Lumea de basm a pesterilor

    
     13 la suta din apa adusa de ploi sfârseste..
    
     13 la suta din apa adusa de ploi sfârseste… sub pamânt! Si nu este vorba de o cantitate oarecare, pentru ca aceasta este de nu mai putin de 7000 de ori mai mare decât toata apa transportata de toate râurile Terrei! Când, infiltrându-se in pamânt, intâlneste roci calcaroase, apa creeaza pesterile. Dar miracolul nu se opreste aici: pentru ca apa nu s-a multumit si „chinuit” sa construiasca in imensele incaperi subterane stalactite si stalagmite si sa creeze fascinante lacuri subterane…    
         
     Opera unei picaturi de ploaie    
         
     Fie ca este vorba de pesteri-record, cum este celebra Mammoth Cave din Kentucky, Statele Unite, cu o lungime de 240 km, sau Marea Sala din pestera Carlsbad, New Mexico, lunga de 400 m, lata de 200 m si inalta de 90 m, fenomenul nu ar fi atât de insemnat daca in aceste uriase spatii libere de sub pamânt nu ar exista spectacolul incomparabil al stalactitelor si stalagmitelor – enorme coloane sculptate de apa de-a lungul mileniilor. Mai precis, pentru a realiza o stalagmita cu o lungime de 2 m, este nevoie de 4000 de ani, de 67 kg de calcar si de 133000 litri de apa care sa „cada” intr-un ritm de 25 de picaturi pe secunda, atingând un total de 800 de milioane de picaturi pe an! Cum se realizeaza acest lucru? Infiltrându-se prin roca, apa transporta cu ea calcarul. Daca intâlneste inauntrul pesterii o temperatura suficient de inalta, picatura de apa se evapora; daca reuseste insa sa „cada”, inainte de a se evapora, atunci calcarul „furat” rocii se va depune, adaugându-se stalagmitei care creste pe podeaua pesterii. Cercetari efectuate in tunele sau mine, in spatii create de mâna omului, au putut stabili ca stalactitele cresc cu o viteza de 7,6 mm/an, in timp ce cresterea stalagmitelor este mai lenta, de numai 0,6 mm/an in inaltime, baza sa progresând si ea cu o viteza de 0,9 mm/an.    
         
     Istoria ascunsa a pesterilor    
         
     In mod normal, numarul picaturilor ce cad pe secunda este mai mic si in acest fel o stalagmita poate avea nevoie chiar si de 100000 de ani pentru a atinge lungimea de 2 m. Aceste structuri geologice devin astfel de o importanta semnificativa pentru studierea trecutului planetei noastre, dupa cum subliniaza si geologul Michele Mancuso de la Departamentul pentru Stiintele Pamântului al Universitatii din Milano. „De exemplu – spune el – carbonatul de calciu depozitat de o picatura se poate depune in jurul marginilor picaturii, formând in acest fel un inel de calcita. Picatura dupa picatura vor crea astfel un tub care uneori poate ajunge la o lungime de câtiva metri. Studiind stalactitele din pesteri putem astfel afla temperatura pe Terra acum câteva sute de mii de ani…”    
         
     Surprizele din adâncuri    
         
     Frumusetea, de multe ori fara pereche, a pesterilor nu este singurul lucru care ne asteapta in lumea adâncurilor. Louise Hose, geolog la Westminster College, in statul american Missouri, admira o superba stalactita de un alb stralucitor in pestera Cueva di Villa Luz din Mexic, pentru a-si da seama intr-un târziu ca stalactita era… vie. In fata sa se afla de fapt o colonie de microbi, unica in lume! Si câti cercetatori nu au crezut entuziasmati ca au descoperit adevarate zacaminte de oua de dinozauri, pentru a-si da seama in final ca era vorba doar de superbe sfere de piatra, câteva din straniile forme pe care le-a luat calcarul depozitat de-a lungul a sute de mii de ani de minusculele picaturi de ploaie, pornite pe drumul fara intoarcere al adâncurilor Terrei ! Si surprizele nu se opresc aici. In pestera Altamura din Italia, lânga orasul Bari, a fost descoperit corpul unui stramos de-al nostru de acum 200000 de ani, mort lânga o stalagmita care, pe masura ce a crescut, l-a… inglobat in ea. Cea mai surprinzatoare descoperire este insa considerata – dupa parerea revistei „Focus” – cea din Movila, in tara noastra, unde au fost gasite 47 de specii de animale ramase izolate acolo de-a lungul a câteva milioane de ani. Ceea ce dovedeste inca o data ca intregul Pamânt este o imensa carte din care nu avem decât sa invatam cum sa descifram istoria miliardelor de ani de existenta a planetei noastre in Univers. Oricum, in ceea ce priveste pesterile, sa ne amintim din când in când ca cel care a pus bazele stiintei ce se ocupa de studiul vietii in pesteri, biospeologia, este un român, Emil Racovita, cel care a facut parte din echipajul care a trait pentru prima oara emotiile noptii polare in Antarctica…