Cea mai mare batalie din cadrul razboaielor napoleoniene, confruntarea de la Leipzig a fost si prima in care navalnicul Napoleon s-a aflat in defensiva. Dupa dezastruoasa campanie din Rusia, din 1812, multi aliati de-ai lui Bonaparte il parasisera. Cu cavaleria decimata si o armata compusa majoritar din recruti inzestrati cu mult entuziasm dar foarte putina experienta, „monstrul corsican” a avut de infruntat o uriasa armata (circa 300.000 soldati) formata din rusi, austrieci, prusaci si suedezi.
Acestia din urma erau condusi de unul dintre cei mai capabili maresali bonapartisti, Jean Berdadotte care, desi considerat un tradator de patrie in Franta, va fi unul dintre putinii ofiteri superiori francezi care vor supravietui caderii lui Napoleon, intemeind chiar dinastia ce domneste si astazi in Suedia. Istoricii sustin ca la Leipzig, Napoleon a fost invins de propriul sau geniu militar.
Aceasta afirmatie paradoxala devine de inteles daca ne gandim ca megalomania ce-l indemna pe Bonaparte sa dicteze tuturor a impiedicat, in tot cursul razboaielor duse de el, pe alti lideri militari francezi sa se afirme. Iar la Leipzig, acolo unde Napoleon avea nevoie de comandanti care sa actioneze independent de el, nici unul dintre acestia nu s-a ridicat la inaltimea asteptarilor. In dimineata zilei de 18 octombrie, dupa ce trei zile a fost hartuita de fortele aliate, superioare numeric, armata lui Napoleon, cantonata in Leipzig, a fost nevoita sa faca fata unui asalt general.
Francezii s-au aparat cu disperare, cedand cu greu fiecare strada, fiecare cladire. Dar eroismul lor s-a dovedit zadarnic, cu atat mai mult cu cat rusii au distrus podul peste Elster, astfel incat 20.000 de militari francezi, sub conducerea printului Poniatowski, nu s-au mai putut evacua din oras. Infrante si demoralizate, ramasitele armatei franceze se vor retrage in patrie, pentru a mai incerca o zadarnica rezistenta.
GABRIEL TUDOR
Comentarii