Când vorbim despre absurd vorbim despre suprarealism, dar sa nu-i uitam pe Kafka, din afara curentului, pe Beckett sau pe înaintasul suprarealistilor, Lawrence Sterne. Eugene Ionesco, scriitorul francez nascut la Slatina este cunoscut pentru scrierile lui de teatru absurd, Cântareata cheala, Lectia, Scaunele sau Regele moare. Recent, aceste piese au aparut într-o editie lansata de editura Humanitas, în traducerea lui Vlad Russo si Vlad Zografi.
Despre Eugene Ionesco si literatura absurdului a scris cel mai bine chiar el: S-a spus ca sunt un scriitor al absurdului; exista pe lume cuvinte care trec din gura în gura, e si asta un cuvânt la moda, care se va demoda. Oricum, el e de pe-acum suficient de vag pentru a nu mai însemna nimic si pentru a defini totul. Daca nu voi fi uitat, peste câtva timp, va exista un alt cuvânt care va trece din gura în gura, un alt cuvânt primit de-a gata, care ne va defini, pe mine si pe altii, fara sa ne defineasca. De fapt, existenta lumii mi se pare nu absurda, ci de necrezut, însa înlauntrul existentei si al lumii se poate vedea limpede, pot fi descoperite legi si stabilite reguli «rezonabile». Neîntelesul nu apare decât atunci când te întorci la izvoarele existentei, când te asezi pe margine si o privesti în întregul ei.
Un anotimp întârziat
Radu Sergiu Ruba s-a nascut la Ardud în judetul Satu Mare în anul 1954. La 11 ani si-a pierdut complet vederea si cu toate acestea a absolvit Facultatea de limbi straine la Universitatea Bucuresti, iar în anul 1983, a debutat literar cu volumul de poezie Spontaneitatea înteleasa. Autor de mai multe volume de proza si de poezie, Radu Sergiu Ruba este prezent la Editura Humanitas cu volumul de povestiri O vara ce nu mai apune. Despre carte, Radu Paraschivescu scrie: „Borges însusi n-ar fi putut s-o spuna mai frumos: «Nu exista paradis în absenta luminii». Dupa cum nu exista întreprindere mai delicata – si totodata aventura mai palpitanta – decât întoarcerea pe urmele propriilor pasi. Radu Sergiu Ruba face acest drum sprijinindu-se mai mult pe retina memoriei decât pe memoria retinei. Prozele lui deschid carari spre o lume populata de personaje asupra carora timpul si-a facut lucrarea dupa cum a poftit. Ruba extrage amintiri din malul trecutului, le spala în soarele unei zile de toamna si le asaza pe catifea, sub ochii nostri, ca pe niste tandari de pietre pretioase. Forta evocatoare si talentul confesiv fac din O vara ce nu mai apune pasaportul spre tinuturi si oameni din alt loc si din alt secol”.
La editura Humanitas Fiction, coordonata de talentata poeta si remarcabilul editor Denisa Comanescu, au aparut câteva noi volume de proza care merita pomenite. Este vorba, mai întâi de cartea lui Giuseppe Berto, Raul ascuns, în traducerea Smarandei Bratu Elian, cel mai cunoscut roman al scriitorului italian. Imediat dupa publicare, Berto a beneficiat de o calduroasa primire atât din partea publicului, italian si strain, cât si a criticii, fiind distins cu doua dintre cele mai prestigioase premii literare italiene: Viareggio si Campiello. Râul ascuns a fost ecranizat în 1990 de regizorul Mario Monicelli. Râul ascuns reconstituie cu luciditate si umor cura psihanalitica menita sa-l vindece pe autorul-protagonist de depresie.
Totodata însa, Giuseppe Berto ne propune o originala si rascolitoare radiografie a suferintei ca atare, precum si o pasionanta readucere la viata a Italiei din secolul de curând încheiat, cu neîmplinirile si frustrarile societatii ei în tranzitie. Al doilea volum, recent lansat de editura, este cel semnat de Paolo Giordano, intitulat Corpul uman (în traducerea lui Vlad Russo). „Dupa Singuratatea numerelor prime, Paolo Giordano continua sa exploreze ipostazele fiintei umane cu acest roman coral, orchestrat magistral, care confirma talentul sau stralucit”, scrie publicatia Le Figaro. Prezent pe lânga trupele italiene stationate în Afganistan pentru un reportaj, Paolo Giordano s-a întors acasa cu ideea unui roman despre viata într-un avanpost din valea Gulistan.
A împartit cu tinerii soldati conditiile traiului de cazarma, le-a citit în ochi golul din suflet si dorinta de a participa la ceva aflat mai presus de ei însisi. A fost martorul supunerii trupului la cele mai dure rigori si abstinente, dar si al comuniunii aproape materiale ivite între militari, în care „fiecare priveste corpul celorlalti ca pe-al sau propriu”. Ideea a capatat trup, devenind un roman subtil si tensionat, romanul unei initieri care trece prin experienta aspra a razboiului si a mortii, tradus în peste treizeci de tari. Paolo Giordano scrie în startul romanului sau dedicat „tumultuosilor ani de la Stâna”: „În anii care au urmat misiunii, fiecare s-a straduit sa-si faca viata de nerecunoscut, pentru ca amintirea celeilalte, a existentei dinainte, sa-i apara într-o lumina falsa, artificiala, si ca sa se convinga ca nimic din tot ce se întâmplase nu fusese adevarat, sau macar ca nu li se întâmplase lor.
GEORGE CUSNARENCU
Comentarii