Miscarea al doilea oxigen al omului

          O perioada lunga de timp viata omului a fost legata de miscare si de natura ca de un al doilea tub de oxigen, spre deosebire de „nesemnificativele” ultime doua secole care au..

          O perioada lunga de timp viata omului a fost legata de miscare si de natura ca de un al doilea tub de oxigen, spre deosebire de „nesemnificativele” ultime doua secole care au… inventat o data cu minunile tehnicii sedentarismul, o stare potrivnica naturii umane, ostila structurii noastre somatice si psihice. Nu-i de mirare ca în tarile supradezvoltate, mortalitatea prin bolile cardiovasculare reprezinta peste jumatate din cifra mortalitatii, o pondere semnificativa fiind reprezentata de infarctul de miocard. Numeroase studii, ale caror concluzii sunt exprimate în date statistice, arata, de asemenea, ca decesele înregistrate la persoanele vârstnice suferinde de ateroscleroza coronariana sunt de doua ori mai numeroase în rândul functionarilor cu ocupatii sedentare fata de indivizii care au desfasurat activitati fizice sustinute în timpul vietii. Fiziologii au demonstrat la rândul lor faptul ca o inima sanatoasa si dinamica, de sportiv, pompeaza în aorta circa 80-100 centimetri cubi de sânge, în timp ce o inima „statica”, de functionar spre exemplu, pompeaza numai 50-60 centimetri cubi. Asadar, organismul sedentarului este insuficient irigat, circulatia sângelui efectuându-se lent, ceea ce permite depunerea „aluviunilor” pe peretii arterelor, asa cum se întâmpla în cazul apelor lenese de la ses.
          
           „Comoditatea” inimii începe la 20 de ani
          
           Lipsa de miscare produce cu timpul o limitare, mai mult sau mai putin accentuata, a capacitatilor functionale ale inimii si o alterare a întregului sistem circulatoriu. Cercetarile au aratat ca, în majoritatea cazurilor predispuse la sedentarism, buna functionare a inimii începe sa dea semne de… oboseala chiar de la vârsta de 20 de ani, deoarece pe masura ce organismul se dezvolta, creste în greutate si se maturizeaza, „motorul” trebuie sa pompeze mai mult „combustibil”, dar neobisnuit sa faca un efort suplimentar, isi forteaza ritmul pentru a atransporta sângele necesar. Pe parcursul anilor, inima nu mai reuseste sa-si îndeplineasca functia prin marirea undei sistolice, motiv pentru care sedentarii se plâng de tahicardie, palpitatii, vertije, dureri de cap etc., înregistrate la efort. Activitatea fizica redusa face ca, în timp, muschiul inimii sa se atrofieze ca oricare alt muschi nefolosit suficient si, în consecinta, capacitatea sa functionala se diminueaza.
           Lipsa de miscare antreneaza nu numai limitele capacitatilor functionale ale inimii, ci poate provoca si tulburari de excitabilitate ale sistemului nervos vegetativ, ce produc anomalii pe care examenul electrocardiografic le înregistreaza, derutându-i uneori pe medici, tentati fiind sa le asimileze cu leziuni organice ale miocardului. În asemenea situatii, medicii recomanda odihna, repaus, dar un asemenea regim poate sa accentueze tulburarile pe sistem nervos vegetativ. Remediul, potrivit multor voci ale medicinii, este tot miscarea.
          
          Mersul pe jos, sportul nr.1 al tuturor timpurilor
          
           Modalitatea cea mai obisnuita de efectuare a miscarii este mersul pe jos, „sportul nr.1 al tuturor timpurilor”. Solicitând un mare numar de muschi, acest gen de miscare aduce influente dintre cele mai benefice asupra întregului organism. Astazi este demonstrat ca mersul pe jos are efect pozitiv nu doar asupra oaselor, a celor peste 400 de muschi scheletici câti are corpul omenesc, a celor peste 1,4 bilioane de fibre musculare, a inimii totodata, ci si asupra intestinului, rinichilor si ficatului. Mersul pe jos îsi lasa amprenta favorabila si asupra psihicului pentru ca de ritmul si de dinamica pasilor beneficiaza nu numai trupul ci si spiritul. În cadenta relaxanta a pasilor, starile de spirit apasatoare sau tensionale se destrama, gândurile confuze se clarifica. În fond, miscarea nu este doar opera oaselor si a muschilor, ci si a sistemului nervos, cu numeroasele fibre senzitive si motorii, cu nenumaratii centri de coordonare, medulari si cerebrali. De aceea, mersul pe jos pune în joc o multitudine de mecanisme fundamentale ale organismului, precum de senzatii, cum ar fi cele cutanate, articulare, viscerale etc.