Toamna se numara bobocii

    Încet-încet, am trecut de caldurile ucigatoare ale acestei veri dominate de bere, fotbal si muzica saltareata de doi bani, si ne vedem intrati în luna septembrie, o luna care anunta toamna (ea parca a debutat din iulie daca ar fi sa ne luam dupa îngalbenirea si caderea prematura a frunzelor) si faptul ca acum se numara bobocii. Nu numai bobocii care se numara în curtea scolilor care stau sa-si deschida portile, dar si bobocii muzicii instrumentale, new age.
    Încet-încet, am trecut de caldurile ucigatoare ale acestei veri dominate de bere, fotbal si muzica saltareata de doi bani, si ne vedem intrati în luna septembrie, o luna care anunta toamna (ea parca a debutat din iulie daca ar fi sa ne luam dupa îngalbenirea si caderea prematura a frunzelor) si faptul ca acum se numara bobocii. Nu numai bobocii care se numara în curtea scolilor care stau sa-si deschida portile, dar si bobocii muzicii instrumentale, new age. Dupa ce v-am prezentat albumul de debut al românului Decebal Badila stabilit la Köln, în acest debut de septembrie ma opresc la un grup de tineri australieni aflati la cel de-al doilea album al lor, dar o sa amintesc câte ceva si despre cea mai buna ghitarista de jazz din lume.
     
         Unsprezece de Cupa
     
         „Vise secrete” si „Doar o Dragoste” sunt titlurile albumelor grupului australian Unsprezece de Cupa. Compun muzica acustica plina de fantezie, evocând, în aceste albume editate de Casa de discuri Prudence din Germania, o lume de mistere si de magie. Cei trei membri fondatori ai grupului sunt Dee Rogers, compozitor si pianist/flautist, Macdonald Hamilton, un multi-instrumentist de marca si Christine Carol, o extraordinara fosta cântareata de opera. Alaturi de ei, câtiva vocalisti si instrumentisti care reusesc sa dea forma si consistenta grupului Unsprezece de Cupa. Daca ar trebui sa rezumam în câteva cuvinte esenta muzicii grupului australian ar trebui sa spunem ca este caracterizata printr-un echilibru splendid între partiturile vocale aproape eterice, duetele pline de intimitate, si varietatea instrumentala: flaute, ghitara acustica, vioara, violoncel, mandolina, congas si caldura cristalina a pianului.
     
         Leni Stern, cea mai buna
     
         Desi nu e cântareata de culoare, Leni Stern si-a intitulat albumul din 1997 simplu: Black Guitar (Ghitara neagra). Nascuta la New York, Leni este cunoscuta pe plan international, în muzica instrumentala, drept o compozitoare de mare anvergura dar si cea mai mare basista din lume. În Black Guitar ea încearca pentru prima data sa adauge interpretarii instrumentale si calitatile ei de compozitoare si interpreta vocala. Alaturi de ea, pe acest album, evolueaza si câtiva dintre cei mai de clasa muzicieni din New York, precum Dennis Chambers, Don Alias si David Mann. Ultimul ei album, al zecelea, Recollection aduna zestrea creatoare a ultimilor ei 13 ani, a unei cariere cu totul neobisnuite, care acum se orienteaza mai mult spre compozitia instrumental-vocala. Sa mai amintesc faptul ca Leni Stern a primit de trei ori premiul Gibson pentru cea mai buna ghitarista de jazz, în anii 1996, 1997 si 1998. Pe albumul Recollection, Leni poate fi ascultata alaturi de Bill Frisell, David Sanborn, Paul Motian si altii.