Frigul un agent terapeutic secret

    
     Daca stam si ne gândim bine, lupta omului cu frigul s-a purtat milenii de-a rândul în sens unidirectional; tendinta permanenta de a-l înfrânge, de a-l domina. De data foarte recenta, a aparut tendinta de a folosi frigul în scopuri medicale.
    
     Daca stam si ne gândim bine, lupta omului cu frigul s-a purtat milenii de-a rândul în sens unidirectional; tendinta permanenta de a-l înfrânge, de a-l domina. De data foarte recenta, a aparut tendinta de a folosi frigul în scopuri medicale. Astfel în urma cu câteva decenii, un caz relatat în mai toate ziarele timpului, a pus în deruta din acest punct de vedere pe slujitorii lui Asklepios, pe care i-a determinat sa se concentreze si asupra frigului ca eventual agent terapeutic. Este vorba despre cazul unui tânar norvegian – Roger Armsted – care, cazând din imprudenta în copca unui râu înghetat, a zacut în apa cum nu se poate mai rece si în stare de înec timp de exact 22 de minute, pâna ce, întâmplator, a fost descoperit. Readus la suprafata, este reanimat de doi medici chemati de urgenta la fata locului, care, pe calea mijloacelor obisnuite de reanimare, l-au adus pe parcursul a doua zile în parametrii obisnuiti de functionare.    
      Acest fapt contrazice în mod flagrant regulile clasice cunoscute, în virtutea carora moartea clinica sau relativa, marcând încetarea functiilor cordului, survine pe parcursul a 3-4 minute, iar moartea biologica sau absoluta, marcând aparitia leziunilor ireversibile la nivelul celulelor nervoase ale creierului, când reanimarea nu mai este posibila, în 7-8 minute. Si totusi, „incredibilul miracol” a fost posibil, si asta – incredibil dar adevarat – gratie actiunii benefice a frigului, care l-a tinut pe respectivul individ în viata. (!)    
      De altfel, înca de multa vreme s-a observat ca racirea extremitatilor infectate sau arse, este urmata, pe de o parte, de suprimarea sau numai de atenuarea durerilor, iar pe de alta, de încetinirea procesului de absorbtie privind produsii toxici de metabolism, ce apar în atari situatii în respectivele zone. Asemenea fapte de observatie prefigurau oarecum faptul ca mai devreme sau mai târziu se va ajunge la exploatarea eventualelor virtuti benefice ale frigului în tratamentul diverselor boli, eventual chiar în prelungirea vietii dincolo de anume limite.    
      Si, într-adevar, aceasta noua disciplina a stiintelor medicale s-a constituit pe la mijlocul secolului de fata, sub denumirea de criogenie sau criologie. În realitate, primele încercari de a se pune bazele stiintifice ale acestei noi stiinte dateaza de peste un secol si jumatate, mai precis din 1844, când un medic englez din Brighton, si anume James Arnott, a scris volumul intitulat „Cartea ghetii”, carte în care la un moment dat autorul declara textual: „Noi întârziem în mod evident avansarea bolii pe care o tratam (este vorba despre o anume forma de boala canceroasa), prin administrarea de frig”. Unui alt cercetator, H. Walther, îi reuseste în 1862, deci cam doua decenii mai târziu ca James Arnott, performanta de a scadea temperatura corporala a unor iepuri de experienta, pâna la 20 grade Celsius sub zero, stare pe care a mentinut-o pe parcursul a exact 12 ore, dupa care animalele în cauza au putut fi reanimate si, fireste, readuse în conditii normale de existenta.    
     Se facuse deci experimental dovada ca hipotermia artificiala pe calea termolizei fizice este posibila si, ca atare, utilizabila. Se mai facuse dovada ca o noua metoda de terapie, de mare eficienta si viitor, îsi facuse intrarea în domeniul stiintelor medicale.