In cautarea Terrei 2

          S-a hotarât: vom porni catre stele. Adica, asa cum Columb si toti acei desperados de dupa el au pornit spre America, noi, de fapt urmasii nostri se vor avânta in afara Sistemului Solar, in cautare de Americi cosmice, pe care viata lui Homo sapiens sa fie posibila.

          S-a hotarât: vom porni catre stele. Adica, asa cum Columb si toti acei desperados de dupa el au pornit spre America, noi, de fapt urmasii nostri se vor avânta in afara Sistemului Solar, in cautare de Americi cosmice, pe care viata lui Homo sapiens sa fie posibila. Asa au stabilit Jeremy Kasdin si David Spergel, astronomi de la Princeton, care au ca sarcina… intocmirea traseului expeditiei din viitor. Care expeditie, pentru a pleca, trebuie sa aiba un itinerar insemnat pe o harta. Si, la capat, o destinatie; deocamdata necunoscuta. De ce? Pentru ca, desi astronomii au localizat pâna acum, in afara Sistemului Solar, mai bine de 70 de planete, ele sunt, toate, uriase gazoase, de teapa lui Jupiter – cu care, eventual, mai poti aprinde un foc ceresc (le poti transforma in stele arzatoare) dar nu te poti aseza pe ele cu catel si cu purcel… Or, nici telescopul spatial Hubble si nici un alt telescop terestru nu ne maresc, deocamdata, acuitatea vederii, in asa fel incât sa observam acul in carul cu fân, adica planeta mica, solida, locuibila, eventual terraformabila, adica pe care sa o putem transforma, cu fortele noastre din viitor, in mult dorita Terra 2. Mai ales lumina stelelor „stapâne” ale planetelor nu ne lasa sa le observam pe cele mici – iar acest prim obstacol a si fost inlaturat, prin aplicarea unei idei pur si simplu geniale a lui Spergel. Care, venind in trupa astronomilor ca pur teoretician, deci total lipsit de experienta in arta construirii telescoapelor (scumpe, cu oglinda mare si grea, foarte dificil de realizat din punct de vedere tehnic) a gândit cam asa: daca am privi catre stele cum face pisica, nu ne-am mai teme ca lumina lor ne orbeste. Asa ca propune acoperirea ocularului cu un fel de masca, lasând doar o fanta concava pentru patrunderea razelor de lumina. Ei bine, merge!
          Mai ales ideea interferometrului este cea luata in seama, adica aceea a construirii unui set de telescoape, asezate la 10-15 km distanta unul de altul, ale caror imagini sa fie „recoltate”, digitizate (trecute pe computer) si suprapuse, virtual, acoperindu-se astfel mult mai exact o regiune data din spatiu – este ca si cum am avea un telescop-gigant, cu oglinda de… 16 km, in conditiile in care, la ora actuala, cel mai fin telescop are o oglinda care masoara abia 10 metri! Ideea a si fost aplicata, prin schimbarea tehnologiei telescoapelor „gemene” de la Keck, interferometria permitând acolo crearea unei oglinzi virtuale de aproape 100 de metri. Insa, ceea ce spun astronomii este departe de nevoile noastre, daca vrem sa descoperim planetele pe care le cautam. Si care se pot afla, apreciaza ei, tot in bratele Caii Lactee – caci doar la margini de galaxii este posibila viata. Asa ca vom scruta orizonturi de cam 20 de ani-lumina (amintesc: 1 an-lumina = 365 zile x 24 ore x 60 minute x 60 secunde x 300000 km/secunda), astfel ca astronavele ce vor pleca, atunci când vor pleca, sa nu aiba trasee imposibile pentru cei de la bord. Pe Terra 2 o vom cauta, in consecinta, in jurul stelei Eta Casiopeea (la 19,5 ani-lumina) sau 82 Eridani (19,8 ani-lumina), Delta Parvonis (19,8 a-l), Tau Ceti (11,9 a-l), Epsilon Eridani (10,5 a-l), Epsilon Indi (11,9 a-l) sau, daca avem noroc, la „vecina” Alpha Centauri, aflata la o bagatela de „doar” 4,4 ani lumina. Asta, in deceniile si secolele urmatoare. Pentru ca, daca nu o vom gasi in „cartierul” nostru stelar, ne vom construi uneltele cu care sa o cautam si mai departe, tot mai adânc spre centrul Galaxiei noastre, aflat la 28000 de ani lumina de Terra 1. Si cum suntem o specie ingrozitor de incapatânata, curioasa si pusa pe descoperiri si aventura – nu este nici o urma de indoiala ca urmasii din viitorul de peste câteva secole ne vor trimite scrisori de pe Terra 2, Terra 3, Terra 4.