Traim într-o perioada în care suntem efectiv invadati de filme, pe toate canalele mediatice, de la televiziunea clasica la internet. Din pacate, cantitatea, în acest caz, nu este echivalenta cu calitatea.
Cele mai multe dintre aceste filme sau seriale nu satisfac cerintele unor veritabili cinefili, care le privesc drept „productii de umplutura”, menite sa ne consume timpul liber, de care am avut, trebuie sa recunoastem, cu totii parte în aceasta perioada de pandemie.
Ne-am propus asadar sa facem, prin intermediul acestei pagini, o întoarcere în timp, la diverse momente importante din istoria cinematografiei, invitându-va sa vedeti sau sa revedeti creatii care au marcat a saptea arta. Pentru ca astazi se împlinesc exact 38 de ani de când era lansat pe marile ecrane filmul „Vânatorul de recompense”, calatoria noastra „initiatica” va începe cu el…
Filmul este bazat pe romanul „Viseaza androizii oi electrice?” al vizionarului scriitor de science-fiction Philip K. Dick. Spre deosebire însa de multe proiecte cinematografice cu inspiratie beletristica si care i-au dezamagit profund pe autorii acestora, filmul a reprezentat o placuta surpriza pentru Dick. Acesta a sustinut ca filmul a captat excelent spiritul cartii, dar din pacate nu a mai putut asista la premiera, murind înainte ca personajele sale sa ajunga în cinematografele de pretutindeni.
Initial, scenaristul Hamptom Fancher s-a gândit ca rolul principal sa-i revina lui Robert Mitchum, Christopher Walken sau Tommy Lee Jones, în vreme ce Ridley Scott si l-ar fi dorit pe… Dustin Hoffman în pielea personajului Rick Deckard. În cele din urma, producatorii au decis sa atribuie rolul lui Harrison Ford, care venea aureolat de alte doua roluri magnifice: Han Solo, în debutul seriei „Razboiul stelelor”, si Indiana Jones, în debutul seriei omonime.
Numele în engleza al „vânatorului de recompense” (Blade Runner) nu apare nicaieri în cartea lui Dick. Scenaristul Hampton Fancher l-a împrumutat dintr-o carte a lui William S. Borroughs, fara nicio legatura cu androizii, iar regizorului Ridley Scott i-a placut atât de mult rezonanta acestui nume încât i-a cerut lui Borroughs permisiunea de a-l folosi. Mai mult, el i-a convins pe producatori ca acesta sa fie si titlul filmului, în locul mult mai banalului „Androidul”, dorit de ei.
Cea mai faimoasa replica a filmului, „Toate aceste momente se vor pierde în timp… ca lacrimile în ploaie” nu a existat în scenariu. Actorul Rutger Hauer a improvizat-o în timpul filmarii scenei finale si i-a placut chiar si lui atât de mult încât peste ani îsi va intitula autobiografia „Toate aceste momente”.
Pe parcursul filmarilor, între Scott si actorul care detine rolul principal, Harrison Ford, au existat numeroase tensiuni. Ford era mereu nemultumit ca regizorul acorda atentie unor detalii „minore” în opinia sa, dar care se vor dovedi, la final, extrem de relevante. Cu toate acestea, cei doi au colaborat excelent si peste ani Scott îl va lauda pe Harrison Ford, spunând despre el ca este „un om foarte inteligent si incisiv”.
La data lansarii, „Vâna-torul de recompense” nu a fost un succes comercial, devenind un „cult movie” mult mai târziu. Lipsa de interes a publicului a fost cauzata de tonul sumbru si ritmul lent al actiunii, dar mai ales de concurenta facuta de mult mai optimistul si luminosul „E.T. – Extraterestrul”, realizat de Steven Spielberg. În acelasi timp, superba coloana sonora din „Vânatorul de recompense”, semnata de Vangelis, a pierdut Globul de Aur, în fata compozitiei lui John Williams, din acelasi „E.T.”.
„Vânatorul de recompense” a fost unul dintre filmele selectate de Registrul National al Filmelor din SUA, fiind considerat o productie cinematografica „semnificativa din punct de vedere cultural, istoric si estetic”, alaturi de pelicule precum „Înapoi în viitor”, „Cetateanul Kane” si „Dracula” (varianta din 1931). Asta desi în anii 1980, criticii de film nu l-au considerat a fi nici pe departe o capodopera.
Unii fani sustin si astazi ca filmul ar fi fost însotit de un „blestem”, care a facut ca mari companii amintite pe parcursul actiunii, precum Pan AM, Bell Phones sau Atari, sa dea faliment sau sa fie dizolvate la putin timp dupa încheierea filmarilor.
GABRIEL TUDOR
Comentarii