In noaptea de 31 iulie 1761, o fregata a Companiei franceze a Indiilor Orientale, numita Utile, comandata de Jean de La Fargue, care facea contrabanda cu sclavi africani, a esuat pe o insula mica situata la 500 km nord de Réunion si 450 km est de Madagascar
Nava avea in cala aproximativ 160 de sclavi, barbati, femei si copii, si se indrepta spre Mauritius, unde sclavii urmau sa fie vanduti proprietarilor de plantatii. Desi sclavia era inca legala la acea vreme, de La Fargue nu era autorizat de autoritatile coloniale sa faca comert cu sclavi. In plus, nava avea la bord si un echipaj francez de 140 de oameni.
Inexactitatea hartilor si incapatanarea capitanului, au impins nava pe recifurile de la capatul nordic al insulei. Impactul a spulberat bordajul, iar nava a inceput sa ia apa. Cei mai multi dintre sclavi, legati in cala, s-au inecat, dar unii au reusit sa scape.
In dimineata urmatoare, 122 dintre cei 140 de membri ai echipajului si intre 60 si 80 de sclavi malgasi au esuat pe Ile des Sables (Insula Nisipurilor). Capitanul Jean de La Fargue a suferit o cadere nervoasa in urma naufragiului, asa ca primul ofiter Barthélémy Castellan du Vernet a preluat comanda.
Acesta a convins echipajul sa recupereze alimente, unelte si lemn de pe epava si sa construiasca tabere separate pentru echipaj si sclavi. Ei au sapat o fantana, au construit un cuptor si o caldare si au inceput sa lucreze la o noua ambarcatiune. In doua luni, Providence a iesit din ramasitele lui Utile. Pe 27 septembrie 1761, cei 122 de marinari francezi supravietuitori s-au imbarcat pe Providence si au pornit spre Madagascar, promitandu-le sclavilor malgasi ca se vor intoarce dupa ei. Providence a ajuns in Madagascar, iar echipajul a fost transferat inapoi in Insula Réunion si Mauritius.
In timpul tranzitului, multi oameni au murit din cauza bolilor tropicale. Printre ei s-a aflat si capitanul Jean de La Fargue, lasandu-l pe Castellan du Vernet sa infrunte mania guvernatorului din Mauritius, furios ca se incalcase interdictia de a aduce sclavi pe insula sa. Du Vernet a cerut ca o nava sa fie trimisa inapoi pe insula, dar guvernatorul a refuzat. Vestea despre sclavii naufragiati a ajuns si la Paris si a provocat o scurta agitatie, dar existau probleme mai importante pentru guvern, cum ar fi Razboiul de sapte ani si falimentul iminent al Companiei franceze a Indiilor de Est.
Sclavii au fost uitati in curand, dar nu si de Castellan du Vernet. In 1772, ministrul Marinei a fost de acord sa trimita o nava spre a-i recupera pe sclavi, dar vor mai trece inca 4 ani si cateva tentative nereusite de salvare pana cand, pe 29 noiembrie 1776, la 15 ani de la naufragiu, La Dauphine, o corveta comandata de Jacques Marie Boudin de Tromelin, a reusit sa debarce pe insula si sa salveze sclavii ramasi.
In viata mai ramasesera doar sapte femei si un copil de opt luni. Tromelin a descoperit ca supravietuitorii erau imbracati in haine facute din pene impletite, obtinute de la pasarile marine pe care le ucideau cu capcane pentru a se hrani. De asemenea, locuitorii insulei se hraneau cu peste, testoase si oua de pasari. Potrivit lui Tromelin-Lanuguy, locuitorii insulei au reusit cumva sa mentina un foc aprins in toti acesti ani.
Ei au construit colibe din blocuri de coral, groase de un metru si jumatate, pentru a se adaposti de cicloane, si aveau un cuptor comun. Pentru a afla mai multe despre modul in care locuitorii insulei au reusit sa supravietuiasca 15 ani pe o insula minuscula devastata de vanturi, in 2006, Max Guérout, fost ofiter de marina francez si director de operatiuni al Grupului de cercetare in arheologie navala, a condus o expeditie arheologica pe insula.
Guérout crede ca majoritatea celor 60-80 de sclavi care au debarcat pe insula au murit in primii doi ani. La scurt timp dupa ce au fost abandonati, un grup de 18 sclavi a parasit insula pe o pluta improvizata, dar nu se stie daca au ajuns vreodata in Madagascar. In decurs de 5 ani, populatia insulei s-a redus la 15 supravietuitori si asa a ramas in urmatorul deceniu.
GABRIEL TUDOR
Comentarii