Solicitat de un ziarist sa defineasca esenta actoriei, James Cagney a raspuns: „Intri in scena, te protapesti bine pe picioare, iti privesti partenerul de film in ochi si spui adevarul”. Iar adevarul e ca acest actor, astazi aproape uitat, intr-o lume dominata de juni frumusei, dar cabotini, ce spun rolul de parca ar vorbi despre vreme, a fost una dintre cele mai fascinante personalitati ale „anilor nebuni” ai Hollywoodului, un „monstru sacru” care a stralucit mai ales in roluri de gangster, dar a stiut sa dea personajelor sale o profunda incarcatura emotionala.
Din neamul lui Eric cel Rosu
Nascut pe 17 iulie 1899 in Manhattan, New York, in familia unui irlandez, proprietar de bar si boxer amator, in venele lui Cagney curgea si sange scandinav, prin mama sa, fiica unui capitan de vas norvegian. Cu o asemenea descendenta, parca atitudinea bataioasa a actorului de mai tarziu pare fireasca… S i totusi, in copilarie James a avut o sanatate fragila, venind pe lume atat de plapand incat mama lui s-a temut ca va muri inainte de a fi botezat. Cu ochi albastri si par roscat, ca un veritabil „Eric cel Rosu” al vremurilor moderne, tanarul Cagney a devenit un elev studios, absolvind colegiul Stuyvesant din New York si pregatindu-se sa urmeze arhitectura. Dar moartea tatalui sau, in timpul pandemiei de gripa spaniola din 1918 l-a transformat in stalpul familiei si a trebuit sa renunte la studii, pentru a se angaja intr-o serie de slujbe, una mai umilitoare ca alta – hamal, paznic de noapte sau curier.
Niciodata nu s-a plans insa de munca fizica grea pe care a cunoscut-o in tinerete, dimpotriva, ii proslavea virtutile: „Ii privesc cu mila pe pustii de azi, care sunt tinuti in puf. Va veni o vreme cand vor fi nevoiti sa se confrunte cu realitatile vietii si nici mamica si nici taticul nu vor mai fi langa ei, sa-i ajute”. Copilul sfrijit devenise intre timp un tanar scund dar puternic, care nu facea niciodata economie de pumni atunci cand trebuia sa-si apere fratii, in conflictele de cartier. Un antrenor de box, remarcandu-i dexteritatea, i-a propus sa urmeze o cariera profesionala, dar mama lui James nici n-a vrut sa auda de asa ceva.
Primul lui rol – cel de femeie!
Primul lui contact cu cinematografia a fost unul neobisnuit si cu siguranta fatalistii l-ar da exemplu despre puterea destinului: fratele sau mezin, Harry, fusese angajat ca actor, intr-un film al lui John Bunny. James se simtea si el atras de magia peliculei de celuloid si asista mereu la repetitii, dar nu indraznea sa viseze macar ca ar putea ajunge vreodata sub lumina reflectoarelor. Cand insa intr-o zi Harry s-a imbolnavit, James, care-i stia pe de rost replicile, a cerut sa joace in locul sau. A facut-o cu atata patos incat a atras atentia regizorului, ce-l va distribui si in alte productii. In 1919, el va juca primul sau rol important, in filmul „Fiecare marinar”, un musicall plasat pe fundalul razboiului mondial. Cum Cagney era un impatimit al stepului, nu i-a fost greu sa-i convinga pe producatori ca este omul potrivit pentru rol. Sau mai curand… femeia potrivita, pentru ca el a jucat deghizat, in rolul unei domnisoare, dovedind insa un talent remarcabil si fiind rasplatit cu suma de 35 dolari, care i s-a parut atunci „un munte de bani”. Dar nu s-a multumit sa aiba doar o singura slujba, asa ca, pe langa actorie a continuat sa cante intr-un cor (aici o va cunoaste si pe viitoarea lui sotie, Frances Vernon) si sa care bagaje la un hotel din New York, trimitand in fiecare saptamana, din cei 55 de dolari castigati, 40 de dolari adoratei sale mame.
„Baiatul rau” din filmele cu gangsteri
Mutandu-se, dupa casatorie, in California, Cagney n-a putut rezista mirajului Hollywoodului si dupa o perioada de succes in spectacole de revista, in care si-a dovedit din plin harul de dansator, va urma „era Warner Bros” si primul lui rol de gangster, ca Harry Delano, in filmul „Vacanta pacatosilor”. Audienta a fost fascinanta si, desi era personajul negativ, el a atras cele mai multe simpatii – fenomenul se va repeta in mai toate filmele in care Cagney va fi „baiatul rau”. Filmul care i-a adus faima a fost insa „Inamicul public” (1931), unde actorul va juca rolul eroului pozitiv. Productia a costat 151.000 dolari, aducand venituri de peste 1 milion, o suma record pentru acele vremuri. Alaturi de George Raft, Edward G. Robinson si Humphrey Bogart, Cagney va domina filmele cu gangsteri, „specialitatea” perioadei interbelice. El va ajunge, in 1935, in topul celor mai bine platiti actori americani si va face, in 1938, poate unul dintre cele mai remarcabile roluri ale lui – Rocky Sullivan, gangsterul pocait, ce sfarseste insa pe scaunul electric – in „Ingeri cu fete murdare”. Acest rol ii va aduce prima nominalizare la Oscar, dar ravnita distinctie va veni abia pentru performanta din „The Yankee Doodle Boy”, in 1942.
Cantecul de lebada
In „White Heat” (1949), Cagney a fost ovationat de critici, care i-a caracterizat personajul drept „un paranoic cu chip lombrosian, cu fata patrata si ochii injectati, dominat de o fixatie materna”, iar pentru rolul din „Love Me or Leave Me” va fi iarasi nominalizat la Oscar. In perioada tarzie a carierei sale, Cagney s-a specializat mai ales in western-uri si filme de razboi, pentru ca moda gangsterilor trecuse. Actorul a realizat acest lucru si, dorind sa ramana in memoria cinefililor drept „tipul dur” din peliculele cu gangsteri ale anilor ’30, a abandonat cariera cinematografica, ultimul lui film fiind, paradoxal, o comedie, „Unu, doi, trei”, in 1961.
Tot mai mult afectat de diabet, Cagney a gasit puterea de a fi prezent la ceremonia decernarii Oscarurilor din 1974, cand a primit un premiu pentru intreaga lui cariera. Cantecul lui de lebada a fost o prezenta meteorica in filmul lui Milos Forman, „Ragtime”, la rugamintea marelui regizor. Actorul a murit pe 30 martie 1986, in urma unui infarct, la ferma lui din Stanfordville, sicriul fiindu-i purtat de boxerul Floyd Patterson, balerinul Mihail Barasnikov, actorul Ralph Bellamy si regizorul Milos Forman, iar discursul funebru a fost tinut de unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Cagney, tot actor, dar devenit intre timp presedinte – Roland Reagan…
GABRIEL TUDOR
Comentarii