Propusa înca din 1789, de catre medicul Joseph- Ignace Guillotin, ca forma de aducere la îndeplinire a pedepsei capitale, ghilotina a fost, de fapt, proiectata, de medicul regelui Ludovic al XVI-lea, Antoine Louis, fiind inspirata de un dispozitiv antic, mannaia, folosit înca de pe vremea romanilor. Dar, spre deosebire de aceasta, care smulgea, practic, prin forta bru-ta, capul condamnatului, ghilotina avea o lama ascutita, care provoca instantaneu decapitarea.
Primul condamnat la moarte care a fost executat prin ghilotinare a fost Nicolas Jacques Pelletier (1756-1792), liderul unei bande de talhari si criminali. În noaptea de 14 octombrie 1791, acesta a atacat, cu ajutorul catorva complici, un trecator pe strada Bourbon-Villeneuve din Paris, ucigandu-l si jefuindu-l de bani. Criminalul a fost prins în aceeasi noapte si judecat a doua zi, sentinta fiind pedeapsa capitala, fixata pentru 31 decembrie 1791.
Pe 24 decembrie, al doilea Tribunal Criminal a confirmat pedeapsa, însa executia a fost amanata, deoarece Adunarea Nationala decretase ca decapitarea devenea unica forma de executie acceptata în Franta, dar, pe de alta parte, refuza sa mai avizeze decapitarile cu toporul, considerandu-le o reminiscenta a hulitului regim feudal. Pelletier a asteptat în temnita construirea unei ghilotine la Strasbourg, dupa indicatiile lui Antoine Louis.
În acest timp, calaul public, Henri Sanson, testa masinaria pe cadavre preluate de la spitalul Bicetre. Într-un final, pe 23 martie 1792, Adunarea Nationala s-a pronuntat în favoarea decapitarii prin ghilotinare, iar pe 25 aprilie, la ora 3:30 dupa-amiaza, detinutul a fost executat.
Multimea uriasa adunata sa vada macabrul spectacol a început sa strige „Dati-ne înapoi vechea noastra spanzuratoare!”, dezamagita ca executia durase atat de putin. Executiile prin ghilotinare vor continua în Franta pana în 1981, cand pedeapsa cu moartea s-a abolit.
GABRIEL TUDOR
Comentarii