Aproximativ 8% din adolescentii intre 12 si 18 ani sufera de depresie. Or, si mai ingrijorator e faptul ca la aceasta varsta simptomele trec deseori neobservate. In astfel de situatii, sa castigi increderea unui tanar aflat in suferinta e dificil, fiindca el nu se confeseaza spontan si cu usurinta.
Depresia nu inseamna deprimare
Una dintre primele etape in reperarea depresiei consta in atentia ca nu cumva sa comitem eroarea de a o confunda cu deprimarea, aceasta din urma fiind traita de altfel de majoritatea oamenilor pe parcursul adolescentei. Deprimarea este o stare normala si tran-zitorie, reperabila in perioada cat subiectul prezinta o serie de simptome dezagreabile: e mai tot timpul posomorat, instabil emotional, putin comunicativ. Totusi, starea respectiva nu se repercuteaza semnificativ asupra activitatilor cotidiene ale adolescentului, asupra relationarii lui cu cei din jur ori asupra vietii sale scolare.
Aceasta, chiar daca – inevitabil – se impune o supraveghere a tanarului, dat fiind faptul ca starea reclamata constituie un factor de risc la adresa unei depresii veritabile. In schimb, depresia (sau episodul depresiv) se traduce prin simptome puternic conturate: tulburari umorale si de coerenta in gandire, tulburari fizice si instinctuale, perceptii negative, idei suicidare. Asemenea simptome se remarca prin durata si antreneaza suferinte clinice semnificative, precum si o anume respingere la adresa a ceea ce inseamna cotidian – de la persoane si intamplari marunte, pana la evenimente si fenomene curente.
Stabilirea diagnosticului corect
Pe termen scurt, obiectivul luarii sub observatie a depresiei consta in gestionarea corespunzatoare si tratarea crizei suicidare, pentru a-l proteja pe adolescent. Pe termen lung, acesta trebuie ajutat sa isi depaseasca vulnerabilitatile (in prealabil identificandu-le corect) si sa-si regaseasca respectul de sine.
Pentru a se putea stabili diagnosticul de depresie trebuie ca simptomele sa se fi manifestat timp de minimum 15 zile si sa fi fost cel putin in numar de 5, incluzand unul dintre cele doua simptome de referinta: – umoare depresiva (sau iritabila); – pierderea generala a interesului ori a placerii pentru indiferent ce anume.
Medicul va evalua intensitatea depresiei – usoara, moderata sau severa, precum si caracteristicile ei simptomatice – melancolica, atipica, anxioasa, mixta, psihotica. Se recomanda apoi dirijarea adolescentului in suferinta mai intai catre o terapie noninvaziva, blanda, inainte ca eventual sa apara tendinta ori chiar decizia de a i se prescrie un tratament cu medicamente. Daca dupa 4-8 saptamani de psihoterapie simptomele persista, se poate lua in calcul si medicatia, insa numai in asociere cu psihoterapia.
In fine, trebuie avuta mare atentie asupra unui detaliu ce poate deveni hotarator in evolutia tanarului subiect-pacient: spitalizarea este rezervata numai cazurilor grave, in care riscul trecerii la actul suicidar este iminent sau cand contextual familial e defavorabil tratamentului si vindecarii.
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii