Un sculptor care strapunge cerul

          Profesorul Panait Badiu are doua pasiuni: liniile curbe si Brâncusi. Si cu toate acestea, lui îi place sa priveasca cerul.

          Profesorul Panait Badiu are doua pasiuni: liniile curbe si Brâncusi. Si cu toate acestea, lui îi place sa priveasca cerul. Sculptorul are oroare de un singur lucru: de liniile drepte. În fond, Antoní Gaudí, unul dintre cei mai mari arhitecti ai ultimelor secole, un inamic total al liniilor drepte, obisnuia sa spuna: „singura linie dreapta care exista pe lume este linia orizontului”. Sa nu uitam, însa, ca cea mai voluptuoasa linie dintre doua puncte ramâne linia curba. Lucru sesizabil si în lucrarile juristului de profesie Panait Badiu, sculpturi în lemn de esenta tare (nuc) care nu sunt doar niste simple „jocuri”.
          Pe 22 decembrie 2002, la Universitatea din Galati, Panait Badiu a dezvelit lucrarea intitulata „Coloana timpului – joc cu infinitul”, un joc care adauga ideii initiale a lui Brâncusi un mic artificiu deloc gratuit, dimpotriva, care are darul de a spori profunzimea ideii initiale: o spirala. Coloana lui Badiu este infinita, dar în spirala! Iar spirala, cum stim, este tot un simbol al infinitului. Coloana infinita a lui Panait Badiu este expusa, într-o scara mai redusa, si la intrarea pe autostrada Bucuresti-Pitesti. Gestatia lucrarii a durat ceva timp. „Am conceput Coloana timpului în luna septembrie a anului 1985, într-o zi de duminica. Brâncusi a fost inspirat, dupa cum se stie, de modelul romboidal ce orneaza si azi stâlpul de reazem al pridvorului casei oltenesti, care, la rândul lui, este modelul unei margele dintr-un sirag component al fabulosului tezaur descoperit în vatra satului Hinova de pe malul Dunarii vechi de câteva milenii”. Daca vorbim de dimensiuni, Coloana timpului are 18 metri înaltime si ajunge, cu tot cu soclu, la o înaltime de 35 m. Este realizata din 35 de module din aluminiu, goale pe dinauntru, iar spirala se rasuceste cu 318,5 grade de la un cap la altul. Interesanta este si forma modulului: nu rombic ca la Brâncusi, ci în forma unui brad (simbolul vietii)… rasturnat. „Radacinile privesc spre cer, locul de unde venim”. În fine, privita de la o oarecare distanta, coloana lui Panait Badiu pare ca se misca spre cer, iese din acea nemiscare proprie oricarei sculpturi. Daca trebuie sa-si explice lucrarea, sculptorul spune simplu: „Coloana lui Brâncusi sprijina cerul, coloana mea îl strapunge”. Am privit aceasta splendida sculptura si vreau sa spun ca nu e departe de adevar. Întrebat „ce va fi mai departe?”, Panait Badiu raspunde netulburat: „mai departe e doar cerul…”