Ipoteze neobisnuite

          Luna o uriasa minge cosmica cu invelis gros de..

          Luna o uriasa minge cosmica cu invelis gros de… 50 km?!
          
          Exista specialisti care apreciaza ca structura interna a Selenei reprezinta înca un mister, ca aceasta se comporta seismic ca si cum ar avea imense goluri interioare si, chiar ca asa-zisul „zid lunar”, lung de 100 km, ar fi, de fapt, o desprindere a unei… tablii din învelisul exterior al Lunii, care ar fi gros de 50 km! Totul a început atunci când vibratiile provocate de caderea comandata pe Luna a componentei ascendente a Modulului lunar al Misiunii Apollo-12, au durat 55 de minute, iar peste putin timp, aceleasi unde seismice, provocate acum de impactul etajului S-IV al Rachetei SATURN-5 care a adus pe Luna misiunea Apollo-14, s-au mentinut nu mai putin de… cinci ore!
          Alertati înca de inexplicabilele modificari din 1967, ale traiectoriei robotului selenar „Lunar Orbiter”, selenologii nu s-au multumit cu explicatia: „…Luna poseda în interior unele concentrari de masa… este neomogena si aceasta provoaca anomalii în câmpul gravitational…”. Asa cum s-a relevat cu ocazia primei Conferinte internationale de selenologie (Houston, 1973), înregistrarea, timp de o ora, a undei seismice provocate de impactul modulului lunar al misiunii Apollo-15, a evidentiat faptul ca aceasta a fost o unda de profunzime, ajungând în straturi de pâna la… 250 km(!) si nu de pâna la 70-80 km cât se obtinuse pâna la acea data… Interesul savantilor s-a concretizat si în faptul ca, cu ocazia misiunii Apollo-17, datele seismice au fost comparate cu înregistrari de radar si cu receptoare gravimetrice. Concluzia finala: interiorul Lunii este foarte neomogen, el posedând anomalii greu explicabile ale câmpului gravitational. Totul pare a atesta existenta unor goluri imense în interiorul Lunii, a carei scoarta, cu grosimi între 30 si 50 km, ar avea rolul de a proteja interiorul (!) de impactul asteroizilor! De aici, numeroase ipoteze, care de care mai originale, privind chiar originea satelitului natural al Pamântului, care aproape ca nu ar mai fi… natural!
          Mai întâi, înca din 1975, profesorul german E.Seeliger, de la Universitatea tehnica din Berlin, sustinea ideea unei Luni „gaunoase”, pornind de la alte ipoteze, care faceau analogia cu sferulele de magnetita, care erau goale în interior; mai mult, profesorul german afirma ca lipsa unui câmp magnetic selenar important (cu exceptia zonei Descartes!), i-ar confirma ipoteza… Nici extraterestrii nu par a fi „straini” de posibilitatea utilizarii unei Luni artificiale, construita fie pentru a se adaposti de o presupusa cadere a unui asteroid gigantic – de genul celui considerat responsabil de disparitia dinozaurilor -, fie ca avanpost în drumul lor catre un alt Sistem Solar…
          Puternicul magnetism decelat în zona Descartes, menhirele (stânci uriase) asezate într-un fel de figuri geometrice, stralucirile observate foarte des în zona craterului Aristarchus, cele sapte terase plasate la marginile craterului Langrenus, toate se constituie în tot atâtea semne de întrebare, care ar justifica oricând, din punct de vedere stiintific, necesitatea reluarii explorarii „astrului noptii”…