
           Anul 1297 marcheaza instaurarea la tronul tarii a dinastiei Grimaldi al carui mostenitor direct este Principele Rainier. Stramosul sau, Francesco Grimaldi, exilat din Genova, a sosit aici deghizat in calugar. Intovarasit de o mâna de credinciosi el a ocupat castelul, construit dinainte. Evenimentele nu l-au prea favorizat, de aceea n-a putut prelua controlul permanent al principatului pâna in 1308. In 1489 Franta recunoaste independenta micului stat iar din 1524 pâna in 1651, Fortul Hercule, cum se numea principatul pe atunci, considerâdu-se la fel de puternic si curajos ca miticul erou, se afla sub protectoratul Spaniei. In 1612 este recunoscuta pretutindeni Casa Grimaldi iar in 1641 este semnat un tratat de pace cu Franta care insa in 1814 se intoarce impotriva Casei domnitoare. Dupa un scurt protectorat al Sardiniei, in 1815, principatul se bucura din nou de alianta cu Franta, acesta fiind statutul sau si in zilele noastre. Principatul este impartit in câteva districte: orasul vechi, aflat pe un promontoriu de stânci scaldate de mare, centrul modern rezidential si de afaceri numit Condamine, situat mai jos de fortareata, districtul luxuriant de zgârie nori si zona de hoteluri, unde se afla cazinoul si una dintre cele mai frumoase gradini botanice din lume. Palatul regal se inalta in vechiul oras si a fost construit in mai multe etape, incepând din 1215. Constituie cel mai inalt punct al fortaretei, este decorat cu splendide opere de arta si contine, printre altele Muzeul Napoleonian. In apropiere se afla splendida catedrala unde este inmormântata printesa Grace si Muzeul Oceanografic. Trebuie amintita de asemenea biserica Saint-Devotre inchinata Sfântului patron al principatului, martirizat in secolul al III-lea. Gradinile exotice, peisajul luxuriant, ciudateniile de tipul Muzeului Papusilor Automate fac din liliputanul Monte Carlo unul dintre cele mai atragatoare locuri din lume.