Staruri de neuitat

    
     La invitatia revistei „Paris Match”, care anul acesta a împlinit jumatate de secol de existenta, francezii au desemnat, potrivit opiniei lor, persoanele si evenimentele din ultimii 50 de ani care „au schimbat fata lumii sau, cel putin, s-au înscris ca eterne pete de culoare” în tesatura epocii respective. De exemplu, au fost avute în vedere mari personalitati politice (primii cinci desemnati au fost De Gaulle, Mitterrand, Mandela, Kennedy, Gorbatciov), mari evenimente (caderea zidului Berlinului, tragedia provocata de SIDA, asasinatul presedintelui Kennedy, câstigarea Campionatului mondial de fotbal de catre francezi, primii pasi ai omului pe Luna), marii maestri ai cântecului (barbati: Jacques Brel, Georges Brassens, Jean-Jacques Goldman, Charles Aznavour, Francis Cabrel; femei: Céline Dion, Edith Piaf, Patricia Kaas, Lara Fabian, Barbara), mari artisti ai comicului (Coluche, Bourvil, Les Guignols – marionetele), Louis De Funes, Raymond Devos), mari sportivi (Zinedine Zidane, Fabien Barthez, David Douillet, Michel Platini, Eric Tabarly) etc.
    
     La invitatia revistei „Paris Match”, care anul acesta a împlinit jumatate de secol de existenta, francezii au desemnat, potrivit opiniei lor, persoanele si evenimentele din ultimii 50 de ani care „au schimbat fata lumii sau, cel putin, s-au înscris ca eterne pete de culoare” în tesatura epocii respective. De exemplu, au fost avute în vedere mari personalitati politice (primii cinci desemnati au fost De Gaulle, Mitterrand, Mandela, Kennedy, Gorbatciov), mari evenimente (caderea zidului Berlinului, tragedia provocata de SIDA, asasinatul presedintelui Kennedy, câstigarea Campionatului mondial de fotbal de catre francezi, primii pasi ai omului pe Luna), marii maestri ai cântecului (barbati: Jacques Brel, Georges Brassens, Jean-Jacques Goldman, Charles Aznavour, Francis Cabrel; femei: Céline Dion, Edith Piaf, Patricia Kaas, Lara Fabian, Barbara), mari artisti ai comicului (Coluche, Bourvil, Les Guignols – marionetele), Louis De Funes, Raymond Devos), mari sportivi (Zinedine Zidane, Fabien Barthez, David Douillet, Michel Platini, Eric Tabarly) etc. Evident, sondajul de opinie a cuprins si „sectiunea actori”. Câstigatorii au fost la barbati: Jean Gabin, Gérard Depardieu, Fernandel, Jean-Paul Belmondo, Lino Ventura, iar la femei: Catherine Deneuve, Isabelle Adjani, Simone Signoret, Sophie Marceau, Carole Bouquet. Portretele acestor personalitati, publicate în amintita revista, au fost realizate de oameni deopotriva cu nume sonore, care le-au cunoscut în realitate. Iata cum arata, din perspectiva semnatarilor, oamenii de cinema care au marcat memoria colectiva a ultimilor 50 de ani:    
         
     Jean Gabin (1904-1976) în viziunea actritei Michèle Morgan    
         
     «Îmi amintesc de prima mea întâlnire cu Jean. A avut loc în urma cu mai bine de 50 de ani, pe terasa Fouquet’s. Eu turnasem deja doua filme de mare succes, „Crima Nathaliei Roguin” si „Veninul”. Atunci era vorba de „Suflete în ceata”, pentru care urma sa dau probe. Producatorul si regizorul voiau sa ne vada, pe mine si pe Jean, în cuplu, ca sa-si faca o imagine. Totul era aranjat. Jean s-a ridicat sa ma salute, mi-a strâns mâna si, chiar din acel moment, m-au frapat frumusetea si stralucirea privirii lui albastre. I-am remarcat genele lungi si blonde. Aveam sa descopar ulterior ca era obligat sa le întunece la culoare când aparea pe ecran. Abordase o floare la butoniera si se manifesta, chiar de la aceasta prima întâlnire, extraordinar de seducator. Pentru mine, el va ramâne întotdeauna conform acelei imagini. Era deja un mare star. De la bun început a avut o influenta coplesitoare asupra muncii mele. Datorita lui, am gasit tonul just pentru a juca roluri de comedie. L-am urmarit cu atentie. M-a învatat nu doar naturaletea, ci si o multime de alte lucruri despre meseria de actor. Împreuna am turnat cinci filme: „Suflete în ceata”, „Remorchere”, „Reciful de coral”, „Napoleon”. Am ramas prieteni de-a lungul tuturor anilor care au urmat, cu alte cuvinte de-a lungul întregii vieti, si acelasi sentiment m-a legat si fata de sotia si de copiii lui.»    
         
     Gérard Depardieu (n.1948)    
     Portret realizat de cineastul Bértrand Blier    
         
     «Întâlnirea noastra a avut loc cu ocazia casting-ului pentru „Les Valseuses” („Ousoarele”). N-a fost vorba de un veritabil coup de foudre între noi. Când l-am vazut aparând în biroul meu nu mi-am zis: „Iata personajul meu!” Dupa câteva saptamâni, reuseste sa se impuna singur, era cel mai bun din generatia sa si îsi dorea cu înversunare rolul. Între noi s-a instaurat o relatie bizara, pe care eu am numit-o „depardiana”. Cu alte cuvinte el putea sa dispara brusc pentru doi ani si într-o buna zi sa apara si sa ma întrebe: „Ce vrei sa bei?”. Consider ca cel mai puternic resort al lui ca actor este comicul. Depardieu nu joaca niciodata la primul îndemn. Ca regizor, sa dirijezi un actor ca Depardieu e ca si cum ai pilota un bolid. Cu el, misiunea mea se încheia adesea printr-o oboseala cumplita. În primul rând trebuia sa faci în asa fel încât sa-si învete textul… În plus, baiatul asta e un nesatios… Chiar daca se pune la regim, când cumpara brânza alba si degresata, ia o cutie de 1 kilogram. O anecdota: trebuia sa începem filmarile la „Bufet rece”, într-o luni. Sâmbata vine sa ma vada si-mi spune ca i-a placut scenariul, chiar daca nu a staruit asupra lui. „Personajul meu e un somer – îmi spune el – dar ce meserie avusese înainte?” Îi raspund sincer ca înca nu m-am gândit, nu stiu. „În cazul asta – zice el -, de vreme ce e de mult timp în somaj, nu-si mai aminteste ce meserie a avut înainte. Perfect, îmi ajunge ca explicatie, sunt pregatit de filmare…” Asta este Gérard Depardieu.»    
         
     Fernandel (1903-1971)    
     Vazut de primarul orasului Marsilia, Jean-Claude Gaudin    
         
     «Împreuna cu prietenii mei mergeam la cinema în fiecare joi dupa-amiaza. Atunci am descoperit toate filmele cu Fernandel, filme semnate Pagnol, precum si întreaga serie de „Don Camillo”. A existat întrucâtva tendinta sa se faca din Fernandel prizonierul rolurilor de comedie. El a fost „Ignace”, „Barnabé”, „Le Schpountz”, dar el este în egala masura un colos ca actor. Asa se face ca Toine din „Naïs” curma brusc râsul în favoarea unei dimensiuni tragice. Cu aceasta finete, cu aceasta justete a tonului, el reuseste sa întruchipeze de minune acea sinteza a spiritului marsilian care, dincolo de clisee, s-a fondat pe forta generozitatii si a sinceritatii deopotriva. Ca si Jean Gabin, alaturi de care a fondat compania de productie cinematografica „La Gafer”, Fernandel apartine acelei clase de actori care nu se sterg niciodata din memoria unui popor. Incontestabil, Fernandel împreuna cu Marcel Pagnol formeaza acel duo care a purtat imaginea Marsiliei în întreaga lume. Cei asemenea lui Gérard Oury care a vrut sa readapteze „Le Schpountz” vor avea mult de furca în a-i gasi un succesor. Fernandel e unic.»    
         
     Jean-Paul Belmondo (n. 1933)    
     Din perspectiva actorului si regizorului Robert Hossein    
         
      – Tâsneste, zboara, explodeaza…    
      – E vorba de un acrobat?    
      – Se înalta la cer, în mijlocul stelelor, e ca un Soare…    
      – Asadar, straluceste?    
      – Te face sa râzi si totodata sa plângi…    
      – Deci, are suflet?    
      – Se transforma în fata ta, e el însusi în zece mii de feluri…    
      – E un magician?    
      – E pasional, generos, tandru si violent, susceptibil si neîndemânatic, uneori nelinistit…    
      – Deci e un om?    
      – E Scapin, Kean, Othello, Cyrano, Frederick…    
      – Deci, e un actor?    
      – Nu, e un Artist, un Mare Artist.    
         
     Lino Ventura (1919-1987), privit de Mireille Darc    
         
     «Lino… Prima data când l-am vazut era cu spatele la mine si mi-am zis: „E o usa. Sau un camion”. Aproape ca mi-era frica sa se întoarca. Dar când s-a întors mi-a zâmbit si era ca un copil. Un copil luminos. Nu zâmbea mereu. Departe de el asa ceva. Era foarte pudic. Când se scria pentru el un rol, putea sa devina teribil. Refuza scenele de dragoste. Îi spunea regizorului: „Te previn, voi fi complet îmbracat” sau „Nu o voi saruta”. Nu putea sa înteleaga de ce trebuie sa fie si femei într-un film. Pentru el, femeile erau niste accesorii care puteau sa lipseasca din acel context. Asta ma amuza. Si de aceea îl provocam. Când trebuia sa filmam o scena de dragoste, ma strecuram în pat complet goala si îl asteptam. El ramânea rigid pe marginea patului la trei metri distanta de mine. Îi spuneam: „Te previn, tu esti cel care trebuie sa ai un aer vicios”. El mormaia: „Întelege, eu nu sunt actor. Eu trebuie sa fiu cât mai aproape de cel ce sunt în realitate pentru a fi credibil.” Aceasta era marea lui grija: sa fie credibil. Era generos, bun, onest. Îi placea sa primeasca oaspeti, sa le gateasca, sa încalzeasca farfuriile, sa îi serveasca la masa. Avea retete de la mama lui, italianca de origine. Fata de Gabin, se purta ca un copil. Gabin era prietenul lui mai mare. Nu vorbea niciodata despre viata lui privata, dar când iubea, nu avea limite. Ne asemanam, eram ca doi copii fascinati de cinema. Uneori chiar ne întrebam de ce viata ne-a facut tocmai noua acest minunat cadou.»