Orice populatie de pe suprafata planetei se poate defini, in mod esential, prin traditii. De regula, intelegem prin aceasta o „mostenire de obiceiuri, credinte, datini etc., care se transmit (…) din generatie in generatie, constituind o trasatura specifica a unui popor sau a unui grup social”, conform Dex. Exista insa si asemenea elemente mai izolate, desi nu chiar putine, care mai degraba pot fi caracterizate prin atribute ca bizar, neobisnuit, ciudat si altele asemenea.
Daca vi se intampla sa ajungeti in Vermont, SUA, veti fi surprinsi de aspectul ferestrelor multor case: ele nu sunt plasate nici vertical, nici orizontal, ci pe diagonala. Explicatia o ofera o legenda potrivit careia localnicii se protejeaza astfel impotriva vrajitoarelor, care nu pot patrunde prin fereastra oblica zburand calare pe matura!
In Tarile de Jos, in schimb, nu e bine sa va apuce cantatul la masa, deoarece se spune ca astfel cantati cu diavolul insusi. Din aceeasi categorie ar face parte si interdictia de a imprumuta sare vecinului, pentru ca poarta ghinion. Si cand te gandesti ca la noi o petrecere ca la carte are drept ingredient de baza cantatul pe sapte voci…
Tot la masa, dar in Japonia, unde se stie ca pe post de tacamuri se folosesc betisoarele de bambus, aceste „unelte de lucru” nu trebuie introduse vertical in mancare. Pozitia respectiva evoca betisoarele carora li se da foc pentru a se aduce un omagiu mortilor (similar lumanarilor noastre).
La scotieni, femeile care vor sa se marite au mai intai de depasit confruntarea cu o presupusa imagine a viitoarei casnicii. Ele sunt acoperite de rude si prieteni cu diverse murdarii si alte lucruri respingatoare, precum peste stricat, noroi, mancaruri alterate si alte asemenea „ingrediente”. Se spune ca daca viitoarea nevasta poate suporta asa ceva, va putea si sa supravietuiasca „asperitatilor” mariajului. E si asta un punct de vedere, nu?
Populatia toraja, din insula indoneziana Sulawesi, are si ea o traditie bizara si nu mai putin respingatoare: dezgroparea mortilor pentru a-i spala si a-i imbraca cu straie noi. In cadrul acestui ritual denumit ma’ne’ne, unele cadavre sunt chiar „extrase” din locul lor de veci si purtate intr-un fel de tur al satului, insotite de cei apropiati. Unii zic ca ar fi o traditie fascinanta, dar gusturile nu se discuta.
Nici bebelusii nu scapa de apucaturile ciudate ale celor mari. In sudul Indiei, de mai multe secole, acestia sunt aruncati de pe o cladire inalta, pentru a ateriza cativa metri buni mai jos, unde sunt prinsi pe un gen de cuvertura bine intinsa. Scapa cine poate, vorba-ceea!
In fine, sa spunem ca azi o traditie nu mai are, obligatoriu, o vechime de sute de ani, iar japonezii pot exemplifica prin faptul ca, de prin anii 70, unii dintre ei nu serbeaza Craciunul in stilul europenilor, ghiftuindu-se si petrecand ca la nunta, ci merg sa manance o friptura de pui intr-un fast-food american! Sic transit gloria mundi…
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii