Am preluat ca titlu pentru acest articol pe cel al unui film mai vechi, care se referea la toate nuantele fricii, pâna la teroare, induse individului uman de alti oameni, cu buna-stiinta si prin metode sinistre. Aici însa ne vom referi la fricile omului venite din însasi fiinta lui, acel recul patologic instinctiv în fata unor amenintari reale ori presupuse, care în multe situatii se transforma în boala.
În aria nebanuit de vasta a afectiunilor psihicului exista nenumarate denumiri pentru ele, dar cuvântul generic care le defineste este fobie (de la grecescul phobos, „spaima”). Iar vestea buna este ca, desi aproape invariabil suferindul are convingerea ca nu poate scapa de ele, fobiile pot fi nu doar înfruntate, ci si învinse. Desigur, nu fara un efort de vointa considerabil (si) din partea pacientului.
Amenintari cotidiene?
Sunt oameni care resimt inexplicabil o adevarata panica la gândul zborului cu avionul, altii spaima la vederea unui câine, la ideea ca pot ramâne blocati într-un spatiu închis, de a ramâne singuri, „faimoasa” frica de întuneric si asa mai departe. Potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii, un adult din doi resimte o frica excesiva si deranjanta, iar 12% din populatie sufera de fobii si temeri acute (de pilda, refuzul de a te sui într-un avion). Dar aceste emotii aparent incontrolabile, care ne învenineaza viata zilnic si ne paralizeaza uneori complet actiunea, pot fi stapânite relativ usor si fara un cost real care sa puna eventual probleme, indiferent de ce fel.
Ca un gen de regula generala, o frica normala este ca o alarma: are functia de a ne atrage atentia asupra unui pericol, ca sa ne ajute sa îl evitam. În schimb, o frica patologica este ca o alarma prost reglata, care ne poate determina uneori sa reactionam în mod bizar: de exemplu, ne face sa rosim atunci când cineva ne vorbeste despre ceva la fel de banal precum ploaia ori cerul senin sau ne împiedica sa intram într-o cladire veche, pentru ca acolo ar putea fi paianjeni.
O frica normala are legatura cu emotiile: are o intensitate limitata, este asociata cu o situatie realmente periculoasa, dar nu reprezinta un handicap, deoarece îti permite sa actionezi în mod adecvat. Asa stau lucrurile, de exemplu, cu teama de neant a alpinistului. În acelasi timp, o frica fobica tine de registrul bolii: este incontrolabila, nu este asociata cu o situatie periculoasa, este handicapanta si obsedanta, în sensul ca poate determina organizarea întregii existente în raport cu ea („orice, dar sa nu ajung în situatia cutare…”). Fobiile cele mai frecvente sunt cele legate de animale, de elementele naturale (apa, vid, întuneric, fulger), de mijloacele de transport, de sânge si rani, de diverse contexte sociale (privirile si opiniile celorlalti) ori de spatiile publice.
Curajul si autoprotectia
Terapeutii preocupati de aceasta problema considera ca poti scapa singur de o fobie, daca nu este prea veche ori prea severa. Pentru aceasta, ni se propune un parcurs în patru etape, prezentat mai jos.
Nu îti mai asculta fobiile. Frica excesiva ne limiteaza libertatea si ne transforma în sclavii ei: „Nu iesi! Nu te apropia! Nu vorbi!”. Cu cât îi dam mai multa ascultare, cu atât devine mai tiranica. Ca sa ne eliberam de ea, trebuie sa ne confruntam în mod constant si gradat cu obiectul de care ea ne îndeamna sa ne ferim. Trateaza teama excesiva ca pe un invitat nedorit si abuziv si încearca sa deosebesti ceea ce-ti doresti (sa traiesti liber) de ceea ce „vrea” teama (sa te supuna).
Reflecteaza asupra originii fricii, apoi treci la actiune. Afla de unde provin temerile tale, dar nu uita ca este inutil sa ne consacram tot timpul si energia meditatiei despre originea acestora. Înfrunta direct obiectul temerilor tale: poate vei constata ca esti mai relaxat decât credeai în fata stimulului care te nelinisteste.
Învata sa te relaxezi si sa meditezi zilnic. Practica exercitii prin care te antrenezi pentru a-ti accepta frica („Nu e decât o simpla temere”) si cele mai rele scenarii („Accept mai întâi aceste idei sau aceste imagini, pentru a putea apoi actiona cu mai multa forta si mai mult calm, astfel încât sa nu se întâmple asa ceva”).
Atentie: eforturile tale trebuie sa fie pe termen lung. Teama excesiva constituie, în general, o dovada de hiperemotivitate.
În concluzie, este necesar sa îti faci obiceiul de a-ti înfrunta temerile, oricare ar fi ele. De exemplu, jucând teatru, daca ai trac în public, ori… „conversând” cu toti câinii pe care îi întâlnesti pe drum, daca te temi de câini!
ADRIAN-NICOLAE POPESCU
Comentarii