Exista dovezi absolut incontestabile, de mii de ani, ca nu tot ce scrie in manualele, tratatele si alte genuri de carti ori articole care se ocupa de istoria omenirii este valabil si ca, in schimb, pe intregul glob pot fi intalnite dovezi ale unei istorii – sa spunem – paralele, care contrazice versiunile oficiale. Acestei istorii i se mai spune si „arheologie interzisa”. Ea se refera asadar la descoperiri care sfideaza teoriile oficiale si de aceea sunt ignorate.
Un chinez… european. Nu departe de Beijing, intr-o grota din Zhoukoudian, sapaturile intreprinse de dr. F. Eidenreich in anul 1933 au scos la lumina mai multe cranii si schelete umane. Unul dintre cranii apartinea unui vechi european, un altul – unei femei tinere cu craniul alungit, de rasa tipic melaneziana, un al treilea a fost identificat ca apartinand de asemenea unei femei tinere, dar cu trasaturi caracteristice eschimosilor.
Asadar, un barbat european, o fata de la tropice, o alta de la cercul polar – descoperite impreuna in fundul unei grote chineze! Oare in ce fel, acum 30.000 de ani, aceste specimene umane, atat de indepartate geografic intre ele, au ajuns in China de astazi? Acest episod iesit la suprafata din intunericul preistoriei ramane un profund mister. Deocamdata…
Omul ultimei perioade glaciare poseda suficiente facilitati tehnice pentru a indrepta enormii fildesi curbati ai mamutului? Pana in ziua cand dr. Otto Bader a descoperit in Rusia, in mormantul Sungir, harpoane confectionate din fildesii uriasului animal, niciun savant nu ar fi afirmat ca omul preistoric ar fi avut priceperea de a transforma un asemenea „colt” imens curbat intr-un numar oarecare de harpoane rectilinii.
In acelasi sit, echipa lui Bader a descoperit un ac de os – fata de care acele noastre de otel de azi sunt o replica perfecta – si mii de perle din fildes. La fel ca harpoanele, si celelalte obiecte gasite aveau varsta de circa 28.000 de ani. Existenta totalmente neasteptata a unor obiecte realizate de om intr-o epoca atat de indepartata ar trebui sa atraga reverificarea conceptelor stabilite in legatura cu tehnologia erei glaciare.
Faimoasele cranii din Ierihon, acoperite de argila si cochilii, sunt de tip categoric egiptean. Varsta lor a fost estimata la 6.500 de ani i.Chr., cu circa 1.500 mai vechi decat primele manifestari ale asa-numitei „civilizatii a Nilului”. Aceasta descoperire ridica totusi mai multe intrebari. Capetele mumificate demonstraza deja o aspiratie a omului la nemurire? Daca ar fi asa, atunci inseamna ca avem proba existentei unei religii practicate intr-o perioada foarte indepartata. Insa gandirea metafizica nu se naste spontan, ea este supusa unei evolutii lente. De unde s-a inspirat pentru aceasta poporul Ierihonului?
Profesorul Luther S. Cressman de la Universitatea Oregon a gasit in estul Nevadei, la Fort Rock Cave, doua sute de perechi de sandale din corzi, la fel de bine confectionate precum cele purtate azi pe plaja de la Saint Tropez! Un test cu carbon-14 a relevat faptul ca acestea aveau mai mult de 9.000 de ani. Totusi, ele sunt… recente, daca le comparam cu amprenta unei incaltari descoperita pe o stanca din Fisher Canyon, in comitatul Pershing, tot in Nevada.
In acest din urma caz, urma lasata de sandaua straveche este atat de clara incat imaginea firelor cu care a fost cusuta este extrem de bine conservata. Si totusi, varsta acestei amprente trece, in mod incredibil, de 5 milioane de ani! Potrivit opiniei curente, omul primitiv ar fi aparut acum 2 milioane de ani, dar nu poarta incaltari decat de 25.000 de ani. Si atunci, de unde vin aceste amprente de sandale?
Picturile rupestre din Brandberg, sud-vestul Africii, reprezinta, impreuna, negri din brusa si femei albe, a caror tipologie europeana este accentuata de culoarea deschisa care le acopera epiderma si de cea a parului roscat (culoare rosie) sau blond (culoare galbena). Femeile poarta bijuterii, o coafura rafinata, impodobita cu cochilii si pietre. Gratioasele amazoane sunt inzestrate cu arcuri si tolbe atarnate pe piept. Unii arheologi au emis ipoteza ca ar putea fi vorba despre tinere exploratoare curajoase venite din Creta sau din Egipt in urma cu circa 3.500 de ani. Totusi, ele seamana mai degraba – si amanuntul trebuie subliniat – cu tipul Capsienelor, care au trait in nordul Africii acum circa 12.000 de ani. Ele au, la fel, torsul liber, arcuri, coafura frumos aranjata si benzi de moletiere incrucisate pe picioare. Femeia alba din Brandberg este o veritabila capodopera a artei rupestre. Ea se remarca, asa cum a observat abatele Henri Breuil, in special prin costumatie si prin floarea pe care o tine in mana, amintind astfel de imaginea tinerei care infrunta taurul, descoperita in Creta.
