Cine n-a visat vreodata – în copilarie, in adolescenta sau chiar la maturitate – sa descopere o comoara? Literatura, de la eroii lui Robert Louis Stevenson la cei ai lui Mark Twain, abunda în asemenea personaje, ale caror aventuri în cautarea comorilor ne-au fascinat când eram pusti. Dar nu doar scriitorii si-au îndreptat atentia catre acest subiect incitant, ci si regizorii de filme. Si daca inegalabilul John Houston a creat, în 1948, un film de Oscar, „Comoara din Sierra Madre”, compatriotul nostru Corneliu Porumboiu nu a vrut sa se lase mai prejos si spera sa dea lovitura cu „Comoara” lui.
Un rasfatat al Festivalului de la Cannes
Am putea spune ca talentatul regizor român a pornit deja pe drumul spre Oscar, facând un prim popas important, în Franta: pe 21 mai anul acesta, „Comoara” a avut premiera mondiala în cadrul sectiunii oficiale Un Certain Regard a Festivalului International de Film de la Cannes – ajuns la editia cu numarul 68.
Aceasta sectiune a fost introdusa la Cannes de fostul presedinte al Festivalului, Gilles Jacob si în cadrul ei sunt prezentate filme „altfel”, de multe ori tragicomedii, facute în stiluri originale, de regizori mai putin cunoscuti ori care bat la portile afirmarii. Povestea, spusa cu talent si mult umor de Porumboiu, a încântat spectatorii de la Cannes, care au aplaudat-o la scena deschisa. La fel de încântat a fost si juriul de anul acesta, condus de faimoasa actrita Isabella Rosellini, fiica nu mai putini celebrilor Roberto Rosellini si Ingrid Bergman.
Dupa intense deliberari – având în vedere valoarea filmelor înscrise în competitie –, premiul „Un Certain Talent” a revenit regizorului nostru, care s-a si grabit sa ajunga în România si sa ofere tuturor cinefililor autohtoni o parte din „Comoara” lui – filmul a avut premiera în România pe 29 mai. Trebuie reamintit ca Porumboiu e un rasfatat al festivalurilor internationale de film, el primind premiul pentru debut Camera d’Or la Festivalul de Film de la Cannes, în 2006, pentru „A fost sau n-a fost?” si „recidivând” în 2009, cu „Politist, adjectiv”, care a primit premiul Federatiei Internationale a Criticilor de Film FIPRESCI si premiul juriului sectiunii Un Certain Regard.
Ispita aurului
Dar ce este atât de special în „Comoara” lui Porumboiu? Aparent, nimic, pentru ca povestea e de-a dreptul banala: trei oameni îsi imagineaza ca vor gasi o comoara – tot trei, ca si eroii (vi-l mai amintiti pe bataiosul Humphrey Bogart?) lui Houston din „Comoara din Sierra Madre”. Felul în care tânarul regizor român spune povestea lor e însa demn de un artist care lucreaza în filigran.
Adaugati deci un filon narativ simplu, dar extrem de bine construit, dialoguri savuroase, desprinse din limbajul de zi cu zi si un joc actoricesc perfect si aveti toate ingredientele unui film de succes. Cu abordarea lui tipica, minimalista, scenaristul-regizor ne introduce direct în subiect, prezentându-ne un functionar la stat, Costi (Toma Cuzin), locuind cu sotia si fiul lui (care joaca aceleasi roluri si în viata reala – Cristina si Nicodim Toma) într-un modest apartament din Bucuresti.
Într-o seara, pe când Costi îi citeste fiului despre aventurile lui Robin Hood, vecinul lui, Adrian (Adrian Purcarescu) suna la usa si-i cere împrumut niste bani. Omul e disperat: banca i-a scos apartamentul la vânzare si nu mai are alta solutie. Pentru ca nu e genul bunului samaritean si are si el rate la banca, deci nu vrea sa sfârseasca la fel, Costi îl refuza. Adrian revine si îi explica, în soapta, si ca, daca îi va da banii, ar putea sa închirieze un detector de metale scump, pentru a gasi o comoara îngropata, potrivit legendei, de strabunicul sau din Islaz, lânga Turnu Magurele, de teama comunistilor.
Vecinul e decis: Costi îl ajuta cu banii si va primi jumatate din valoarea comorii. Evident, o asemenea propunere de nerefuzat nu-l lasa indiferent pe Costi si, dupa ce se sfatuieste cu sotia lui, acesta accepta târgul si-l gaseste pe un vânator de comori profesionist (care este însa un actor amator, Corneliu Cozemi, ales de Porumboiu în urma unui casting riguros) dispus sa-i ajute.
De-a râsu’-plânsu’
Si din acel moment încep problemele: cei trei nu doar ca au de scanat o suprafata de câteva mii de metri patrati, dar afla ca, daca vor gasi comoara, vor trebui s-o predea autoritatilor, primind doar o mica parte din ea. Suspansul cu care Porumboiu descrie „vânatoarea” comorii e absolut delicios. Scenele de umor negru abunda, iar spectatorul nu stie daca sa râda sau sa plânga alaturi de protagonisti.
E un bun prilej pentru Porumboiu de a analiza, prin personajele sale, si aspecte din trecutul locului unde presupusa comoara se afla – Islaz a fost locul unei celebre adunari populare, în timpul Revolutiei de la 1848. Practic, cautarea comorii devine pentru cei doi vecini un prilej de a „excava” trecutul zbuciumat al tarii lor. Odata ce Costi si Adrian descopera un obiect care ar putea fi valoros, Porumboiu duce filonul epic într-o directie cu totul surprinzatoare, construind un final care te lasa cu sufletul la gura, agatat undeva între realitate si basm. E o schimbare totala de planuri care poate ca-i va confuziona pe unii, dar care pe altii îi va face sa zâmbeasca dulce-amar.
GABRIEL TUDOR
Comentarii