La extremitatea nordica a insulei franceze Martinica, situata în estul Marii Caraibelor, se afla Mont Pelée, un vulcan care a erupt la 8 mai 1902 si a distrus complet orasul Saint-Pierre, cunoscut cândva ca „Parisul Indiilor de Vest”. Doar doi dintre cei aproximativ 30.000 de oameni care se aflau în calea directa a fluxului piroclastic (amestec de gaze, cenusa si roci vulcanice) al eruptiei au supravietuit dezastrului.
Unul dintre ei a fost un cizmar care locuia la marginea orasului si care a scapat cu arsuri grave. Celalalt a fost Ludger Sylbaris, un infractor condamnat, care a supravietuit pentru ca era închis într-o temnita slab ventilata. Ludger Sylbaris nu a fost întotdeauna atât de norocos.
Obisnuia sa se bata frecvent si era un scandalagiu cunoscut. La începutul lunii aprilie, el a fost arestat pentru ca s-a implicat într-o încaierare la betie si l-a ranit pe unul dintre prietenii sai cu un cutit.
Sylbaris a fost condamnat la închisoare, fiind închis într-o celula sapata în piatra si îngropata partial sub pamânt. Nu avea ferestre si era ventilata doar printr-un grilaj îngust în usa orientata spre exteriorul vulcanului prin care detinutul îsi primea hrana. În timp ce infractorul era astfel închis, vulcanul începea sa dea primele semne de activitate, azvârlind în aer vapori sulfurosi si ploi de cenusa. Aceste activitati au devenit tot mai frecvente si mai violente pe masura ce saptamânile treceau.
Pe 5 mai, dupa-amiaza, marea s-a retras brusc aproximativ 100 de metri si apoi a revenit, inundând parti din oras. În acea noapte, reteaua electrica a cedat, scufundând întregul oras în întuneric. În mijlocul acestei confuzii, orasul se pregatea pentru importantele alegeri generale, socialistii fiind gata sa preia controlul de la politicienii de dreapta.
St Pierre era principalul centru de voturi conservatoare, astfel ca guvernatorul, dornic sa îsi mentina colegii la putere, a amânat evacuarea pâna când alegatorii au putut vota în ziua scrutinului, pe 11 mai.
Guvernatorul Louis Mouttet l-a convins pe editorul conservator al cotidianului „Les Colonies” sa minimalizeze pericolul vulcanului si sa încurajeze oamenii sa ramâna. În afara de articolele linistitoare aparute în ziar, fenomenul de curgere piroclastica nu era pe deplin înteles.
Oamenii credeau ca pericolul ar proveni de la fluxurile de lava, despre care credeau ca vor fi oprite de cele doua vai dintre vulcan si oras. Peste tot în jurul orasului, populatia a asteptat ca vulcanul furios sa se potoleasca, dar nu a fugit.
În primele ore ale diminetii de 8 mai, vulcanul a început sa bubuie puternic si sa arunce în aer o coloana întunecata de cenusa. Cu câteva minute înainte de ora opt, vulcanul a erupt în cele din urma cu toata puterea.
Un imens nor negru, compus din gaze supraîncalzite si resturi fine, cu temperaturi de peste 1.000 de grade Celsius, s-a ridicat spre cer, în timp ce valul piroclastic se îndrepta spre oras cu peste 160 de kilometri pe ora.
Întregul oras a fost aplatizat, iar toti cei care i-au stat în cale au fost fie arsi, fie au murit sufocati. La trei zile dupa dezastru, salvatorii au auzit strigatele lui Ludger Sylbaris, care era înca închis în celula sa subterana si l-au scos afara. Desi suferise arsuri grave, detinutul era în viata si a putut sa ofere o relatare a calvarului sau.
Povestea lui Ludger Sylbaris a fost atât de incredibila încât mai târziu celebrul circ Barnum & Bailey l-a angajat pentru un turneu prin America, prezentându-l ca fiind „omul care a supravietuit Zilei Judecatii de Apoi”.
GABRIEL TUDOR
Comentarii