Se cauta actor pierdut in tranzitie

          Bill Murray a fost mai întâi ales de regizoarea Sofia Coppola în rolul principal al filmului ei, Lost in Translation (Pierdut în tranzitie), iar Societatea criticilor de film din Los Angeles l-au ales cel mai bun actor al anului 2003. Va conta aceasta „eticheta” la gala premiilor Oscar, unde a fost nominalizat pentru cel mai bun actor in rol principal? Ramâne de vazut.

          Bill Murray a fost mai întâi ales de regizoarea Sofia Coppola în rolul principal al filmului ei, Lost in Translation (Pierdut în tranzitie), iar Societatea criticilor de film din Los Angeles l-au ales cel mai bun actor al anului 2003. Va conta aceasta „eticheta” la gala premiilor Oscar, unde a fost nominalizat pentru cel mai bun actor in rol principal? Ramâne de vazut. Tot criticii americani au clasat creatia Sofiei Coppola pe locul trei la categoria cel mai bun film al anului 2003, dupa American Splendor (locul 1) si Mystic River (locul 2). La Oscar, pelicula va intra in competitia pentru cel mai bun film. Deocamdata, sa facem cunostinta cu Bill Murray în rolul lui Bob Harris din Lost in Translation.
          
          Sinopsis
          
          Bob Harris, un star de cinema în declin, pleaca la Tokyo pentru a filma un clip publicitar. Pierdut într-un oras necunoscut si într-o cultura despre care nu stie absolut nimic, Bob nu este într-o forma psihica prea buna: îsi face mustrari de constiinta ca nu este alaturi de familia sa, regreta ca nu se afla pe o scena adevarata de teatru sau ca nu are un rol important într-un film… însa are nevoie de bani. De la înaltimea hotelului de lux în care locuieste, priveste orasul fara sa vada nimic, incapabil sa se integreze în realitatea care îl înconjoara si sa se obisnuiasca cu decalajul de fus orar. În aceasta stare de spirit o cunoaste pe Charlotte, (Anna Faris) o tânara americanca, vecina cu el în hotel, la rândul ei destul de plictisita si de dornica de afectiune, pentru ca sotul, fotograf de moda, o cam neglijeaza, fiind mai preocupat de meseria lui decât de ea. O va cauta alaturi de Bob, cu care se împrieteneste si cu care porneste într-o hoinareala printr-un Tokyo plin de lumini si de viata de noapte. Împreuna redescopera de fapt frumusetea prieteniei, relatie uneori derutanta, dar fara sa îndrazneasca sa-i depaseasca granitele si sa o transforme într-o adevarata poveste de dragoste.
          
          Geneza proiectului
          
          De câte ori a avut prilejul sa faca un voiaj în Japonia, Sofia Coppola si-a zis ca i-ar placea sa realizeze un film în aceasta tara. „Ideea s-a copt pe vremea când ma aflam la Tokyo, mai precis în Parcul Hyatt: stiam ca, pretutindeni, în hoteluri, fiecare sfârseste prin a întâlni vrând-nevrând aceleasi persoane, ca se creeaza un soi de complicitate între oameni, chiar daca nu se cunosc si chiar daca nu vorbesc niciodata. Sa fii strain în Japonia însemna si mai mult, lucrurile erau mult mai… decalate. Diferenta de fus orar îti dadea ocazia sa-ti faci bilantul vietii în orele lungi de insomnie ale noptii”, spunea regizoarea filmului. Asa se face ca si Bob Harris, aflat departe de universul sau, îsi pune întrebari existentiale legate de cariera, de cei 25 de ani de casatorie, de anii care trec lasând urme adânci, de bani… Pentru scenariu, Sofia Coppola s-a folosit de o gramada de fotografii pe care ea însasi le facuse în timpul calatoriilor în Japonia, precum si de un film video, realizat de cineasta la Tokyo cu un an înainte. Multe din locurile unde se desfasoara actiunea din Lost in Translation sunt cele pe care regizoarea le vizitase cândva si care îi ramasesera lipite de suflet. Fumihiro Hayashi, un prieten de-al ei, care în film cânta „God save the queen”, fusese cel care o ajutase sa le descopere.
          
          Banda sonora
          
          Pentru temele muzicale, Sofia Coppola a lucrat cu Brian Reitzell, bateristul formatiei Air, care a compus banda originala a precedentului lung metraj al cineastei, Virgin Suicides. Din prietenie, Brian Reitzell a realizat o compilatie „Tokyo dream-pop”, pe care i-a oferit-o Sofiei Coppola, sa o asculte în timp ce lucra la scenariu. Unele portiuni din aceasta compilatie au fost ulterior folosite în film. Alte compozitii originale i-au apartinut muzicianului Kevin Shields, membru al grupului „My Bloody Valentine”.
          
          Omagiu romantismului
          
          O curiozitate este ca Sofia Coppola, aflata la cel de-al doilea lung metraj din cariera ei de regizor, n-a vrut sa realizeze filmul cu tehnica video de ultima ora, ci cu mijloace „traditionale”, cum spune ea. „Motivul? Pentru a-i conferi o textura mai romantica, în sensul unor amintiri dragi de demult. „Numai filmul traditional poate sa faca asta. Cu pelicula de mare sensibilitate se poate merge si filma oriunde, fara sa fie nevoie de iluminare. N-am vrut asa. Oricum, pelicula asta nu va rezista mult timp, asa ca mi-am zis sa profitam de ea, atât cât e înca posibil. Rezultatul prin tehnica folosita este un ce legat de nostalgie, care confera distanta în timp, spre deosebire de video care este un medium al prezentului.” Camera de filmat îsi urmareste personajele în maniera de documentar, zabovind asupra figurilor lor, se opreste cu rabdare si asupra unor oameni caricaturali cum e însusi protagonistul filmului, fostul star îmbatrânit si obosit acum, sau echipa de filmare implicata în realizarea spotului publicitar. „Am vrut sa fac un film dulce, romantic, cu personaje aflate într-o perioada de tranzitie a vietii lor si care nu ramân aceleasi dupa întâlnirea dintre ele.
          
          A fost gasit
          
          Despre actorul american Bill Murray se poate spune ca si-a construit pâna în prezent cariera în special pe filme comerciale (cum ar fi relativ recentul Îngerii lui Charlie), decât pe filme de autor (Mad Dog and Glory sau Rushmore), dar întotdeauna a conferit personajelor interpretate mult umor de calitate si, în special, sensibilitate. A preferat roluri de oameni dezabuzati, care se agata cu disperare de viata. „Când am citit scenariul, povestea actorul, mi-am zis imediat: „De unde-l cunosc eu pe tipul asta?”” Asa ca rolul îi vine manusa. În privinta sanselor de a obtine un trofeu special, actorul declara la începutul acestui an, când a fost desemnat favoritul principal la premiile Golden Globes 2004: „Fac meseria asta de prea multi ani încât pot sa va spun ca nu premiile sunt motivatia mea ca actor. S-a mai întâmplat sa fiu marele favorit la un premiu, cu Rushmore, si pâna la urma Ed Harris a fost cel care l-a luat. Nu stiu de ce, dar m-am simtit atunci stupid si chiar deceptionat. Filmul era excelent!”