Anul trecut s-a terminat nefericit, ne-am despartit de câtiva oameni de cultura pe care i-am cunoscut si pe care i-am apreciat de-a lungul ultimelor 5-6 decenii. O asemenea personalitate culturala a fost si ramâne poetul Adam Puslojic, membru de onoare al Academiei Române, din 1994, prietenul celui mai de seama poet român, Nichita Stanescu, legat cu fire trainice de cultura tarii sale, Serbia, dar si de cea româna. Adam Puslojic ne-a parasit în ultimele ore ale anului trecut, avea 79 de ani.
Poate lumea nu stie de Adam Puslojic, unii poate l-au uitat, dar eu nu uit splendidele poeme pe care le-a scris pentru Nichita. Iata unul dintre ele, numit Clopotul Nichita: „…Aud un clopot! Vino, frate – / aduna-ne aici, odata! / În Serbia sunt multe sate / unde n-ai fost niciodata. // Te astept cu multa teama, / am rabdare cât o piatra. / Acolo, la tine, ia-ma, / unde câinele meu latra – // Unde sarpele nu musca, / unde pasarea nu moare – / ca un leu încuiat în cusca, / visând o rana ce nu ne doare. // Am ajuns si noi acasa / în lumina fara nume, / unde nimeni nu ne lasa / sa schimbam viata-n glume. // Vezi acum cum cânta poezia / si lumea ne pune crucea – / atunci când moare ironia / dragostea la drum ne duce. // Neavând cuvinte multe, / clopotul din tine tace. / Piatra doarme, iarba zace, / tot dorind sa te consulte. // Doar atât doresc si eu: / asa cum suna-n Dumnezeu, / clopotul tau nebun sunt eu! / Ramân aici si bat mereu.”.
Sa amintesc faptul ca poetul s-a remarcat ca traducator din limba româna, asa se face ca el i-a facut cunoscuti sârbilor pentru prima oara pe Nichita Stanescu ori Marin Sorescu, aveau sa urmeze si alte traduceri din literatura româna.
Adam Puslojic a publicat peste 25 de volume de versuri în limba sârba, 15 volume scrise în limba româna direct si peste 60 de volume de traduceri din franceza, rusa si româna. Printre autorii români tradusi se numara Nichita Stanescu, Marin Sorescu, Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Ion Barbu, George Bacovia, Mircea Dinescu, Geo Bogza s.a, poezia lui fiind tradusa în peste 20 de limbi straine.
Întrebat de Adam Puslojic în timpul unui interviu, ce este poezia, Nichita Stînescu, i-a raspuns pe loc, cu o definitie imbatabila, de neegalat: Poezia este singura avutie a omului pe care o are înca nejefuita. Poetul Marin Sorescu reusea un portret clocotitor: Puslojic nu scrie, totusi, o lirica odihnitoare. Poeziile sale sunt vâlvoi, îti vâra degetele în ochi, cata pricina. Din senin. Te iau de mâna si te duc la fata locului. Pentru o fire exploziva, aceasta fata a locului este pamântul larg, asumat ca parte integranta – dar al sau si numai al sau este un anumit univers”.
Academicianul Eugen Simion desena o fotograma vie foarte reusita: „Adam Puslojic este, nu mai încape îndoiala, un poet autentic, un poet rasaritean în care clocotesc (folosesc înadins acest termen, se va vedea deîndata de ce!) pasiunile, frustrarile, umilintele, reveriile spatiului balcano-dunarean. Nu stiu daca trebuie sa-l laud sau sa-l plâng, boema balcanica nu se mai poarta în lumea buna de azi, fantasmele poetului de la Dunare nu mai au pret, specificul a devenit o povara, în fine, filmele lui Kusturica si concertele lui Goran Bregovic continua sa stârneasca interes, dar ele n-au reusit sa reabiliteze, în ochii euroscepticilor europeni, spatiul balcanic”.
A doua mare personalitate culturala care ne-a parasit anul trecut este istoricul literar, academicianul si profesorul Eugen Simion, dar despre aceasta despartire, în numarul viitor.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii