Murdarie si subnutritie in mileniul trei

          Intre bolile care au devenit obisnuite, in sens negativ – adica, atât de raspândite, incât nu ni se mai par ceva deosebit, extraordinar – se situeaza una dintre amenintarile cele mai redutabile la adresa vietii noastre: hepatita sau, mai exact, hepatitele. Aceasta maladie infectioasa, care afecteaza grav ficatul, in primul rând, a generat de-a lungul timpului epidemii devastatoare, cea mai veche marturie in acest sens datând din sec.

          Intre bolile care au devenit obisnuite, in sens negativ – adica, atât de raspândite, incât nu ni se mai par ceva deosebit, extraordinar – se situeaza una dintre amenintarile cele mai redutabile la adresa vietii noastre: hepatita sau, mai exact, hepatitele. Aceasta maladie infectioasa, care afecteaza grav ficatul, in primul rând, a generat de-a lungul timpului epidemii devastatoare, cea mai veche marturie in acest sens datând din sec. al VII-lea d.Hr. Din nefericire, dupa atâtea veacuri, virusii care o declanseaza nu au putut fi anihilati.
          
          Cauze si transmitere
          
          Virusii hepatitei sunt foarte rezistenti la conditiile de mediu extreme; de exemplu, ei supravietuiesc pâna la -20sC circa 6 luni si la caldura, pâna la peste 60sC, rezista la numerosi agenti chimici, la dezinfectia cu clor a apei de baut sau cu alcool a diverselor obiecte de uz curent. Virusii se gasesc in scaunul si in sângele bolnavului, in urina, in saliva si in alte secretii. Dar – atentie – ei pot trai si in sângele unor persoane sanatoase, ceea ce complica patologia respectiva.
          O stare de vigilenta sporita trebuie sa o genereze modalitatile de transmitere a virusilor, principala cale fiind cea digestiva. Mâinile nespalate, apa netratata corespunzator, alimentele contaminate, obiecte folosite anterior de un bolnav (vesela, prosop, lenjerie etc.) sau chiar sarutul reprezinta principalele moduri de acces ale virusului de tip A, in timp ce hepatita de tip B este declansata pe cale parenterala (alta decât cea digestiva) si, in mai mica masura, prin saliva ori prin contact sexual. Virusii pot supravietui deopotriva la convalescenti, la fostii bolnavi (pentru hepatita B, sângele poate ramâne contaminat inca multi ani dupa vindecarea purtatorului si chiar toata viata acestuia, constituind un focar permanent de ingrijorare, atât pentru persoana in cauza, cât si pentru cei din jur).
          
          Alarma la igiena!
          
          Deloc intâmplator, se insista pe ideea transmiterii virusilor hepatici, intrucât responsabilitatea covârsitoare a acestui nedorit proces se situeaza in zona igienei. Am amintit de spalatul mâinilor, deseori ignorat si nu doar dintr-o educatie deficitara, ci si pentru ca exista localitati si zone intregi unde apa potabila reprezinta o problema. Apoi, modul de alimentare – fie in deficit nutritiv, fie fara o spalare prealabila a fructelor, a zarzavaturilor, fie folosind tacâmuri, cani necuratate – poate deveni un pericol real, ca si obiceiuri neigienice legate de folosirea toaletei, de scuipatul pe jos, de eliminarea gunoaielor menajere etc. Mustele reprezinta un vector periculos, in acest sens, atât in zonele rurale, cât si in orase. In ce priveste hepatita B, injectiile si transfuziile sunt citate la modalitatile de transmitere a virusilor, iar grupurile de toxicomani, ca si cele de homosexuali, isi asuma o responsabilitate majora in acest sens, ce depaseste cu mult cadrul respectiv.
          Exista si factori ce favorizeaza contaminarea si evolutia bolii, pe lânga igiena precara. Astfel sunt alimentatia saraca in proteine, vitamine, microelemente, abuzul de alcool, surmenajul fizic si psihic, situatii extreme (inundatii, cutremur, razboi etc.) sau vârsta – in sensul ca mai vulnerabili decât adultii sunt copiii.
          
          Evolutia bolii
          
          Intr-o prima etapa, virusul se inmulteste in organismul contaminat, fara a declansa simptome speciale. De remarcat ca incubatia la hepatita A dureaza 14-42 de zile, in timp ce la hepatita B limitele sunt mult mai largi – intre 50 si 180 de zile. Primele simptome se manifesta si ele pe deschidere foarte mare, de la 2 zile, la 4 saptamâni: tulburari digestive, pierderea poftei de mâncare, amareala in gura, greturi si varsaturi, balonare, constipatie sau diaree, apasari dureroase la ficat. Mai pot aparea febra usoara, stare generala de oboseala, dureri musculare, tulburari nervoase. De obicei, urina isi schimba culoarea normala, devenind de un galben intens sau chiar brun. A treia etapa nu mai lasa loc indoielilor, caci starea icterica se observa din exterior: tegumentele se coloreaza in galben, ca si „albul” ochilor, scaunele pot deveni albe, urina devine si mai inchisa la culoare. Apar insa si semne aparente de vindecare, insa bolnavul nu trebuie sa cedeze tentatiei de a-si relua activitatile obisnuite si obiceiurile alimentare si de viata, caci o recadere este mult mai grava. Odihna si hrana adecvata trebuie sa primeze in continuare, caci celula hepatica se va reface numai dupa cel putin 3-4 luni. Acelasi comportament trebuie sa-l aiba pacientul si in perioada de convalescenta, când se afla, cum s-ar zice, intre boala si sanatate, intr-un echilibru inca precar, iar alimentatia corespunzatoare si odihna au rol esential. Situatia respectiva este una comuna, dar exista si aspecte particulare, asupra carora ne vom opri intr-un articol viitor, tinând cont de faptul ca, asa cum am mai aratat, hepatita virala e o boala foarte veche, care insa se pare ca isi pregateste un viitor deloc linistitor pentru noi.