Povestea lui Laocoon, preotul troian ucis împreuna cu cei doi fii ai sai de serpi uriasi, este una dintre cele mai dramatice legende ale mitologiei grecesti.
Potrivit traditiei, Laocoon a încercat sa-i avertizeze pe troieni sa nu aduca în cetate celebrul Cal Troian, suspectând ca acesta ascundea o capcana. Însa zeii, favorabili grecilor, au trimis doi serpi marini care l-au atacat pe el si pe copiii sai.
Moartea lor îngrozitoare a fost interpretata de troieni drept un semn divin, iar avertismentul lui Laocoon a fost ignorat – decizie care avea sa duca la caderea Troiei.
Legenda a fost relatata de numerosi autori ai Antichitatii, printre care Sofocle si poetul roman Virgiliu. Dar poate cea mai puternica reprezentare a acestui episod nu este literara, ci sculpturala.
Este vorba despre celebra statuie Laocoon si fiii sai, aflata la Muzeul Vaticanului. Istoricii presupun ca aceasta este opera laudata de istoricul roman Pliniu cel Batrân în lucrarea sa „Historia Naturalis”.
Grupul statuar îl înfatiseaza pe Laocoon într-un moment de agonie extrema. În centrul compozitiei se afla preotul troian, cu trupul puternic încordat în lupta disperata împotriva celor doi serpi care i s-au încolacit pe brate si picioare. Chipul sau exprima durere, neputinta si disperare. De o parte si de alta a tatalui se afla cei doi fii ai sai.
Statuia a fost descoperita în anul 1506, într-o vie aflata pe ruinele fostelor Bai ale lui Titus, la Roma. Descoperirea a stârnit imediat entuziasm în cercurile artistice si intelectuale ale vremii. Papa Iulius al II-lea i-a chemat fara întârziere pe Michelangelo si pe arhitectul florentin Giuliano da Sangallo pentru a examina sculptura. Sangallo a identificat grupul statuar ca fiind opera descrisa de Pliniu.
Desi Pliniu afirmase ca statuia fusese sculptata dintr-un singur bloc de marmura, cercetarile ulterioare au demonstrat ca aceasta era alcatuita din mai multe piese. Totusi, nimeni nu s-a îndoit de valoarea artistica extraordinara a lucrarii. Ca multe alte opere antice descoperite dupa secole petrecute sub pamânt, sculptura nu era complet intacta.
Lipseau mai multe frag-mente importante: bratul stâng al fiului mai mic, mâna dreapta a fiului mai mare si anumite portiuni din trupurile serpilor. Însa cea mai importanta piesa disparuta era bratul drept al lui Laocoon.
Papa Iulius al II-lea a dorit restaurarea statuii si i-a încredintat proiectul arhitectului Donato Bramante. Acesta a organizat un concurs pentru a decide cum ar trebui reconstruit bratul lipsa. Michelangelo considera ca bratul trebuia reprezentat îndoit spre spate, sugerând ca Laocoon încerca sa smulga sarpele de pe corpul sau. În schimb, Rafael sustinea varianta unui brat întins dramatic în exterior. În cele din urma, concursul a fost câstigat de sculptorul Jacopo Sansovino, care a propus o versiune cu bratul întins, asemanatoare viziunii lui Rafael.
Restaurarea finala a fost realizata câteva decenii mai târziu de Giovanni Antonio Montorsoli, discipol al lui Michelangelo, însa chiar si acesta a montat un brat aproape complet întins.
Timp de aproape patru sute de ani, aceasta a fost imaginea acceptata a sculpturii. Apoi, într-o întorsatura neasteptata a sortii, în anul 1906, arheologul Ludwig Pollak a descoperit într-un atelier roman un brat antic din marmura, îndoit spre spate. Locul descoperirii se afla la doar câteva sute de metri de locul unde fusese gasita statuia originala. Pollak a observat imediat asemanarea stilistica dintre fragment si grupul Laocoon si a presupus ca bratul ar putea apartine sculpturii celebre. El a oferit piesa Muzeului Vaticanului, însa curatorii au depozitat-o într-un magazin si au uitat complet de ea. Abia dupa aproape cincizeci de ani fragmentul a fost redescoperit si analizat atent.
Specialistii au constatat ca gaurile si punctele de fixare se potriveau perfect cu cele de pe trupul lui Laocoon. Nu mai exista nicio îndoiala: bratul autentic fusese gasit. În 1957, restaurarea realizata de Montorsoli a fost îndepartata, iar bratul îndoit a fost montat pe statuie, exact asa cum intuise Michelangelo cu secole înainte. Descoperirea a reprezentat înca o confirmare spectaculoasa a geniului marelui artist italian.
GABRIEL TUDOR
Comentarii