Va e dor de „Alba ca zapada?” Pentru tinerele generatii, nici povestea fratilor Grimm si nici desenul animat al lui Disney nu spun mare lucru, intrucat pustilor din ziua de azi li se par mai interesante aventurile science-fiction cu Robotron, Megatron si tot felul de monstruleti terifianti iar adolescentii iti spun, zeflemitor, ca ei nu cred in basme. Producatorii de la Hollywood, ingeniosi cum ii stim, au gasit insa modalitatea de a-i atrage, adaptand povestea Albei ca zapada la realitatea zilelor noastre…
Un Corjos al americanilor
Desigur, criticii cei scortosi vor stramba din nas, deoarece comedia Sydney White (parafraza dupa Snow White – Alba ca zapada) nu se ridica la inaltimea standardelor lor „academice”. Dar nici nu-si propune asta, ci doar sa fie o alta productie amuzanta, dar cu succes la public, din seria inaugurata de Bridget Jones si American Pie.
De altfel, regizorul filmului, Joe Nussbaum, poate fi considerat un specialist al comediilor pentru adolescenti (un fel de Corjos al americanilor, putem spune, facand o paralela cu regizorul faimoasei serii Liceenii), el aflandu-se in spatele altor doua succese ale genului, Razbunare in pijamale (2004) si Placinta americana 5: Cursa in pielea goala (2006). Cu un buget destul de „subtire”, comparativ cu al altor productii hollywoodiene, filmul nu are insa nici pretentii prea mari, dorindu-se a fi un bun prilej de deconectare, pentru adolescenti dar nu doar pentru ei…
Alba ca zapada merge la facultate
Povestea e cat se poate de simpla: Sydney White este o adolescenta draguta si isteata foc, abia intrata la colegiul Southern Atlantic, unde a invatat, candva, si mama ei, pentru care fata are un adevarat cult. Lipsita de dragostea materna, intrucat cea care i-a dat viata a murit cand Sydney era micuta, fata este crescuta de tatal ei, un om aspru, care nu stie altceva decat sa munceasca si o creste ca pe un baiat in fusta. Atunci cand Sydney creste, el ii arata o lunga scrisoare din partea mamei, in care aceasta ii vorbeste despre importanta valorilor morale in viata. Convinsa ca institutia unde mama ei invatase si-a mentinut prestigiul de odinioara, Sydney se inscrie aici si vrea sa adere la una dintre acele fratii cu nume inspirate din alfabetul grecesc, care exista in majoritatea universitatilor americane. Doar ca, surpriza: fratia nu mai este nici pe departe gruparea de studiosi pusi cu burta pe carte, care era pe vremea mamei sale, ci mai curand o „gasca” dornica de distractii, chefuri si „prafuri”. Sydney, care a fost, in liceu, cumintica clasei, nu se poate regasi in aceasta atmosfera euforica si recurge la un gest de fronda: se va muta in camin alaturi de sapte baieti, tocilari prin excelenta si, din aceasta cauza, tinta ironiilor intregului colegiu.
Marul otravit cu… virusi!
Timizi, colectionand figurine din Star Wars si discutand despre computere, fizica atomica si alte „chestii grele”, cei sapte tocilari ii vor fi insa de mare ajutor noii lor colege. In rolul lui Sydney o veti recunoaste pe Amanda Bynes, o tanara actrita de perspectiva, care i-a dat recent replica galonatului John Travolta, in comedia Hairspray. Rivala ei, Rachel Witchburn, nimeni alta decat conducatoarea Fratiei, este interpretata cu talent de Sara Paxton, deja specializata in roluri negative.
„Vrajitoarea” are, pe post de oglinda magica, un laptop conectat la Internet, pe al carui ecran poate vedea in orice moment topul „Hot or Not”, referitor la cea mai frumoasa fata din colegiu. Desigur, pe primul loc se afla ea, fapt care nu o impiedica sa fie foarte vigilenta cu concurenta si sa ceara zilnic „oglindei-oglinjoarei” sa-i arate cum se mai prezinta rivalele sale. Nici marul otravit nu lipseste, doar ca el apare sub forma unui computer plin de virusi!
Binele invinge Raul. Dar nu chiar de tot…
Nu lipseste nici printul cel chipes, in persoana sarmantului Tyler Prince, un adolescent indragostit de sport care, cu toate eforturile „vrajitoarei” de a-i atrage atentia, se simte fermecat de prezenta plina de sarm a lui Sydney. Fata ii convinge pe cei sapte tocilari complexati sa se implice in viata sociala a colegiului, provocand oligarhia instaurata de malefica Witchburn si transformand filmul intr-o campanie pentru democratie.
Desigur, nu lipsesc gagurile si situatiile comice, inscenarile si farsele puse la cale de tocilari si carora le va cadea victima nesuferita vrajitoare. Iar finalul, bineinteles, este ca in povestile cu zane si toata lumea pare multumita, mai putin Witchburn si gasca ei de petrecareti, care dau de inteles ca ar pregati o razbunare – in clasica traditie hollywoodiana de a lasa orice film in coada de peste, pentru o eventuala continuare.
„Ca multe interpretari hollywoodiene ale povestilor cu zane, si aceasta se inspira nu din basmul oarecum macabru cules de fratii Grimm, ci din versiunea pop-culture a lui Disney, care inveseleste atmosfera. Sunt sigur ca pustii vor lua cu asalt cinematografele, spre a vedea povestea lui Sydney Wihite”, spune scenaristul Chad Gomez Creasey.
GABRIEL TUDOR
Comentarii