China lui Isus

          CRESTINI Dupa 13 secole de persecutii, fervoarea crestinilor chinezi nu s-a stins. Desi numarul lor e mic, 27 milioane, credinta crestina se face din ce în ce mai simtita, mai ales în mediul rural.

          CRESTINI Dupa 13 secole de persecutii, fervoarea crestinilor chinezi nu s-a stins. Desi numarul lor e mic, 27 milioane, credinta crestina se face din ce în ce mai simtita, mai ales în mediul rural.
          
           Bisericile sunt însã putine si se aflã la distante uriase, numãrul lor fiind de aproximativ 5000 pe tot întinsul Chinei. Cea mai veche urmã de crestinism dateazã din secolul 7, când primii crestini au venit din Persia pe Drumul mãtãsii, jalonat cu mãnãstiri budiste. Este vorba de nestorieni (denumire provenitã de la Nestorius, patriarhul Constantinopolului în secolul 5) În contextul tulburãrilor sociale elita confucianistã, mandarinii si pãtura intelectualã chinezã încearcã sã demoleze religiile occidentale, în special crestinismul si maniheismul, acuzate de toate relele care mãcinau China. Nestorienii sunt obligati sã se refugieze timp de 3 secole în triburile mongole din Nord, care erau partial crestinate, lucru mentionat si de Marco Polo în 1298 în „Cartea minunilor lumii”. În 1289 Papa Nicolae al IV-lea îl trimite în China pe pãrintele franciscan Jean de Montcorvin, care îl contacteazã pe împãratul Timur Khan de-abia dupã cinci ani de la plecarea sa, timp în care trece prin Armenia, Persia si India. În mod surprinzãtor, acesta gãseste întelegere la curtea marelui suveran, dar se împiedicã de opozitia crestinilor nestorieni reîntorsi în China în 1213, care le refuzã dreptul de a construi locasuri de cult. Ambasadorul Papei reuseste însã cu mare greutate sã construiascã douã biserici, adaptând liturghia crestinã în limba chinezã. Dupã moartea sa, misiunea franciscanã începe sã pluteascã în derivã. Religia crestinã cunoaste un reviriment în epoca Renasterii, prosperând sub pavilionul stiintelor de care economia chinezã avea atâta nevoie. În 1724 suveranul Yongzeng întoarce spatele crestinilor occidentali, debarasându-se de misiunile lor mai ales în zonele de provincie, considerându-le… inutile. Cu toate astea, miscarea crestinã, clandestinã îsi urmeazã destinul care redevine prielnic prin anii 1840-1842, când se produce o nouã „invazie” tehnologicã occidentalã în China, facilitatã si de deschiderea a 5 porturi, printre care si cel din Shanghai. Noaptea Sfântului Bartolomeu este reiteratã si în aceastã parte a lumii în 1900, când elevii scolilor de arte martiale se revoltã si ucid nu mai putin de 18000 de crestini. În 1911 Imperiul moare si în locul lui este instituitã o republicã nationalistã în care sunt consemnati peste un milion de crestini. Dupã proclamarea în 1 octombrie 1949 a Republicii Populare Chineze, mii de preoti si religiosi catolici si protestanti sunt expulzati. În ciuda persecutiilor politice, chinezii, mai ales cei din provincie, continuã sã adere la crestinism, numãrul lor atingând 12 milioane în rândul catolicilor si 15 milioane în rândul protestantilor. Biserica catolicã este integratã aparatului de Stat sub forma unei asociatii patriotice fãrã nici o legãturã oficialã cu Roma.