In nord-vestul Australiei, in apropierea muntelui Kimberley, cercetatorii au gasit o serie de gravuri asemanatoare reprezentarilor asiriene si egiptene. Un personaj de talie foarte mare – aproximativ 2 metri! – se afla in mijlocul acestor figuri enigmatice. Cu capul acoperit cu o mitra asemanatoare celor purtate de faraoni, barbatul este totalmente diferit de formele umane, oarecum slabe si „goale”, desenate in mod curent de aborigenii australieni. Destul de bizar, personajul este reprezentat pe orizontala, desi se afla in pozitie de mers.
Ne aflam aici in fata altui mister. Urmele de eroziune a rocilor pe care apar aceste reprezentari permit atribuirea lor unei epoci antice foarte indepartate; oameni din Orientul Apropiat si Asia au ajuns in Australia centrala intr-o epoca indepartata, si daca asa este, cu ajutorul caror mijloace? Se pare ca traditionalele noastre conceptii despre posibilitatile de voiaje lungi pe care le stapaneau stramosii nostri foarte de demult ar trebui revizuite! Admitand ca omul este produsul relativ recent al unei evolutii ce se intinde numai pe doua milioane de ani, coexistenta sa cu monstrii preistorici, mult mai vechi, este considerata o adevarata utopie de stiinta. Si totusi…
Totusi, profesorul francez Denis Saurat a identificat in America de Sud capete de animale, pe calendarul de la Tiahuanaco, ca fiind ale unor Toxodoni, animale care au trait in era tertiara, in urma cu mai multe milioane de ani. De asemenea, potrivit arheologului american A. Hyatt Verrill, pe un anumit tip de ceramica din Panama apare o specie de soparla cu aripi aproape identica cu Pterodactylus, care a trait cu mult inaintea aparitiei omului.
In anul 1924, expeditia stiintifica Doheny a descoperit in nordul Arizonei, in Hava Supai Canyon, o stanca gravata pe care animalul reprezentat semana in mod straniu cu un Tyrannosaurus Rex, stand ridicat pe membrele inferioare. Aceste lucruri aparent imposibile practic ameninta structurile antropologiei. In asemenea conditii, ar exista trei ipoteze valabile pentru a explica fenomenul.
Prima ar fi ca am putea sa avem de-a face cu imagini deformate de artistii anonimi si puse pe seama hazardului asemanarile care ne frapeaza. A doua se bazeaza pe supravietuirea – potrivit datelor stabilite de paleontologii traditionali – catorva animale antediluviene. Este suficient sa amintim senzatia generala suscitata de capturarea unui Coelacanth viu, in 1938, desi se credea ca acest peste osos de talie mare a disparut de pe Terra in urma cu peste 500 de milioane de ani, a unui Vampyroteuthis Infernalis si a Molustei de Panama, ale caror disparitii definitive fusesera datate la 170-300 de milioane de ani i.Chr.
A treia ipoteza este cea mai senzationala, deoarece este vorba despre convingerea ca in timpuri imemoriale au existat creaturi inzestrate cu inteligenta si extrem de evoluate. Aparatorii inversunati ai Cunoasterii neaga insa aceasta ipoteza fara drept de apel. Insa noi, „novicii”, cum am putea oare sa inchidem ochii cand ni se prezinta unelte ingenios lucrate, descoperite in straturi geologice vechi de multe milioane de ani?…
Capetele de piatra gigantice ale olmecilor, gasite in La Venta, Tres Zapotes si in alte situri mexicane, pot fi si ele clasate printre realizarile umane de un tip similar. Aceste sculpturi uriase, taiate din bazalt negru, au intre 1,50 si 3 metri inaltime, iar greutatea lor variaza intre 5 si 40 de tone. Ele sunt asezate pe socluri de piatra, la fel ca unele dintre sferele sus-mentionate. Carierele de bazalt cele mai apropiate se afla la 50 pana la 100 de kilometri. In ce fel, oare, indigenii, lipsiti de vehicule si de animale de tractiune, au putut aduce aceste blocuri de piatra pana in mijlocul junglei, trecand prin zone mlastinoase si ajungand pe locurile unde le vedem noi astazi?
Doua enigme din America Centrala. In cursul anilor 50, o stranie descoperire a atras atentia generala catre Costa Rica: sute de sfere de piatra, de o rotunjime perfecta, realizate din roci vulcanice, se aflau raspandite in jungla. Dimensiunile lor erau variabile – intre 2,50 metri si cativa centimetri. Cateva dintre cele mai mari cantareau pana la 16 tone. Sfere identice au fost gasite si in Guatemala sau Mexic, dar nicaieri altundeva in lume. Aceste sfere enorme ridica mai multe intrebari. Oare ce rasa straveche a putut sa le sculpteze si sa le finiseze pana la perfectiune? Dificultatile tehnice de fabricare, de transport si de asezare pe locurile respective trebuie sa fi fost considerabile. Cu exceptia cazului in care ele ar fi niste formatiuni naturale, cum cred anumiti savanti, dar atunci cu ce scop au fost confectionate? Mai multe dintre acestea sunt asezate pe o platforma de piatra, ceea ce indica faptul ca acest lucru a fost stabilit dinainte de cineva.
De asemenea, multe dintre sfere sunt asezate in grupuri si in aliniamente rectilinii sau orientate catre nord. Se pare ca a fost urmat un plan geometric, deoarece anumite grupuri sunt triunghiulare, altele circulare si altele patrate. Unii cercetatori, mai „inventivi”, au atribuit o semnificatie astronomica acestor vestigii megalitice.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii